Cel puțin 16 persoane au fost ucise în timpul unei lupte între grupări rivale dintr-o închisoare din Honduras, la câteva ore după ce 18 prizonieri au fost uciși în timpul unei revolte izbucnite la un alt centru de detenție. Corespondentul BBC transmite că, potrivit reprezentanților forțelor de securitate, în timpul incidentului izbucnit duminică la o închisoare din nordul capitalei Tegucigalpa s-au folosit cuțite, macete și arme de foc. Acest conflict a izbucnit după ce vineri, la o altă închisoare s-a produs o revoltă. Ambele incidente au izbucnit după ce guvernul a transferat responsabilitatea administrării centrelor de detenție în sarcina forțelor de securitate. Președintele Juan Orlando Hernández a luat această decizie, după ce cinci membri ai temutei grupări infracționale MS-13 au fost uciși în detenție. Închisoarile din Honduras sunt haotice și supraaglomerate, situație întâlnită în multe alte state din regiune, care se confruntă cu cartelurile de droguri./cstoica/denisse
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 23 decembrie)