EVENIMENTE INTERNE
– Guvern
* Programul primului – ministru Ludovic Orban:
- ora 16:00 – Ședință de Guvern – la Palatul Victoria
– Partide
* Şedinţa Biroului Executiv al Partidului Naţional Liberal – ora 11:00, la sala grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor
– Culte, Biserică
* Cu ocazia sărbătoririi Botezului Domnului, după Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va oficia Sfinţirea cea Mare a apei (Slujba Agheasmei Mari) în faţa Reşedinţei patriarhale – după ora 11:30. În curtea Catedralei patriarhale vor fi amplasate 24 de vase mari, cu o capacitate de 500 de litri de apă fiecare de la izvorul din Parcul «Grădina Maicii Domnului» al Reședinței Patriarhale. De asemenea, în faţa Catedralei patriarhale, va fi înălţată o cruce din cetină de brad, împodobită cu flori
* Brăila: Cu prilejul sărbătoririi Botezului Domnului, Primăria Municipiului Brăila, Arhiepiscopia „Dunării de Jos” Galați și Protoeria Brăila organizează o serie de manifestări dedicate acestui eveniment important pentru toată lumea creștină. Din program:
- ora 8:00 – Slujba Sfintei Liturghii, oficiată de Înalt Prea Sfinția Sa Dr. Casian Crăciun la Biserica parohiei „Nașterea Domnului” din Bariera Călărașilor
- ora 10:00 – Procesiune de la Catedrala „Nașterea Domnului”, pe Calea Călărași, către faleza Dunării, unde, pe scena special amenajată va avea loc slujba Agheasmei Mari, urmată de tradițională lansare a crucii în apele Dunării, în jurul orei 12:00
* Călăraşi: Primăria Municipiului Călărași organizează tradiționala Sărbătoare a Bobotezei – în Parcul Central. Din program:
- ora 8:00 – Oficierea Sfintei Liturghii de către PS Părinte Vincențiu – Episcopul Sloboziei și Călărașilor, la Biserica Sf. Împărați Constantin și Elena (Volna)
- ora 10:00 – Deplasarea suitei oficiale în Parcul Central, situat pe malul Brațului Borcea
- ora 10:30 – Oficierea Slujbei Agheasmei Mari
- ora 11:00 – Ceremonia aruncării și recuperării de către înotători a Sfintei Cruci din apele Brațului Borcea
- ora 12:00 – Servirea tradițională a fasolei și a vinului fiert (în zona foișorului din Parcul Central)
* Constanța: Sărbătoarea creștină a Botezului Domnului Iisus Hristos este marcată printr-o serie de manifestări cu caracter religios:
- În ziua de Bobotează, de la ora 8:30, va fi oficiată slujba Sfintei Liturghii în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, iar de la ora 11:30, va avea loc o procesiune pe faleza Cazinoului, unde va avea loc slujba de Sfințire Mare a Apei
- ora 12:00 – ierarhul Tomisului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, va oficia slujba de Sfințire mare a apei pe faleza Cazinoului. La sfârșitul acesteia, IPS Teodosie va arunca trei cruci în apele mării, ce simbolizează Arătarea Sfintei Treimi la apa Iordanului
- ora 16:00 – Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba de Sfințire mare a apei la debarcaderul din localitatea Ovidiu – Str. Primăverii
- ora 17:30 – IPS Teodosie va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din municipiul Constanța (zona Cora), care-și serbează hramul a doua zi
– Învăţământ, Cercetare
* Asociația Expert Forum (EFOR) organizează o nouă ediție a Școlii pentru Democrație, în perioada 6 – 10 ianuarie, în București, un program care își propune să creeze un mediu inovator de învățare pentru profesorii care doresc să descopere instrumente alternative și eficiente de educare și implicare activă a tinerilor. Au fost selectaţi un număr de 18 profesori care predau în școli gimnaziale sau licee din județele Ilfov, Dâmbovița, Prahova, Ialomița, Giurgiu, Călărași, Teleorman și Municipiul București, care, în cele cinci zile de activități non-formale și întâlniri cu experți, vor aborda prin instrumente alternative de învățare concepte legate de democrație, stat de drept și cetățenie activă. Vor avea loc dezbateri, proiecții de film urmate de discuții, tururi ghidate, simulări și jocuri de rol
* Voroneţ, jud. Suceava: Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de Fizică Iaşi, Societatea Ştiinţifică Cygnus – centru UNESCO şi Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului organizează, în perioada 6 – 10 ianuarie, Tabăra Națională de Fizică, Astronomie şi Astrofizică „Marin Dacian Bica” precum şi două concursuri: Concursul Național de Fizică „Marin Dacian Bica” şi Concursul Național de Astronomie şi Astrofizică „Marin Dacian Bica”. Această tabără este cuprinsă în calendarul activităţilor Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO şi se va organiza „sub egida Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO”. Tabăra are două secţiuni: secţiunea de Fizică, la care sunt invitaţi să participe elevii din clasele VI-XII, şi secţiunea de Astronomie şi Astrofizică, la care pot participa elevi începând din clasa a I până în clasa a XII-a
– Cultură
* Elite Art Gallery organizează vernisajul expoziţiei „Fresh”, ce reunește lucrările artistelor Bianca Boroș și Francesca Andreea Cichi, două dintre câștigătoarele concursului de artă vizuală „#FRESH” – ora 18:30, Piaţa Naţiunile Unite nr. 3 – 5 (6 – 24 ian.)
