O coaliţie formată din cinci partide va prelua guvernarea în Finlanda. Ţara îndeplineşte funcția preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene.
Toate cele cinci partide guvernamentale sunt conduse de femei. Dintre ac11estea, funcţia de prim-ministru va fi preluată de Sanna Marin, politician social-democrat, care are doar 34 de ani. Sanna Marin a făcut parte şi din guvernul precedent, ea a condus ministerul transporturilor şi telecomunicaţiilor. Schimbarea de guvern a avut loc pentru că marţea trecută a demisionat guvernul condus de Antti Rinne. Demisia guvernului a intervenit în urma declaraţiei Partidului de Centru (de orientare dreapta moderată) care şi-a pierdut încrederea în premierul social-democrat din cauza modului în care acesta a gestionat criza generată de greva lucrătorilor poştei. Retragerea Partidului de Centru de la guvernare a înseamnat implicit şi pierderea majorităţii parlamentare a executivului. Greva sindicaliştilor de la poşta finlandeză a creat mari perturbări, mai ales după ce şi sindicatele companiei aeriene „Finnair” şi cei din marina comercială s-au alăturat poştaşilor.
Noul guvern este format tot din cei cinci partide, care au alcătuit şi guvernul anterior. Motivul este că partidele democratice nu ar fi avut alternativă, pentru că la alegerile generale din 14 aprilie a doua cea mai puternică forţă politică a devenit Partidul Finlandezilor, cunoscut drept o formaţiune politică de extremă dreapta. Întrucât niciun partid nu a vrut să intre în coaliţie cu acest partid, s-a păstrat componenţa coaliţiei de guvernare, însă Antti Rinne nu a mai fost sprijinit pentru funcţia de premier.
După alegeri, analiştii politici au considerat îngrijorător scorul foarte bun obţinut de Partidul Finlandezilor (pe vremea aceea se numeau Finlandezi Adevăraţi, între timp au schimbat numele formaţiunii politice) şi au îndemnat partidele democratice să creeze o coaliţie pentru a exclude de la guvernare Partidul Finlandezilor. În luna aprilie Partidul Social Democrat a obţinut 17,7% din voturi, Partidul Finlandezilor 17,5% (au doar cu un singur mandat mai puţin decât socialdemocraţii), Partidul de Centru (care a guvernat până la alegerile din aprilie) 13,8%, Partidul Verzilor 11,5%, Partidul Popular Suedez (organizaţia minorităţii suedeze din Finlanda) 4,5%, iar Alianţa de Stânga a primit 8,5%. Guvernul s-a format după negocieri dificile, care au durat patru săptămâni, şi rezultatul a fost un executiv fără populişti.
După demisia guvernului Antti Rinne, acesta a demisionat şi din funcţia de preşedinte al Partidului Social Democrat. Urmaşul său atât ca preşedinte de partid, cât şi ca prim-ministru a devenit Sanna Marin, care este cel mai tânăr premier al Finlandei. De altfel, ea este cea de-a treia femeie din Finlanda care îndeplineşte funcţia de prim-ministru.
Schimbarea guvernului din Finlanda a fost urmărită cu interes şi la Bruxelles, având în vedere că – după România – Finlanda îndeplineşte preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, iar tocmai în aceste luni se lucrează la elaborarea bugetului multianual al UE. În legătură cu aceste îngrijorări atât Antti Rinne, cât şi Sanna Marin au dat asigurări că problemele interne ale guvernului nu vor afecta îndeplinirea atribuţiilor specifice ale Finlandei în cadrul Consiliului Uniunii Europene.
Székely Ervin, Rador