Australia sub teroarea focului

Imagini din Australia ați urmărit, acolo unde haosul începe să cuprindă întregul continent. Cerul s-a colorat în portocaliu spre roșu, iar oamenii sunt disperați și caută locuri sigure în care să se poată adăposti. Cursele aeriene au fost anulate, în timp ce oamenii caută măști cu ajutorul cărora să poată respira. Pompierii trec prin momente dificile, iar premierul a fost criticat pentru proasta gestionare a crizei incendiilor. Până acum, 24 de oameni au murit în flăcările enorme, printre care și trei pompieri.

* * * * *
Reporter: Locuitorii din Canberra s-au trezit cu cerul portocaliu, dar nu era de la răsăritul soarelui, ci de la fumul înecăcios și aerul irespirabil. Oamenii se plâng că abia pot respira, mai ales că valorile critice ale calității aerului au fost depășite de 15 ori.
-: Am dureri de cap, și după cum auziți, am /laringită/, deci sunt afectat de asta.
Reporter: Aeroportul din capitala Australiei a fost închis, iar aeronavele au fost ținute la sol. Mai multe organizații internaționale și-au restrâns activitatea din cauza aerului irespirabil.
-: Când am venit din Melbourne, pe o distanță de cel puțin 300 de km a fost fum și un aer irespirabil.
Reporter: Toată lumea caută măști în magazine, mai ales că stocurile s-au terminat, dar mâine autoritățile au promis că vor sosi cu măști pentru cei afectați.
-: Vor sosi 100.000 de măsști de la Sidney în Canberra mâine.
Reporter: Primul ministru a fost criticat dur de către pompierii care se luptă cu flăcările din sud-estul și sudul continentului. Pe rețelele de socializare a devenit viral un videoclip cu declarația unui pompier, Paul Parker, în vârstă de 57 de ani, care îl insultă pe șeful guvernului. O femeie îi cere demisia.
Paul Parker: TRansmite-i primului ministru că îl (…) din Nelligen. Ne place deosebit să facem acest lucru (…).
-: Dă-ți demisia acum. Știai că asta va urma să vină, au fost semne de ani de zile, și nu ai făcut nimic. Și acum noi purtăm problemele tale.
Reporter: De altfel, pompierii critică modul în care guvernul comunică cu ei și sunt dezamăgiți că au aflat foarte târziu despre decizia premierului de a trimite 3.000 de rezerviști militari pentru a-i ajuta.

Intervenția purtătorului de cuvânt al MAE, Oana Darie
Realizator: Ambasada României din Australia încearcă să gestioneze situația de criză. Fumul incendiilor devastatoare face ca aerul să fie de nerespirat, iar personalul ambasadei așteaptă să fie evacuat. Ambasadorarea României în Canberra a spus, pe rețelele de socializare, că îi este foarte greu să respire și că are dureri mari de cap din cauza aerului toxic. Și acum o avem alături de noi prin telefon pe doamna Oana Darie; este purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe. Bună ziua! Care este situația actuală și spuneți-ne dacă, din informațiile care au ajuns în centrala Ministerului de Externe, sunt și români care sunt afectați.
Oana Darie: Bună ziua! Până la acest moment, Ambasada României la Canberra, prin Biroul Consular de la Melbourne, și Consulatul General al României la Sidney nu au primit solicitări de asistență consulară de la cetățenii români care să fie afectați de incendiile de vegetație din Australia și nici nu au fost primite notificări cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele afectate de incendii.
Realizator: Există o avettizare de călătorie emisă de Ministerul Afacerilor Externe. Ce le recomandați celor care urmează să ajungă pe continentul australian?
Oana Darie: Cea mai recentă atenționare de călătorie emisă pentru Australia de către Ministerul Afacerilor Externe a fost publicat alaltăieri, vineri, pe 3 ianuarie, în care informăm cetățenii români care intenționează să se deplaseze în Australia sau care se află deja în Australia că a fost decretată stare de dezastru în statul Victoria, ca urmare a incendiilor de vegetație, și că există în vigoare, la acest moment, alerte cu privire la condiții extreme de producere a incendiilor în Canberra, în New South Wales, în Queensland, în Australia de Sud și Victoria.
Realizator: Ne interesează și situația personalului diplomatic, pentru că, vedem, chiar ambasadoarea României se plânge de condițiile de acolo, condiții greu de suportat, aer irespirabil. Ce se va întâmpla? Pentru că situația personalului diplomatic este importantă și pentru românii care sunt acolo și care trebuie să aibă unde să se adreseze.
Oana Darie: Vă pot asigura că orice situație de pericol care afectează personalul diplomatic va fi /gestionată/ în cel mai scurt timp către /centrala/ Ministerului Afacerilor Externe, conform procedurilor. În schimb, dacă îmi permiteți, aș reveni la recomandările /…/ general…
Realizator: Vă rog.
Oana Darie: Aș vrea să subliniez pentru cetățenii români, atât cei care se află în Australia, cât și cei care intenționează să se deplaseze acolo, că, în zonele menționate, calitatea aerului, așa cum spuneați, se deteriorează rapid. EXistă un risc ridicat pentru sănătate, iar autoritățile locale au emis un apel național de anulare a oricărei deplasări care nu este strict necesară în zonele afectate de incendii./asalar/ Şi aş mai sublinia pentru cetăţenii români care se află în Australia, inclusiv în aceste zone afectate, de a urma cu stricteţe recomandările autorităţilor locale şi de a coopera cu acestea, iar pentru cetăţenii români care intenţionează să se deplaseze în Australia de a verifica din timp şi cu atenţie situaţia în zonele în care urmează să se deplaseze. Iar dacă vorbim de zone afectate de incendii, să ia în considerare inclusiv anularea sau cel puţin amânarea acestor călătorii. De asemenea, foarte important, cetăţenii români care se află în Australia pot să apeleze, în regim de permanenţă, 24 de ore din 24, la numerele de telefon pentru asistenţă consulară puse la dispoziţie de către Misiunile Diplomatice şi Consulare ale României în Australia, respectiv, Ambasada de la Canberra, Biroul Consular de la Melbourne şi Consulatul General de la Sydney. Iar pentru cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie de urgenţă sau de pericol, pot apela oricând şi la numerele de telefon de urgenţă puse la dispoziţie de aceste misiuni. Toate aceste contacte sunt disponibile şi pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe şi, respectiv, pe paginile de internet ale serviciilor diplomatice.
Aş mai sublinia că autorităţile locale din Australia au pus la dispoziție și aplicații care funcționează pe telefoanele mobile pentru a facilita informarea cetățenilor în cel mai scurt timp, deci, de a avea informații actualizate cu privire la evoluția /incendiilor/.
Realizator: Mulțumim frumos. A fost în direct, prin telefon, doamna Oana Darie, este purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, cu informaţii legat de situaţia din Australia, unde, ştim bine, este o mare comunitate de români./atataru

REALITATEA TV PLUS – 5 ianurie