* Bistriţa: Are loc Concertul extraordinar de Bobotează, susţinut de Orchestra Operei Braşov – dirijor Alexandru Ilie, eveniment organizat de Primăria Municipiului Bistrița și Palatul Culturii Bistrița – ora 18:00, la Palatul Culturii
– Sport
* Are loc şedinţa Comisiei Tehnice – Subcomisia Tehnică senioare a Federaţiei Române de Handbal – ora 13:30, la sediul FRH
* Craiova: Lotul echipei de fotbal Universitatea Craiova efectuează vizita medicală la Policlinica Sportivă
* Sighet: Are loc un meci în etapa a 12-a a Ligii Naţionale de baschet masculin: CSM Sighetu Marmaţiei – CSM VSKC Miercurea Ciuc – ora 17:00, la Liceul Forestier
– Diverse
* Comarnic, jud. Prahova: Are loc cea de-a II-a ediţie a „Botezului cailor”, o tradiţie veche de peste 100 de ani, concurs organizat de Asociaţia Crescătorilor de Animale Comarnic şi sustinut de Primăria orașului. Din programul zilei:
- ora 9:45 – Atelajele din Poiana, Ghioșești și Podul Lung se vor întâlni în zona Pieței Comarnic, de unde vor pleca în alai spre zona de concurs
- ora 11:00 – Proba de frumusețe
- ora 11:30 – Proba de tracțiune dublu
- ora 14:00 – Proba de tracțiune simplu
- ora 16:00 – Festivitatea de premiere
– S-a întâmplat într-o zi de 6 ianuarie
* Cu 306 ani în urmă (1714) englezul Henry Mill (1683-1771) patenta un dispozitiv de scris asemănător tiparului (maşina de scris din zilele noastre). Prima maşină de scris comercială a fost patentată în anul 1868, inventatorul ei fiind inginerul mecanic american Christopher Sholes (1819 – 1890)
* Într-o zi de 6 ianuarie, acum 182 de ani (1838), pictorul şi fizicianul american Samuel Morse (1791 – 1872) făcea prima demonstraţie a sistemului său de telegrafie, în oraşul Morristown, New Jersey. Primul telegraf a fost, însă, realizat de francezul Claude Chappe în 1793 – telegraful său optic transmitea mesaje vizibile de la un releu la altul cu ajutorul unor braţe articulate care reproduceau semnale dinainte stabilite de expeditor şi destinatar. Primele modele de telegraf electric au fost testate în Germania, în 1833, de către Gauss şi Weber, în cadrul studiilor privind electromagnetismul. Telegraful electric cunoaşte adevăratul său succes datorită lui Samuel Morse care a inventat în 1832 un sistem care punea în legătură două staţii. Morse a elaborat un cod simplu alcătuit din numai două semne: linia şi punctul (alfabetul Morse). Fiecare literă şi cifră a alfabetului era codificată printr-o combinaţie de linii şi puncte. Telegraful său s-a răspândit rapid în întreaga lume. În ţara noastră, prima linie sistem Morse a fost construită în anul 1853 pe traseul Viena – Timişoara – Sibiu. În anul 1854, a început să funcţioneze legătura telegrafică Bucureşti – Giurgiu – Rusciuc, iar un an mai târziu s-a construit linia Iaşi – Cernăuţi
* Cu 13 ani în urmă (2007), la Bâlea Lac (jud. Sibiu), avea loc inaugurarea primei biserici ecumenice de gheaţă din România. De atunci, în fiecare iarnă, biserica este reconstruită şi sfinţită de preoţi de mai multe rituri creştine. Biserica este construită din blocuri de gheaţă tăiate din Lacul Bâlea, pe interior acestea fiind sculptate. Lăcaşul de cult este construit după modelul unei vechi biserici sibiene, din satul Mălâncrav. Biserica de Gheaţă se află în Munţii Făgăraş, lângă Lacul Bâlea, în imediata apropiere a cabanei Bâlea Lac şi a Hotelului de Gheaţă, construit în fiecare iarnă tot din blocuri de gheaţă
