Duminică, 22 decembrie, ora 10:00, la Sala Radio, Agenţia de presă Rador în colaborare cu Editura Casa Radio au prezentat cartea şi audiobook-ul de mărturii „Radio-istorii. 21-25 decembrie 1989”, ai cărei autori sunt colegii noştri Silvia Iliescu, Carmen Ionescu, Octavian Silivestru. La împlinirea a 30 de ani de la Revoluţia din 1989, „Radio-istorii. 21-25 decembrie 1989” vine să dezvăluie realitatea acelor zile, aşa cum au trăit-o jurnaliştii şi tehnicienii Radio România, care au lucrat în zilele fierbinţi din decembrie 1989.
Prezentarea a avut loc în cadrul unui eveniment de amploare, organizat în memoria martirilor de la Revoluţie, care a avut loc, în această dimineaţă, la monumentul din faţa Sălii Radiodifuziunii Române, instituţie asupra căreia s-au tras focuri de armă în acele zile fierbinţi. Cei prezenți au putut auzi inclusiv o scurtă înregistrare din transmisiunea de la Radio de acum 30 de ani, de fapt primele minute de după anunțul fugii cu elicopterul a cuplului Elena și Nicolae Ceaușescu de pe acoperișul Comitetului Central al Partidului Comunist Român.
Slujba religioasă în memoria eroilor căzuți în decembrie 1989, 11 fiind numărul celor care au murit în perimetrul clădirii postului public de radio, a fost oficiată de Preasfințitul Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal. La final au fost depuse coroane de flori la monumentul dedicat Revoluției Române și ridicat în fața Sălii de concerte.
Ulterior, au fost prezentate în foaierul Sălii Radio două cărți dedicate a acelor evenimente, „Radio-istorii. 21-25 decembrie 1989” şi „Baricada Radio”, o carte semnată de Viorel Popescu, fost director al postului Radio România Actualități, scrisă din perspectiva celui care a trăit Revoluția în direct la Radio.

(RADOR – 22 decembrie)