Trafic feroviar blocat în zona staţiei Ploieşti Triaj, după coliziunea dintre un tren personal şi un marfar

Trafic feroviar blocat la această oră, în zona staţiei Ploieşti Triaj, după ce un tren de călători şi unul de marfă, care transporta zahăr, s-au ciocnit frontal. Circulaţia trenurilor pe relaţia Bucureşti – Ploieşti Triaj a fost deviată pe ruta ocolitoare Brazi – Ploieşti Vest – Ploieşti Sud.
Reporter: Cristina Dumitrescu – Am vorbit puțin mai devreme cu reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Prahova și am aflat că 11 persoane au fost rănite, dar sunt conștiente. Unul dintre răniți are politraumatisme și a fost preluat de un elicopter SMURD trimis în zonă. Mai multe autospeciale de pompieri și ambulanțe au fost mobilizate la locul accidentului, inclusiv, așa cum vă spuneam, un elicopter SMURD și o echipă CBRN, de cercetare chimică, biologică, radiologică și nucleară a Unității Speciale de Intervenție în Situații de Urgență. Această echipă a fost trimisă acolo imediat după preluarea apelului care anunța incidentul, pentru că nu se știa ce anume transportă marfarul. Accidentul s-a produs, potrivit Inspectoratului de Poliție al județului Prahova, după ce trenul marfar care, repet, transporta zahăr, ar fi depășit semnalul de oprire, intrând în coliziune cu un tren personal care circula pe ruta Ploiești Sud – Bucuresti. În acest moment sunt zece trenuri de călători care circulă deviat prin Brazi – Ploiești Vest – Ploiești Sud./ilixandru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI  – 18 decembrie