Noul ambasador al SUA în România îşi va prezenta scrisorile de acreditare

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, îl va primi astăzi pe noul ambasador al Statelor Unite la Bucureşti, Adrian Zuckerman, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare. Potrivit MAE, Adrian Zuckerman a fost confirmat în funcţie de Senatul american pe 20 noiembrie.

De profesie avocat, Zuckerman a emigrat în Statele Unite din România la vârsta de 10 ani şi vorbeşte fluent limba română. El îl înlocuieşte la Bucureşti pe Hans Klemm care a fost ambasador în România din data de 21 septembrie 2015./gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 decembrie