Conferinţa climatică începută astăzi la Madrid, tensiunile din cadrul NATO şi problemele cu care se confruntă noua conducere a Uniunii Europene se numără printre temele favorite ale presei internaţionale.
Sub denumirea COP25, şi-a deschis astăzi lucrările la Madrid a 25-a ediţie a conferinţei ONU privind criza climei, care îşi propune în principal să creeze un mecanism funcţional de tranzacţionare a emisiilor cu efect de seră şi să pregătească reuniunea de anul viitor, care va avea loc la Glasgow şi e văzută drept crucială. Presa pare mai degrabă circumspectă faţă de şansele de reuşită ale conferinţei. Cotidianul britanic The Guardian îl citează pe secretarul general al ONU António Guterrez, care i-a mustrat la Madrid pe liderii politici ai lumii pentru inacţiunea şi nehotărârea lor, aşezându-i în contrast cu tinerii care protestează pe întreg mapamondul pentru mediu. „(Avem nevoie de) voinţă politică pentru a pune un preţ pe carbon, de voinţă politică pentru a opri subvenţiile acordate combustibililor fosili (şi a începe) să taxăm poluarea, în locul oamenilor”, a punctat diplomatul portughez. Sub titlul „Trei şefi ai UE prezintă «revoluţia verde» la Madrid”, EUobserver relatează că acest desant european la nivel înalt e format de preşedinţii Comisiei, Consiliului European şi Parlamentului. Preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a subliniat la conferinţă că UE îşi va consfinţi prin lege obiectivul atingerii neutralităţii climatice până în 2050, făcând-ul astfel ireversibil. „Legea va include extinderea tranzacţionării emisiilor în toate sectoarele relevante ale economiei, va include energie curată, accesibilă şi sigură, stimularea economiei circulare, o strategie agricolă şi o strategie a biodiversităţii”, a precizat von der Leyen. EUobserver îl citează şi pe preşedintele Consiliului European, Charles Michel, care a proclamat că după revoluţia industrială şi revoluţia tehnologică urmează acum „revoluţia verde”. Mai sceptică s-a arătat însă organizaţia Greenpeace – remarcă portalul european -, care a acuzat Comisia că a pregătit proiecte de legi ce conţin măsuri „prea slabe, jumătăţi de măsuri sau absente cu totul”. O altă problemă o constituie dezinteresul SUA pentru conferinţă, la care preşedintele Trump nu a trimis decât o delegaţie de rang inferior. BBC relatează însă că măcar opoziţia americană a căutat să-i liniştească pe partenerii SUA. Nancy Pelosi, preşedinta Camerei Reprezentanţilor, a asigurat că „lumea poate să conteze în continuare pe SUA, în ciuda deciziei preşedintelui Donald Trump de a se retrage din Acordul de la Paris.” Iar senatorul democrat Sheldon Whitehouse, a declarat că „trebuie să luptăm şi să răzbatem prin blocada impusă de industria combustibilului fosil. Declaraţiile rostite de ei nu se potrivesc cu volumul fondurilor alocate pentru a menţine un aparat politic de negare şi obstrucţionare”, citat de postul public de radio britanic. Publicaţia braziliană Folha Online scrie despre „rolul Braziliei, care în prezent este discreditat: Delegația braziliană poartă povara unui dezastru de defrișare a pădurii amazoniene (cea mai mare sursă de emisii a noastră), care a depăşit 30% în acest an și reprezintă un guvern obtuz şi agresiv refractar în privinţa problemelor de mediu.” Iar ziarul american Washington Post rezumă în editorialul său un tablou sumbru, plecând de la ultimul raport ONU privind clima: „Chiar şi cu [o încălzire de] 2 grade, recifele de corali ar dispărea, nivelul în creştere al mărilor ar ameninţa milioane, bolile purtate de ţânţari ar prolifera, secetele şi inundaţiile ar stresa populaţiile şi peisajele, iar zonele de pescuit tropicale s-ar goli. Riscul declanşării unor cercuri vicioase – de exemplu, dezgheţul permafrostului ar duce la eliberarea de cantităţi enorme de gaze cu efect de seră acum captate [în sol] – s-ar mări. Nimeni nu ar trebui să-şi dorească pentru copiii sau nepoţii lor să trăiască în acea lume.”
