Scrisoare pastorală la sărbătoarea Naşterii Domnului
Iaşi, 2019
† TEOFAN,
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU,
ARHIEPISCOP AL IAŞILOR ŞI
MITROPOLIT AL MOLDOVEI ŞI BUCOVINEI
Iubiţilor preoţi din parohii,
cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi
drept-credinciosului popor al lui Dumnezeu
din Arhiepiscopia Iaşilor:
har, bucurie, iertare şi ajutor
de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit –
Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt
Iubiţi fraţi preoţi,
Cuvios cin monahal,
Iubiţi copii,
Drept-măritori creştini,
Suntem aproape de sfârşitul anului 2019 de la Naşterea lui Hristos. Viaţa noastră obişnuită, cu bucuriile, dar şi cu grijile ei de zi cu zi, se schimbă întrucâtva la cumpăna dintre ani. Acum petrecem mai mult timp în familie, ne revedem cu prietenii, ne facem planuri pentru anul care vine.
În această ambianţă, puţin diferită faţă de restul anului, auzim cântece de colind, iar preotul vine în casa noastră cu icoana Naşterii Domnului sau cu binecuvântarea Bobotezei.
Colindul, preotul sau prezenţa noastră la biserică în ziua de Crăciun naşte, poate, în mintea noastră întrebarea: ce legătură am eu cu sărbătoarea Naşterii Domnului? Ce legătură are acest eveniment cu viaţa mea, cu viaţa familiei mele, cu viaţa Ţării, a lumii în general?
Iubiţi credincioşi,
Naşterea Domnului Hristos este cel mai important eveniment din istoria lumii. Coborârea lui Dumnezeu printre oameni – aceasta este semnificaţia Crăciunului – îl reaşază pe om în legătură cu Cerul. Poate fi ceva mai măreţ, mai adânc, mai important ca omul să fie în legătură cu Dumnezeu – Izvorul Vieţii şi al veşniciei?
Sărbătoarea de astăzi ne arată că Fiul lui Dumnezeu a luat trup din trupul nostru, că S-a făcut părtaş vieţii noastre. În acelaşi timp însă, viaţa lui Hristos poate fi şi viaţa noastră. El devine Fratele nostru mai mare[i], iar noi Ȋi suntem fii şi fraţi. Ceea ce s-a întâmplat la Betleem nu este numai un eveniment petrecut atunci, ci este ceva care mă atinge pe mine, care influenţează viaţa familiei mele, a celor pe care îi cunosc sau îi voi cunoaşte în viitor.
Veţi zice, poate: puţini sunt cei care cred şi simt în acest fel. Da, aşa este! Se repetă şi astăzi cele petrecute atunci. Doar magii şi păstorii L-au recunoscut pe Hristos la Naşterea Sa. Apoi, s-au adăugat şi alţii, dar tot puţini au rămas. Acum se întâmplă la fel. Faptul că sunteţi la biserică în această zi arată că vă aşezaţi între cei care-L urmează pe Hristos sau tind spre aceasta.
Dumnezeu acordă fiecăruia libertatea de a alege. „Iată, stau la uşă şi bat, zice Domnul; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine”[ii]. De ce aşteaptă Dumnezeu cu răbdare multă la uşa inimii noastre? Pentru că El „voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină”[iii]. Pentru că „Dumnezeu vrea să lucreze pururea şi în toţi taina Întrupării Sale”, după cuvântul Sfântului Maxim Mărturisitorul.
Drept-măritori creştini,
Taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ne arată, pe de o parte, existenţa unui moment istoric bine definit. Pe de altă parte, această Taină este rânduită a se împlini şi în viaţa noastră, aici şi acum. Cum se realizează aceasta?
În primul rând, Taina Întrupării lui Dumnezeu se împlineşte în om prin Botez. La Botezul unui copil sau unui adult, preotul se roagă, zicând: „Şi fă să ia chip Hristosul Tău în acesta ce se va naşte din nou”[iv]. Sfinţii Apostoli şi Părinţii Bisericii mărturisesc despre chipul lui Hristos care se înrădăcinează în fiinţa cea mai dinlăuntru a omului: „O, copiii mei, pentru care sufăr iarăşi durerile naşterii, până ce Hristos va lua chip în voi!”[v], spune Sfântul Apostol Pavel. „Hristos Se naşte în om prin Botez”[vi]. La rândul său, cel botezat „renaşte în Hristos duhovniceşte”[vii], „se uneşte şi-şi face ale sale simţirile şi funcţiile trupului lui Hristos”[viii].
Prin ungerea cu Sfântul şi Marele Mir, noul botezat primeşte darurile Duhului Sfânt, care fac posibilă creşterea omului în viaţa duhovnicească.
Prin dumnezeiasca Împărtăşanie, omul botezat şi pecetluit cu Duhul Sfânt primeşte Trupul şi Sângele lui Hristos sub chip de pâine şi vin.
Taina Întrupării lui Dumnezeu în viaţa omului se împlineşte apoi prin păzirea poruncilor în viaţa de zi cu zi. Căci „Domnul e ascuns în poruncile Sale. Şi cei ce-L caută pe El Îl găsesc pe măsura împlinirii lor”[ix], spune Sfântul Marcu Ascetul. Prin cuget smerit şi duh de pocăinţă, dar mai ales prin iubire şi rugăciune, omul se întăreşte în conştientizarea prezenţei lui Dumnezeu în sine.