Aniversări – Comemorări
– Botezul Domnului (Boboteaza – Dumnezeiasca Arătare) (Calendarul Creştin-Ortodox 2020; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică 2020)
– Epifania Domnului (Calendarul Romano-Catolic 2020)
– 1760: S-a născut Ioan Budai-Deleanu, scriitor, istoric şi cărturar iluminist; reprezentant al Şcolii Ardelene (m. 1820) – 260 de ani. NOTĂ: Unele surse menţionează ca an al naşterii 1763
– 1802: S-a născut Ion Heliade-Rădulescu, scriitor, traducător, lingvist, publicist şi om politic; primul preşedinte al Academiei Române (1867-1870); animatorul mişcării culturale româneşti paşoptiste; unul dintre iniţiatorii Societăţii Literare (1827) şi ai Societăţii Filarmonice (1833); întemeietor al presei din Ţara Românească („Curierul românesc” (1829), prima gazetă în limba română apărută în ţară; „Muzeu naţional” (1836); „Curier de ambe sexe” (1837), care promova debuturile şi traducerile, precum şi valorificarea creaţiei literare); ca membru al Guvernului provizoriu şi al Locotenenţei domneşti a avut o atitudine moderată; membru fondator al Societăţii Academice Române din 1867 (m. 1872)
– 1832, 6/18: S-a născut Iacob Dimitrie Felix, medic ceh (originar din Boemia), naturalizat român în 1869; fondator al şcolii româneşti de igienă şi sănătate publică; membru titular al Academiei Române din 1879, vicepreşedinte al acestui for (1885-1886) (m. 1905)
– 1882: S-a născut Emil Monţia, compozitor, culegător de folclor şi avocat (m. 1965)
– 1883: S-a născut pictorul-violonist Tarasov Stavru (m. 1961)
– 1887: S-a născut Dumitru Combiescu, medic epidemiolog şi microbiolog; contribuţii importante la studiul tifosului exantematic şi al febrei tifoide; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1961)
– 1897: S-a născut matematicianul Ernest Abason; contribuţii în domeniul funcţiilor periodice, în mecanică şi în electricitate (m. 1942)
– 1897: S-a născut prozatorul Ionel Teodoreanu (nume complet: Ioan-Hipolit Teodoreanu), creatorul celebrului roman pentru adolescenţi „La Medeleni”; fratele scriitorului Al. O. Teodoreanu (Păstorel) şi soţul prozatoarei Ştefana Velisar-Teodoreanu (m. 1954)
– 1907: S-a născut fizicianul şi inginerul Ion I. Agârbiceanu, conducătorul cercetărilor care au dus la realizarea primului laser românesc (1962); membru corespondent al Academiei Române din 1963; fiul scriitorului Ion Agârbiceanu (m. 1971)
– 1910: A murit Constantin I. Brătianu, general, geodez şi cartograf; s-a numărat, alături de Constantin Barozzi ş.a., printre întemeietorii revistei „România militară” (1864); membru titular al Academiei Române din 1899 (n. 1844) – 110 ani
– 1932: A murit Iacob C. Negruzzi, prozator, poet, dramaturg, critic literar, memorialist, jurist, profesor şi politician; secretarul „Junimii” şi redactorul „Convorbirilor literare”; membru titular al Academiei Române din 1881, preşedinte şi vicepreşedinte al acestui for în mai multe rânduri (n. 1842)
– 1934: S-a născut regizorul de film documentar Gheorghe Horvat (m. 1992)
– 1940: S-a născut cântăreaţa de muzică uşoară Doina Badea (m. 1977) – 80 de ani
– 1940: S-a născut poetul Ion Iuga (m. 1993) – 80 de ani. NOTĂ: Site-ul www.uniunea-scriitorilor-filiala-bucuresti-proza.eu dă naşterea la 10.I.1940
