Este exact o jumătate de secol de când Televiziunea Română oferea telespectatorilor săi un scheci care a făcut vogă în epocă şi a rămas memorabil până astăzi. A fost scris de scenaristul şi scriitorul Dan Mihăescu împreună cu colegul său Grigore Pop şi s-a numit Şopârliţa Liberă. Textul – interpretat de actorul Toma Caragiu – era foarte curajos pentru acele vremuri amprentate de cenzura politică aplicată în mai multe straturi. Schiţa umoristică îi ironiza pe cei care „turnau” la Partid şi la Securitate – pe delatori, adică –, pomenind şi despre postul de radio interzis românilor, Europa Liberă. Are ingredientele umorului de bună calitate, are haz, aluzii culturale și politice, are candoare, are mesaj. Este dulce-amăruie însăși povestea drumului Şopârliţei Libere, de la textul propriu-zis până la apariţia pe ecranele televizoarelor alb-negru, în noaptea de Anul Nou 1969.
Povestea ne-o spune chiar Dan Mihăescu, într-un interviu din 2010.
„Scriam un scheci, trebuia să-l dau la unul dintre şefii mei, redactor şef nu ştiu ce, care îmi dădea o viză pe el sau îmi cerea modificări, dar, mă rog, să zicem că-l aproba. Aveam un redactor şef adjunct, pe [Octavian] Sava, după care mergeam la [Tudor] Vornicu. Vornicu nu prea se băga pe cenzură, îi dădea drumul mai departe. Mergea la un vicepreşedinte – aşa de important era [ce se făcea] la Varietăţi! […] Şi pe urmă acest text mergea la Direcţia Presei. Erau nişte salariaţi în Televiziune, cărora le dădeai textul şi uneori mai spuneau şi ei: <Bă, nu e bine, acuma e exact perioada cu nu ştiu ce, cu ruşii, să nu ne luăm de…>, îţi cereau şi ei nişte lucruri. […]
Am scris cu Grigore Pop Şopârliţa Liberă. Lui Toma [Caragiu] i-a plăcut nemaipomenit, nu ştiu ce…
Erau în el lucruri spuse făţiş…
…era fraza aia nemaipomenită: <Dumneata ce faci noaptea, dom’le? Nu asculţi Şopârliţa Liberă?>… Şi <şopârla dosaris>, cu dosarele salariaţilor – cine putea să spună [atunci aşa ceva]?…
Şi asta cu Şopârla am dat-o la aprobat, la un vicepreşedinte care a scris – am textul! – <Ciudat…> sau nu ştiu cum, <că un redactor al Televiziunii poate să scrie un material atât de vulgar>. Nu era nimic vulgar […], adică nu era nimic vinovat!
Altceva supărase: <şopârla dosaris>! Eu eram pe la începuturi, obraznic, nu lăsam capul jos şi zic: <Dom’le, eu nu cred că aveţi dreptate. Nu ştiu, îl trimit la Secţia de Presă, la Comiteul Central [al PCR], să vedem ce zic tovarăşii>. <Da, să vedem, poate tovarăşii sunt de altă părere>. Şi au trimis. Era unul, Nicolae Popescu – ţin minte şi numele – care a scris pe material: <De ce nu-l daţi afară?> Eu am textul ăsta, originalul… e prin dosare pe-aici, dar nu vreau să par disident să vi-l arăt… Şi mi-a spus Vornicu: <Băi, fii atent, te-am dat afară, nu semnezi pe generic nişte luni de zile. Dacă întreabă ăia: Ce-i cu Mihăescu? A fost scos!>
Şi pe vară, aşa, m-a chemat Vornicu, zice: <Bă, ţi-am aranjat, ţi-am dat Studioul 1, îl iei pe cel mai bun operator… Nu electrică, nu echipă, nu nimic, filmezi ăla cu Şopârla…> <A>, zic, <tu vrei chiar să mă dea afară ăştia, adică nu se poate să mă laşi aşa!> <Băi, e păcat, băi, e material [bun], e păcat! E păcat!… Să-l avem, nu se ştie, vreodată poate-l putem da. Dacă vrea Toma…> <Toma vrea>, zic. I-am spus lui Toma: <Dom’le, vii să-l filmăm…> Fă [Mihăescule] rost de sorcovă – era vară! – fă rost de sorcovă… găseşti pe stradă iarna, [dar vara?]. A venit Toma, am băgat şi o maşină acolo în studio, să fie ceva, să mobilez carul. Cu uşile închise, am filmat clandestin, aşa, toată povestea asta, pe 16 mm, am montat şi i-am dat filmul lui Vornicu, la păstrare, poate vin timpuri mai bune.
Anul ăla, la o vizionare, la revelion, a venit Bujor Sion care era şeful Secţiei de Presă la Comitetul Central, el a venit la vizionare. [Mai erau] Direcţia Presei, şefii noştri, vicepreşedintele care îmi zisese că e vulgar. Şi după ce s-a văzut programul de revelion, Bujor zice: <Bă, da, dar e tot aşa, ca de obicei: cu muzică uşoară, muzică populară, tradiţii, nu ştiu ce… Bă, dar n-aveţi şi voi o bombă, ceva?…> <Are Dan Mihăescu!> a zis Vornicu. <Are ceva cu Caragiu…> <Păi de ce nu daţi, bă?> <Păi, nu, că… > Eu am înţepenit! Pentru că erau toţi răii de faţă…
Şi s-a dus Vornicu, a dat caseta la încărcat, era pe proiector şi a pornit. Toată lumea, la vizionări de-astea, stă cu ochii pe cel mai mare în funcţie: dacă ăla râde, râde toată lumea. Nu râde ăla, toată lumea se încruntă. Ăsta a râs! Şi la urmă a zis: <Da, mă, da, mă, asta e!… Ştii, Mihăescu, la început, acolo: N-am plecat la colindat, un vecin m-a şi turnat… asta, a apărut Legea 118 cu vecinii care toarnă, scoate aia>. Atât am scos!… […]
După revelion mă duceam cu autobuzul să aud impresii, a doua zi, că discuta lumea, stătuse la televizor. Nimeni nu zicea: <Ai văzut scheciul cu şopârliţa, scris de Dan Mihăescu?> , ci <Bă, l-ai văzut pe ăla al lui Caragiu?>… Îţi asumi chestia asta, dacă vrei să fii aşa [în umbra actorului], bine, dacă nu… ieşi tu şi spune mai bine materialul decât Toma, dacă nu-ţi place condiţia asta de <ţine calul>, de om în spate. Mie mi-a plăcut!”
[Interviu de Silvia Iliescu, 2010]
