Teatrul Naţional Radiofonic pentru copii prezintă, în premieră absolută: Moaţa, Creaţa şi Grasu’ la bal sau … Când păpuşile iubesc de Sidonia Drăguşanu. Adaptarea liberă şi regia artistică: Mihnea Chelaru. În distribuţie: Rodica Mandache, Gabriel Costin, Ioana Maria Repciuc, Ana Maria Bălescu, Cosmin Şofron, Dan Clucinski, Orodel Olaru, Cristian Simion, Camelia Andriţă, Ioana Popovici Chelaru, Alin Potop, Daniela Ioniţă si copilul Bianca Alexandra Chelariu. Muzica originală: George Marcu şi Codrin Lazăr. Versurile cântecelor: George Marcu. Au interpretat: Gabriela Bokor – violoncel, Horia Cristian Sorin – vioară, Codrin Lazăr – ukulele. Cu participarea extraordinară a lui Virgil Ianţu. Redactor: Irina Soare. Regia de montaj: Dana Lupu şi Radu Verdeş. Regia de studio: Janina Dicu.
Spectacolul se va difuza duminică, 29 decembrie, de la ora 9.00, la Radio România Cultural.
„Nimic nu se compară cu dimineaţa în care te trezeşti, după o noapte în care ai încercat, fără succes să nu închizi un ochi pentru că voiai să-l vezi pe Moş Crăciun. Te dai jos din patul călduros şi te duci pâş pâş la pomul de Crăciun… Tu ştii că ai fost cuminte însă tot simţi, aşa… o emoţie plăcută şi te întrebi dacă ai primit… Apoi deschizi cadoul şi… le vezi. Îţi plac, ţi-ai dorit să le primeşti, ştiu bine, însă… te-ai gândit vreodată că jucăriile au… o viaţă a lor?” aşa începe una dintre cele mai delicate poveşti de Crăciun ale literaturii române, semnată de scriitoarea Sidonia Drăguşanu. Pornind de la acest basm, regizorul Mihnea Chelaru a realizat un spectacol radiofonic care vă va purta într-o fascinantă călătorie, alături de jucăriile dintr-un… misterios magazin, pierdut pe o străduţă la fel de tainică din târgul cu vechituri. Acolo, pe rafturi vechi, stau laolaltă, păpuşi delicate de porţelan din alte timpuri, jucării de cauciuc, prinţi fermecători, conţi impunători şi marchize pudrate, soldăţei de plumb, animăluţe de jucărie şi … câte şi mai câte minunăţii. O lume care trăieşte atâta timp cât magazinul este deschis …Sau… poate nu? Cine ştie să privească în ochii de mărgea ai păpuşilor şi să asculte şoaptele lor, poate descoperi că şi ele trăiesc, suferă şi… iubesc.
Povestea radiofonică a păpuşilor care descoperă că inima lor de carton este la fel de plină de iubire ca cea a oamenilor este interpretată de o distribuţie alcătuită din mari actori: Rodica Mandache în rolul Povestitorului şi … al Bunicii , alături de: Gabriel Costin, Ioana Maria Repciuc, Ana Maria Bălescu, Cosmin Şofron, Dan Clucinski, Orodel Olaru, Cristian Simion, Camelia Andriţă, Ioana Popovici Chelaru, Alin Potop, Daniela Ioniţă si de copilul Bianca Alexandra Chelariu.
Muzica originală a spectacolului este semnată de George Marcu, reputat compozitor care a realizat coloana sonoră a zeci de spectacole la Radio şi pe scenă, în peste cinci decenii de carieră şi de mai tânărul muzician Codrin Lazăr si este interpretată de talentatii instrumentisti: Gabriela Bokor – violoncel, Horia Cristian Sorin – vioară si Codrin Lazăr – ukulele. Montarea se bucură şi de participarea extraordinară a cunoscutului muzician şi om de televiziune Virgil Ianţu, al cărui acompaniament a dăruit picătura de magie, graţie căreia spectacolul radiofonic devine un dar numai bun de pus sub brad şi de ascultat de Crăciun.
Scriitor, dramaturg, traducător şi jurnalist de notorietate in epocă, Sidonia Drăguşanu (1908-1971) a lăsat posterităţii o operă de o remarcabilă diversitate, ce dovedeşte apreciabile calităţi literare, remarcate şi menţionate de George Călinescu în monumentala sa Istorie a literaturii române de la origini până în prezent, care o integra pe tânăra autoare între promisiunile noului val de literatură feminină, alături de: Erastia Peretz, Anişoara Odeanu, Lucia Demetrius, Yvonne Rossignon, Marta Rădulescu sau Coca Farago. Sidonia Drăguşanu a debutat ca romancier în urma unui concurs organizat de Editura Cugetarea, la care a participat alături de alţi şaizeci de autori (unii consacraţi) şi a obţinut cu emoţionantele pagini din „Într-o gară mică” premiul pentru „Cel mai frumos roman de adolescenţă“. În anii ce au urmat, a devenit o prezenţă activă şi pregnantă în literatură, publicând romane şi nuvele cu mare succes de public, iar după război a scris puternice texte dramatice, cărţi de poveşti, dar a susţinut şi o intensă activitate publicistică în ziarele şi revistele vremii, a colaborat cu Radioul şi Televiziunea, semnând scenete, scenarii radiofonice, realizând emisiuni pe teme feminine sau susţinând conferințe.