Presa se pare că nu mai are suflu, de la un an la altul, pentru a prezenta noi informații, reportaje, documentare, pentru a cerceta cauzele mai profunde și variate ale revoltelor populare.
În fiecare an, începând cu 16 decembrie, ziua în care, acum treizeci de ani, Timișoara a ieșit în stradă împotriva lui Ceaușescu și a regimului comunist, pentru ca a doua zi să cadă primele victime, povestim lovitura de stat pregătită și executată de Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Cico Dumitrescu, Nicolae Militaru, Victor Atanasie Stănculescu, Iosif Rus și de către mulți alții, care au acționat din umbră iar apoi s-au transformat în oameni fără chip, dar cu afaceri fabuloase, agenți pe piața liberă a corupției care fac și desfac guverne, influențează alegerea președinților, modifică pentru propriile interese configurația parlamentelor. Mă refer în special la cei care au lucrat în Direcția de Informații Externe, în fosta Securitate sau în Direcția de Informații a Armatei.
Decembrie al acestui an are o particularitate mult așteptată, și anume judecarea lotului Iliescu pentru infracțiuni contra umanității. La ședința din 29 noiembrie, omul care a făcut cel mai mult rău românilor în timpul celor zece ani în care a fost președinte, și nu numai atunci, nu s-a prezentat la procesul ce se judecă la ÎCCJ. Următorul termen de judecată este pe 21 februarie anul viitor. Pe 3 martie, asasinul numărul unu, manipulatorul celei mai mari părți a populației, care a fost ținută strategic în toți acești ani în sărăcie și ignoranță, are toate șansele să împlinească 90 de ani. Condamnarea lui Iliescu Ion la vîrsta senectuții, mai exact a acestui mort în viață, este așteptată de treizeci de ani. Dar rușinea, poate singura de care este în stare, anume aceea de a primi o sentință de trimitere la închisoare, s-ar putea să-l ocolească pe asasinul ascuns sub combinezoanele negre ale teroriștilor, avînd în vedere că judecarea cu celeritate a infracțiunilor grave e doar o vorbă în vînt.
Numărătoarea morților și răniților
Oare de cîți morți și răniți au avut nevoie strategii loviturii de stat din decembrie ’89 pentru a prelua puterea politică, îmbrăcînd-o astfel în hainele cernite ale unei revoluții prefabricate? Potrivit datelor furnizate de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, numărul morților prin împușcare este de 1.142, iar al răniților de 3.138. Peste șapte sute de copii au rămas orfani de mamă sau de tată, iar în unele cazuri de amîndoi părinții. Conform datelor din rechizitoriile întocmite de parchetele militare, între 17 și 27 decembrie au murit împușcați 260 de militari și 65 de angajați ai Securității. Aceleași surse arată că după 22 decembrie, odată cu intrarea lui Ion Iliescu în Televiziune, au fost înregistrate de șapte ori mai multe victime decît pînă la acea dată.
Poate că desantul grupului din jurul lui Iliescu nu programase un număr atît de mare de victime, dar, ca la orice conspirație, lucrurile au scăpat de sub control. Pe de altă parte, autorii loviturii de stat au dezinformat presa occidentală, anunțînd că numărul victimelor, pînă la fuga lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu, ar fi fost de 60.000. Istoricii apreciază că doar un război civil ar putea face atîtea victime. Românii au fost manipulați cu aceleași informații, în special prin Televiziunea publică aservită cu precizie de ceasornic eșalonului doi al PCR, dar și prin ziarele de mare tiraj care și-au schimbat peste noapte numele, dar au devenit portavocea noilor stăpîni.
Ca și în cazul mineriadei din 13-15 iunie ’90, numărul morților și răniților în timpul revoltelor din decembrie ’89 nu este prezentat în spațiul public cu exactitate. De la un an la altul, de la o publicație sau post de televiziune la altul, se aproximează. De multe ori citim sau auzim următoarea informație halucinantă: „La Revoluția din decembrie 1989 au murit peste 1.000 de persoane, în special tineri”. Dar cei „peste” nu sînt și ei morți? Nu îi plîng și pe ei părinții, copiii, frații, surorile? Nu sînt și ei victimele satrapilor care i-au băgat în mormînt pentru a acredita minciuna unei revoluții populare, care a fost de fapt o conspirație de uz intern a grupului din jurul lui Iliescu?