O altă reuniune care continuă să se afle în atenţia presei este cea a NATO, care va începe pe 3 decembrie la Londra. Cei 70 de ani de existenţă vor fi sărbătoriţi fără mare fast, apreciază The New York Times, care consideră că „scurta întâlnire de la Londra a liderilor alianţei e menită să evite un conflict, dar există îngrijorări în privinţa intenţiilor preşedinţilor Trump şi Emmanuel Macron.” Referind-se la controversata afirmaţie a lui Macron cum că alianţa e în moarte cerebrală, publicaţia israeliană Jerusalem Post vede în aceasta „un apel de trezire la realitate pentru Europa. Macron a avertizat că dacă Europa nu va începe să gândească strategic, iar nu doar comercial, există un risc considerabil ca ea să dispară din punct de vedere geopolitic. Macron a clarificat totodată că ascensiunea islamului politic radical e cel mai mare inamic al valorilor europene umaniste. Preambulul Cartei NATO afirmă că ea a fost fondată pe principiile democraţiei, libertăţii individuale şi statului de drept, fapt care nu a împiedicat Turcia să se alieze cu jihadiştii din Siria.” Turcia de altfel creează mari tensiuni în NATO în acest moment, după cum relatează şi agenţia Reuters: „Săptămâna trecută, Turcia a refuzat să sprijine planul NATO pentru ţările baltice şi Polonia până când va obţine mai mult sprijin în lupta sa împotriva miliţiei kurde siriene YPG, considerată de Ankara drept o organizaţie teroristă. Surse diplomatice au declarat pentru Reuters că Turcia «îi ia ostatici pe est-europeni» blocând aprobarea planului militar.” „«Război» diplomatic între Grecia şi Turcia”, titrează şi publicaţia elenă In.gr, relatând că premierul grec Kyriakos Mitsotakis se pregăteşte să ridice problema acţiunilor provocatoare ale Turciei la reuniunea NATO, dar şi preşedintelui Trump. „Prin tactica obişnuită de menţinere a tensiunii prin noi declaraţii şi acţiuni provocatoare, Turcia – după semnarea unui memorandum de colaborare cu Libia cu privire la zonele maritime – a ieşit din nou la rampă contestând faptul că insula Kastellorizo [în sud-estul Mediteranei, aparţinând Greciei] are platou continental, întinzând coarda din ce mai mult într-o încercare de a crea noi realităţi în Marea Egee şi Mediterana de Est”, rezumă site-ul grecesc noul conflict.
Financial Times este preocupat de un alt conflict, de data aceasta în interiorul UE, al cărei buget pe termen lung a devenit obiect de discordie. Aşa-zisele state „frugale”, conduse de Germania, vor ca bugetul UE pe 2021-2027 să fie de doar 1% din PIB-ul blocului, pe când Comisia propusese 1,11%, iar Parlamentul chiar 1,3%. Lucru ce ameninţă să-i „taie aripile noii Comisii ambiţioase” şi înfurie statele estice. Comisia a supărat şi ea multe alte state recomandând reduceri la principalele cheltuieli: cu agricultura şi coeziunea, informează publicaţia britanică. În acest context, Financial Times redă declaraţiile eurodeputatei române Clotilde Armand [USR], care a apreciat că reducerea fondurilor de coeziune pentru Est înseamnă că „UE îşi reneagă promisiunile”. „Povestea pe care şi-o spun ţările vestice bogate din UE e una frumoasă. Ele sunt suflete generoase ajutându-şi vecinii estici – unii mai degrabă nerecunoscători precum Orbanii şi Kaczynskii. Dar transferurile pe care le fac ţările vestice către Est prin intermediul bugetului UE pălesc în comparaţie cu profiturile realizate de companiile occidentale din investiţiile şi exporturile făcute în Est”, a declarat doamna Armand, conform Financial Times. Portalul Balkaninsight.com publică o amplă analiză a unui expert în relaţii internaţionale de la Fondul Marshall German al SUA, Daniel Hegedus, referitoare la impactul schimbărilor din România asupra scenei politice a UE. „Declinul Partidului Social Democrat din România nu este o tragedie pentru stânga europeană. Este o oportunitate. De-a lungul anilor PSD a devenit sinonim cu corupţia politică organizată şi atacuri contra independenţei judiciare şi statului de drept. Îndepărtarea PSD-ului de la guvernare i-a privat brusc pe social-democraţii români şi pe omologii lor europeni din S&D de un post de comisar. E o pierdere pe care vor trebui s-o îndure cinci ani. Totuşi, dincolo de perspectiva pe termen scurt a politicii de forţă din interiorul instituţiilor UE, stânga europeană ar trebui să realizeze că declinul PSD este o ocazie în aceeaşi măsură în care este o tragedie. Lăsarea în urmă a acestei poveri ar putea permite o nouă abordare mai coordonată între marile familii de partide europene în privinţa modului în care ar trebui să-şi trateze «copiii teribili».”
Andrei Suba, Rador