– 1943: S-a născut Ion Drăgănoiu, poet şi publicist (m. 2003)
– 1944: A murit Constantin N. Vasiliu Bolnavu, filantrop şi deputat liberal. Opera sa principală de binefacere este Fundaţia Universitară „Constantin N. Vasiliu Bolnavu”, instituţie culturală de referinţă în România interbelică. Misiunea Fundaţiei a fost ajutorarea studenţilor din provincie veniţi pentru studiu în Bucureşti după reîntregire. Pentru îndeplinirea acestui scop, Constantin N. Vasiliu Bolnavu înzestrează Fundaţia la înfiinţare, în anul 1923, cu suma de douăsprezece milioane lei, apoi cu o mare proprietate la marginea Bucureştiului şi ulterior, în anul 1928, cu 575 hectare în apropiere de Sinaia, pentru înfiinţarea unei staţiuni de creaţie pentru intelectuali. Gesturile sale filantropice nu s-au limitat la susţinerea materială a fundaţiei universitare omonime, el fiind cunoscut şi prin ctitorirea unor biserici, cum este cea din Suceveni, Galaţi, şi a multor şcoli săteşti cum este şcoala „Vasile Voiculescu” din Bezdead, Dâmboviţa, pentru care a donat un teren de 5.000 mp (n. 1867)
– 1961: A murit (în închisoarea de la Dej) Radu Cioculescu, cronicar muzical, eseist şi traducător (fratele criticului şi istoricului literar Şerban Cioculescu) (n. 1901). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 9 ianuarie 1961
– 1993, 6/7: A murit Ştefan Baciu, poet, eseist, ziarist, memorialist, traducător, profesor, diplomat şi critic de artă român din diaspora (după peregrinările în Europa şi America Latină s-a stabilit în Hawaii) (n. 1918)
– 2003: A murit arhimandritul Vasile Vasilache, vicarul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române în America şi Canada (n. 1909)
– 2005: A murit Petru Mihai Gorcea, critic şi istoric literar, eminescolog şi profesor (n. 1942) – 15 ani
– 2009: A murit pictorul Toma Hirth (n. 1937)
EVENIMENTE EXTERNE
– Lisabona: Ministrul de finanțe portughez și șeful Eurogrupului, Mario Centeno, prezintă în faţa Comisiei parlamentare, bugetul pentru 2020
– Hanoi, Vietnam: Ministrul japonez de externe, Toshimitsu Motegi, se întâlnește cu prim-ministrul vietnamez, Nguyen Xuan Phuc și omologul său Pham Binh Minh, înainte de a participa la semnarea unui acord privind acordarea de asistență oficială pentru dezvoltare pentru Vietnam
– Cetatea Vaticanului: Papa Francisc va prezida solemnitatea Epifaniei Domnului – Sfânta Liturghie a solemnității, în Basilica vaticană. După celebrarea euharistică, Papa Francisc va merge în apartamentul pontifical din Palatul Apostolic de unde, la ora 12:00, va recita rugăciunea „Îngerul Domnului”, împreună cu pelerinii prezenți în Piața Sfântul Petru
– Paris: Tragerea la sorţi pentru a afla câştigătorul loteriei de caritate online, al cărui premiu este opera lui Picasso „Nature morte”, în valoare de 1 milion de euro
– New York: Începe procesul producătorului Harvey Weinstein, cofondator al studiourilor Miramax, cândva unul dintre cei mai influenţi producători de la Hollywood, care este acuzat de agresiune sexuală
– Australia: Ediţia 2020 a turneului WTA de tenis Brisbane International – la Queensland Tennis Centre (6 – 12 ian.)
– Noua Zeelandă: Ediţia 2020 (a 35-a) a turneului WTA de tenis Auckland Open – la ASB Tennis Arena (6 – 18 ian.)