Studiu de caz
În ceea ce privește aproximarea numărului răniților, mass-media și chiar organele de anchetă au o urmă de scuză. Dar o scuză bazată tot pe falsificarea realității, de data aceasta de către vînătorii certificatelor de revoluționar care, prin diferite relații și tertipuri, au devenit peste noapte „răniți în revoluție“, abonați în felul acesta la numeroase privilegii acordate de noua putere politică. Poate că cel mai concludent studiu de caz o are ca subiect pe Margareta Costea, soacra lui Mircea Geoană. După ce a beneficiat cincisprezece ani de privilegiile acordate în baza certificatului de rănit în revoluție, „victima”a intrat pe mîna procuraturii pentru infracțiunea de fals și foloase necuvenite. Posesoare a trei vile, două în Primăverii, aproape de casa lui Ceaușescu, iar alta la Snagov, construită după 1990, Margareta Costea a declarat procurorilor că a fost rănită la picior pe 23 decembrie, în timp ce descărca dintr-un camion o ladă cu sticle incendiare. Merită citat un fragment din declarația halucinantă dată la procuratură:
„În ziua de 23 am revenit la Televiziune şi am început, la îndemnul unui domn în vârstă de circa 40 de ani, îmbrăcat într-un costum maro, împreună cu mai multe persoane, să punem sticle într-un camion pentru a fi făcute incendiare. Eu puneam straifurile de pânză în sticle, pentru aceasta m-am urcat prin faţa camionului, dar la coborâre, pentru că prin faţă se urcau alţii, am încercat să cobor prin spate, unde însă oblonul nu era prins şi am căzut trăgând după mine şi o ladă cu sticle, care mi-a căzut pe picior. Şocul a fost foarte puternic, piciorul fiind rănit, conform declaraţiilor medicale depuse la dosar.” Certificatul medical eliberat atunci de un medic de la Spitalul de Urgență atestă că soacra lui Geoană suferea de un traumatism la genunchiul drept. Numai că la un consult ulterior, din 1999, necesar verificării autenticității carnetelor de răniți în revoluție, medicii au constatat că genunchiul rănit era de fapt cel stîng.
Am insistat asupra acestui caz de înșelătorie strigătoare la cer pentru a ne aminti cu cît cinism și-au negociat beneficiile o serie de șarlatani, printre care mulți politicieni, călcînd senini pe cadavre.
Manipularea
Televiziunea a jucat un rol fundamental în timpul revoltelor sîngeroase din decembrie ’89. Doar Teodor Brateș, principalul crainic al TVR în acele zile, a fost pus sub acuzare în lotul Iliescu pentru infracțiuni contra umanității. Citez din dosarul starostelui Televiziunii: „Suspectul Brateş Teodor, adjunct al redactorului şef al Redacţiei Actualităţi din TVR, a fost principalul factor de diseminare a ştirilor false, cu caracter diversionist, în acest fel contribuind într-o foarte mare măsură la instalarea psihozei teroriste ce a afectat profund întreaga populaţiei a României (militari şi civili). Mesajele televizate ale suspectului s-au referit la atacuri teroriste asupra obiectivelor militare şi civile, apă otrăvită, clădiri minate, diverse conduite abominabile ale aşa zişilor terorişti, atacuri cu elicoptere, desanturi aeriene, coloane de blindate în deplasare etc. Repetarea acestui gen de dezinformare a făcut ca psihoza teroristă să atingă cote paroxistice şi astfel să constituie principala cauză a numeroaselor pierderi de vieţi omeneşti, vătămări şi distrugeri petrecute în timpul evenimentelor revoluţionare“.
Presa scrisă, tot mai anemică, precum și posturile de radio și televiziune, se pare că nu mai au suflu, de la un an la altul, pentru a prezenta noi informații, reportaje, documentare, pentru a cerceta cauzele mai profunde și variate ale revoltelor populare în funcție de segmentele socio-umane împlicate, cauze ce au condus la singura descătușare de sub comunism din tot blocul sovietic.
Autor: George Arun
DEUTSCHE WELLE, 12 decembrie 2019