Iubit popor al lui Dumnezeu,
Sărbătoarea Naşterii Domnului cuprinde în sine marele eveniment petrecut la Betleem, precum şi marea taină a naşterii lui Hristos în inima noastră. Prezenţa lui Hristos-Dumnezeu în noi presupune că viaţa noastră tinde să fie precum viaţa Lui ca Om. Sfântul Apostol Pavel vorbeşte despre nevoia ca oamenii să dobândească „gândul lui Hristos”[x]. Are gândul lui Hristos „cel ce cugetă ca Hristos şi prin toate Ȋl cugetă pe Hristos”[xi], spune Sfântul Maxim Mărturisitorul. Marele nostru teolog, Părintele Dumitru Stăniloae, ne îndeamnă „să ne comportăm asemenea lui Dumnezeu Cel a toate iubitor faţă de toate”[xii]. Ce înseamnă acest lucru? Omul este chemat să iubească precum Dumnezeu, adică să aibă „inima plină de cea mai fierbinte iubire, iubirea lui Dumnezeu”. Aceasta se arată printr-o „sensibilitate aproape sfâşietoare pentru orice durere străină, o sensibilitate mai mare ca pentru durerea proprie”[xiii]. Iubirea care îl aseamănă cel mai mult pe om cu Dumnezeu este arătată în rugăciunea pentru vrăjmaşi, care, împreună cu Sfânta Liturghie, menţin lumea întru existenţă. Iubirea pentru vrăjmaşi apără lumea de „focul dezbinării atotcuprinzătoare”[xiv]. „Iar prin dumnezeiasca Euharistie se oferă un permanent izvor al înnoirii pentru întreaga lume şi hrană pentru societate (…). Viaţa lui Hristos curge în corpul social şi adapă toate formele vieţii sociale. Iar viaţa lui Dumnezeu este cea mai mare putere transformatoare pentru istorie.”[xv]
Iată pentru ce, iubiţi credincioşi, este atât de necesar ca viaţa lui Hristos să devină viaţa noastră. Avându-L pe Hristos în viaţa noastră, vedem lumea şi evenimentele din ea prin ochii lui Dumnezeu. Recunoaştem prin aceasta că „Iisus Hristos este măsura tuturor lucrurilor dumnezeieşti şi omeneşti (…). El este idealul nostru cel mai desăvârşit. În El găsim răspunsul la toate problemele noastre, care fără El ar fi de nerezolvat. El este cu adevărat axa mistică a universului”[xvi], aşa cum mărturiseşte un teolog din vremea noastră.
Spre Domnul Hristos se cuvine să ne întoarcem. În El să ne punem nădejdea. Toate celelalte sunt trecătoare şi schimbătoare. Hristos, „ieri şi azi şi în veci, este acelaşi”[xvii]. El este Stânca pe care n-o iau valurile. El este Coloana care nu se clatină. El este Apa cea vie, Pâinea cea spre fiinţă, Lumina lumii, Calea, Adevărul şi Viaţa.
Acum, în zilele de sărbătoare închinate Naşterii Domnului, să avem sufletul, inima şi toată fiinţa îndreptate spre Dumnezeu. Gândul nostru să cuprindă în rugăciune şi iubire pe cei dragi ai familiei noastre, dar şi pe cei care suferă boli şi nedreptăţi pe faţa pământului.
În acest duh să petrecem Crăciunul, în această perspectivă să-i înţelegem semnificaţia şi din bogăţia de har a Betleemului să ne adăpăm sufletul însetat de adevăr şi bucurie.
Vă îmbrăţişez cu dragostea lui Dumnezeu pe fiecare în parte şi pe toţi împreună, rostindu-vă din suflet:
Naşterea Domnului cu bucurie!
An Nou binecuvântat!
Al vostru părinte şi frate întru Hristos,
† Teofan,
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei
[i] Cf. Romani 8, 29.
[ii] Apocalipsă 3, 20.
[iii] 1 Timotei 2, 4.
[iv] Molitfelnic, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1998, p. 28.
[v] Galateni 4, 19.
[vi] Nicolae Cabasila, Despre viaţa în Hristos, studiu introductiv şi traducere din limba greacă de Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, Ed. Arhiepiscopiei Bucureştilor, Bucureşti, 1989, p. 164.
[vii] Sf. Maxim Mărturisitorul, „Răspunsuri către Talasie”, 61, în Filocalia, vol. 3, traducere din greceşte, introducere şi note de Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, vol. 3, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2009, p. 384.
[viii] Panayotis Nellas, Omul – animal îndumnezeit. Perspective pentru o antropologie ortodoxă, Studiu introductiv şi traducere de diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2002, p. 148.
[ix] Sf. Marcu Ascetul, „Despre legea duhovnicească”, 190, în Filocalia, vol. 1, traducere din greceşte, introduceri şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2008, p. 298.
[x] 1 Corinteni 2, 16.
[xi] Sf. Maxim Mărturisitorul, „Capete gnostice sau teologice. A doua sută”, 83, în Filocalia, vol. 2, pp. 238-239.
[xii] Pr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 1, ed. a III-a, 2003, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, pp. 271-272.
[xiii] Ibidem.
[xiv] Arhimandritul Sofronie, Cuviosul Siluan Athonitul, traducere din limba rusă de Ierom. Rafail (Noica), Editura Accent Print, Suceava,2013, p. 240.
[xv] Panayotis Nellas, „Ortodoxie şi politică – trei premise biblice”, în Ortodoxia – divino-umanism în acţiune. Studii şi articole, Ed. Deisis, Sibiu, 2013, pp. 258-259.
[xvi] Arhim. Sofronie Saharov, Rugăciunea – experienţa vieţii veşnice, traducere şi prezentare de diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2007, p. 39.
[xvii] Evrei 13, 8.