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Mondială a Orfanilor de Război” a fost instituită de o organizaţie din Franţa („SOS Enfants sans Detresss”), care a dorit prin acest demers să atragă atenţia comunităţii internaţionale asupra acestui grup ţintă cu adevărat vulnerabil, copiii rămaşi orfani în urma unui conflict
– 1412: S-a născut Jeanne (Ioana) d’Arc, eroină naţională a Franţei, supranumită „Fecioara din Orleans” (m. 1431)
– 1831: A murit Rodolphe Kreutzer, violonist, compozitor şi pedagog francez (n. 1766)
– 1832: S-a născut pictorul şi graficianul francez Gustave Doré (m. 1883)
– 1838: S-a născut Max Bruch, dirijor, pedagog şi compozitor german (m. 1920)
– 1848: S-a născut poetul bulgar Hristo Botev; considerat unul dintre cei mai mari poeţi al Bulgariei (m. 1876)
– 1852: A murit Louis Braille, pedagog francez, inventatorul (1829) unui răspândit sistem de scriere/citire pentru nevăzători, ce-i poartă numele (n. 1809)
– 1872: S-a născut compozitorul şi pianistul rus Aleksandr Skriabin (m. 1915)
– 1878: S-a născut Carl Sandburg, poet, istoric, nuvelist şi folclorist american (m. 1967)
– 1884: A murit Gregor Johann Mendel, călugăr şi naturalist austriac; considerat întemeietor al geneticii (experienţele privind hibridarea plantelor şi ereditatea vegetalelor l-au condus spre apariţia legii care-i poartă numele) (n. 1822)
– 1933: S-a născut actorul şi scriitorul britanic John Clive (m. 2012)
– 1938: S-a născut Adriano Celentano, cantautor, muzician, actor şi moderator TV italian
– 1939: S-a născut (în Scoţia) sportivul australian Murray Rose, unul dintre cele mai importante nume ale nataţiei mondiale; a câştigat 4 medalii olimpice la înot (la Melbourne, în 1956 – la 400 metri, 1.500 metri şi 4×200 metri liber – şi patru ani mai târziu, la Roma – la la 400 metri liber); este primul om care a înotat 1500 m sub 18 minute la vârsta de numai 17 ani, iar de-a lungul carierei a stabilit 15 recorduri mondiale (m. 2012)
– 1944: S-a născut imunologul elveţian Rolf Zinkernagel; Premiul Nobel pentru Medicină pe 1996, împreună cu australianul Peter Doherty, pentru descoperirea modului în care sistemul imunitar recunoaşte celulele infectate cu virus
– 1945: A murit Vladimir I. Vernadski, mineralog şi geochimist rus; unul dintre fondatorii geochimiei moderne (n. 1863) – 75 de ani
– 1974: A murit pictorul şi graficianul mexican David Alfaro Siqueiros (n. 1896)
– 1981: A murit scriitorul englez A.[rchibald] J.[oseph] Cronin (n. 1896)
– 1990: A murit fizicianul rus Pavel A. Cerenkov; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1958, împreună cu conaţionalii săi Igor Tamm şi Ilia Frank, pentru cercetările privind fenomenul denumit „radiaţia Cerenkov” (n. 1904) – 30 de ani
– 1993: A murit Dizzy Gillespie, trompetist, cântăreţ şi compozitor american de jazz (n. 1917)
– 1993: A murit (la Paris) Rudolf Nureev, balerin şi coregraf rus (n. 1938)
– 1999: A murit Michel Petrucciani, pianist şi compozitor de jazz francez (n. 1962)
– 2006: A murit cântăreţul american de blues, jazz şi soul Lou Rawls (n. 1933)
– 2010: A murit Ivan Medek, critic muzical ceh, jurnalist, realizator de emisiuni radiofonice; a fost una dintre vocile importante ale mişcării anti-comuniste din Cehoslovacia, semnatar al Cartei ’77; un apropiat al lui Václav Havel (n. 1925) – 10 ani
– 2015: A murit actorul şi regizorul francez Marcel Cuvelier; a colaborat cu dramaturgul francez de origine română Eugène Ionesco (n. 1924) – 5 ani
– 2015: A murit actorul şi cântăreţul britanic Lance Percival (n. 1933) – 5 ani
– 2016: A murit actorul francez Yves Vincent (n. 1921)
– 2017: A murit Ricardo Piglia, scriitor, eseist, critic, profesor şi scenarist argentinian; considerat ultimul mare clasic al literaturii argentiniene (n. 1941)
– 2017: A murit actorul indian Om Puri (n. 1950)
– 2017: A murit actriţa americană Francine York (n. 1936) . NOTĂ: După unele surse anul naşterii este 1938, conform datelor oficiale