Începem, astăzi, o săptămână în care în centrul atenţiei se va afla comemorarea Revoluţiei Române din 1989. La fel ca acum 30 de ani, primele evenimente au loc la Timişoara, oraşul din care a pornit revoluţia ce a răsturnat regimul comunist din România. Ieri au avut loc mai multe manifestări dedicate momentului în care, acum 3 decenii, în faţa casei pastorului reformat László Tőkés, s-a aprins scânteia Revoluţiei.
Reporter: Alina Bujancă – Mai mulţi revoluţionari au participat, aseară, la Marșul Libertății, reconstituind traseul pe care au pornit, în urmă cu 30 de ani, din Piața Maria, locul în care se aprinde scânteia revoluției, până în Piața Victoriei, unde Timișoara a fost declarată primul oraș liber de comunism din România. Aceştia au rememorat zilele de foc în care și-au pierdut viața peste 100 de persoane, circa 400 au fost rănite, iar 1.000 arestate. Istoricul Adrian Kali își amintește cum a trăit revoluția pe străzile Timișoarei.
Adrian Kali: Un măcel, proteste înecate în sânge, morţi, răniţi, distrugeri, lacrimi de bucurie pentru noua Românie care se năștea atunci din sânge și din cenușă.
Reporter: Foştii revoluţionari şi-au exprimat nemulţumirea că nu au fost pedepsiţi toţi vinovații pentru crimele din decembrie ’89, dar și recunoștința că, prin faptele lor, au contribuit la căderea comunismului, Viorel Sas, ca și Ioan Savu. Cum vedeți după 30 de ani revoluția română?
Viorel Sas: Neterminată. Din păcate, multe lucruri încă trenează. Unul dintre ele, extrem de dureros, este cel al pedepsirii vinovaților de încercarea de reprimare a revoluției și de morții de după fuga lui Ceaușescu, când toate instituțiile de represiune ale statului au declarat, prin conducătorii lor, că sunt de partea revoluției.
Ioan Savu: Atunci, în decembrie ’89, stând în Piața Victoriei în genunchi 100.000 de oameni sau mai mult, am căpătat dimensiunea libertății noastre.
Reporter: La manifestările comemorative care vor continua astăzi şi-a anunţat participat și președintele Klaus Iohannis, care va depune o coroană de flori la Cimitirul Eroilor, va participa la aprinderea „Candelelor nemuririi” în Piața Victoriei, şi la un spectacol dedicat Revoluției Române./lbadiu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 decembrie