Recunoaştere fără egal a calităţilor lui Roger Federer

Jucătorul elveţian de tenis Roger Federer urmează să fie onorat într-un fel unic de autorităţile din ţara sa. Astfel, Federer va deveni prima persoană în viaţă al cărei chip va fi gravat pe monede elveţiene. Roger Federer a câştigat mai multe turnee de Grand Slam decât oricine altcineva, iar în Elveţia el este respectat nu numai pentru cariera sa sportivă şi pentru longevitatea acesteia, dar şi pentru ceea ce autorităţile au remarcat anunţând lansarea monedelor comemorative, şi anume eleganţa, umanismul şi afabilitatea sa./opopescu/gioan

BBC SERVICIUL MONDIAL – 2 decembrie