Presa internaţională alocă spaţii ample sentinţei pronunţate de un tribunal din Riad în procesul privind asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, pe lângă temele de retrospectivă obişnuite înainte de sfârşitul anului.
Autorităţile saudite au condamnat la moarte cinci persoane acuzate de uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi, anul trecut, „asasinat care a dus la tensionarea relaţiilor cu SUA şi a declanşat un torent de critici la adresa prinţului moştenitor al regatului”, scrie Wall Street Journal. Washington Post, ziarul pentru care a scris jurnalistul saudit care a publicat mai multe articole foarte critice la adresa familiei regale din ţara sa, notează că „verdictele au fost pronunţate în urma unui proces desfăşurat într-o curte penală din Riad care a durat aproape un an şi în cea mai mare parte a fost învăluit în secret”. Iar USA Today punctează că sentinţa nu prevede nicio vinovăţie a familiei regale şi a fost criticată de raportorul special al ONU a cărui anchetă a produs un raport în care era acuzată exact conducerea saudită. „Impunitatea pentru uciderea unui jurnalist dezvăluie de obicei represiunea politică, corupţia, abuzul de putere, propaganda şi chiar complicitatea internaţională”, acuză raportorul ONU pe Twitter, citat de USA Today.
În cadrul seriei de articole care revin asupra evenimentelor din urmă cu 30 de ani, Le Monde încearcă să facă un pic de lumină asupra „ultimelor mistere ale ‘revoluţiei’ române”, în condiţiile în care „ţara continuă să se întrebe care a fost originea violenţelor comise în timpul săptămânilor decisive din decembrie 1989”. În aceeaşi idee, articolul „Cicatrici ale revoluţiei din România nevindecate încă”, publicat de Financial Times, evidenţiază că „procesul lui Ion Iliescu este considerat o oportunitate de a ridica ‘ceaţa’ care învăluie democraţia din ţară”.
La 20 de ani de la preluarea puterii de la Kremlin de către un fost agent KGB aproape necunoscut, New York Times încearcă să înţeleagă „de ce este preşedintele Putin un inamic atât de redutabil”, deşi ţara sa este marcată de mari dificultăţi economice şi tinerii ruşi sunt nemulţumiţi. „Statele Unite, inamic implacabil pe vremea Războiului Rece, dar prezidat acum de un preşedinte doritor ‘să se înţeleagă cu Rusia’, sunt acum tulburate şi cu atenţia distrasă de (scandalul) destituirii preşedinelui” în vreme ce „Marea Britanie, un alt pilon important al alianţei transatlantice pe care Putin a încercat ani la rând să o submineze, se autoizolează şi tocmai a votat un guvern care promite să iasă din Uniunea Europeană până la sfârşitul acestui an – explică jurnalul new-yorkez. Şi adaugă că „Orientul Mijlociu, unde influenţa americană şi britanică deţinea supremaţia, s-a îndreptat tot mai mult spre Rusia, având în vedere că ea a schimbat cursul războiului din Siria, a utilat Turcia, o membră NATO, cu sisteme de rachete moderne şi a semnat contracte de miliarde cu Arabia Saudită, cel mai apropiat aliat al SUA din lumea arabă”. În plus, „Rusia s-a apropiat şi de Egipt, un alt vechi aliat american, a devenit un pion principal în războiul civil din Libia şi s-a îndreptat spre ceea ce devine tot mai mult o alianţă cu China”, evidenţiază New York Times. Despre China, cunoscutul profesor american de economie, Nouriel Roubini scrie în paginile cotidianului The Guardian că „lipsa de viziune strategică a lui Trump va reda măreţia” Beijingului. Iar pentru a nu se întâmpla aşa, „este nevoie ca SUA să coopereze îndeaproape cu aliaţii săi pentru a-şi proiecta modelul său de societate şi economie în secolul XXI”, atenţionează publicaţia britanică. Într-un interviu publicat de cotidianul belgian Le Soir, fostul preşedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, spune că „Politica nu este însărcinată cu fericirea popoarelor”, precizând că deţinătorul acestei funcţii „nu este liber să facă ce vrea cu timpul său”, ci „este la dispoziţia şefilor de stat şi de guvern” şi „toată lumea se aşteaptă ca ei toţi şi fiecare în parte să fie aprobaţi”. Le Figaro le prezintă pe cele „10 femei care au marcat anul 2019”, între ele figurând foarte tânăra activistă a mediului Greta Thunberg, Christine Lagarde devenită prima femeie care ajunge în fruntea Băncii Centrale Europene, premierul neo-zeelandez Jacinda Ardern, promotoare a unui nou stil de leadership, şi Ursula von der Leyen, prima femeie care ocupă funcţia de preşedinte al Comisiei Europene. The Guardian apreciază că anul 2019 este cel în care publicul s-a trezit şi a conştientizat criza climatică, dar, scrie ziarul londonez, „oare când se vor trezi şi politicienii?” Tema mediului se impune şi în ajun de Crăciun. Sub titlul „O, Tannenbaum, o tannenbaum (O brad frumos, o brad frumos), cât de verde eşti de fapt?” Wall Street Journal observă că „nimănui nu-i plac pomii de Crăciun mai mult ca germanilor, dar în acest sezon, pe fondul preocupărilor legate de schimbările climatice, mulţi încearcă să-şi reconcilieze obiceiul vechi de secole cu percepţia de vinovăţie”. O concluzie care îşi găseşte ecoul în cuvintele arhiepiscopului de Köln, care se plânge înainte de Crăciun că „tinerii catolici nu mai iau în serios credinţa” şi în schimb „în societatea germană protecţia climei ‘îmbracă un anumit caracter religios'” – citim în Die Welt. Prelatul a subliniat însă că bisericile creştine au susţinut ‘păstrarea creaţiei’ cu mult înainte de afirmarea Gretei Thunberg, adaugă Die Welt.
(Adriana Buzoianu, RADOR)
