Jumătate din punctele de basculare care ar putea duce planeta la un dezastru ireversibil au fost activate, au avertizat oamenii de știință într-un articol publicat în revista „Nature”. Nouă dintre aceste etape ale schimbărilor climatice ar putea duce la un efect al „bulgărelui de zăpadă”. „De îndată ce unul sau două ‘dominouri climaterice’ sunt doborate, acestea împing Pământul către alte puncte de basculare”, a declarat profesorul Will Steffen de la Universitatea Națională Australiană din Canberra, într-un comunicat publicat joi. „Ne temem că va deveni imposibil să împiedicăm că acest rând de domino să cadă, ceea ce ar putea amenința existența civilizațiilor umane”. Printre aceste puncte de basculare activate, oamenii de știință indică pierderea gheții din Marea Arcticii, precum și a calotelor de gheaţă din Groenlanda și Antarctica, dezghețarea permafrostului și distrugerea pădurilor boreale și amazoniene. „Aceste puncte de basculare ale biosferei ar putea declanșa o eliberare necontrolată de carbon în atmosferă, cantitate care a fost stocată anterior de Pământ, ceea ce ar accelera încălzirea și ar destabiliza și mai mult straturile de gheață”, a spus Steffen. Topirea calotelor glaciare ar avea ca rezultat „o creștere ireversibilă a nivelului mării” cu aproximativ 10 metri, a adăugat el.

foto: AGERPRES

Oamenii de știință solicită acțiuni urgente pentru prevenirea acestor efecte în cascadă și reducerea emisiilor poluante cu mult peste obiectivele Acordului de la Paris. „Timpul începe să se reducă drastic”, avertizează ei. Deși majoritatea țărilor au semnat acordul de menținere a încălzirii globale sub două grade Celsius, lumea este pe cale să se încălzească cu cel puțin trei grade Celsius, mai spun oamenii de ştiinţă./rcostea/ddaniela

(www.lalibre.be – 28 noiembrie)