EVENIMENTE INTERNE
– Guvern
* Belgia: Prim-ministrul Ludovic Orban, efectuează, în perioada 7-9 ianuarie, o vizită de lucru la Bruxelles, la sediul instituțiilor europene, respectiv al NATO. Din programul zilei:
- ora 9:00 (ora locală) – Întrevedere cu președintele Grupului Partidului Popular European, Manfred Weber – la sediul Parlamentului European
- ora 9:55 – Întâmpinarea premierului Ludovic Orban de către președintele Parlamentului European, David Maria Sassoli – la sediul Parlamentului European, clădirea PHS, etajul 9
- ora 10:00 – Întrevedere cu președintele Parlamentului European, David Maria Sassoli – la sediul Parlamentului European, clădirea PHS, etajul 9
► Prim-ministrul Ludovic Orban va semna în cartea de onoare a Parlamentului European
- ora 10:30 – Declarații de presă comune – la sediul Parlamentului European, clădirea PHS, etajul 9
- ora 10:45 – Participare la reuniunea grupului PPE din Parlamentul European – la sediul Parlamentului European
- ora 12:00 – Întrevedere cu vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Margrethe Vestager – la sediul Comisiei Europene
- ora 16:00 – Întrevedere cu președintele Grupului Renew Europe din Parlamentul European, Dacian Cioloș – la sediul Parlamentului European
- ora 16:45 – Întrevedere cu Adina Vălean, comisar european pentru transporturi – la sediul Comisiei Europene
- ora 17:30 – Întrevedere cu Valdis Dombrovskis, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene – la sediul Comisiei Europene
- ora 18:30 – Întrevedere cu eurodeputații români din Parlamentul European – la sediul Reprezentanței Permanente a României la UE
– Ministere
* Participarea viceprim-ministrului Raluca Turcan și a ministrului fondurilor europene, Marcel Boloș, la conferința de presă privind lansarea Inițiativei Văii Jiului – ora 11:00, la Palatul Victoria, Centrul de presă
– Apărare, Interne
* Jud. Prahova: Sirenele de alarmare publică existente la nivel naţional vor fi acţionate în prima zi de miercuri a fiecărei luni, în intervalul orar 10:00 – 11:00, simulările vizând atât verificarea echipamentelor care pot fi acţionate în mod centralizat (simultan), dar şi a celor cu acţionare locală. La nivelul judeţului Prahova, sunt 315 sirene (88 electronice şi 227 electrice), astfel de mijloace, care pot fi utilizate în cazul unor dezastre sau alte situaţii de protecţie civilă, modul de acţionare a acestora fiind realizat local sau centralizat, din dispecerate
* Târgu Mureş: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a planificat realizarea unui exerciţiu de testare a sistemului de alarmare publică, în intervalul orar 10:00 – 11:00, în municipiul Târgu – Mureş
– Cultură
* Muzeul Național al Literaturii Române organizează vernisajul expoziției „IOVAdis 70va”, un omagiu adus memoriei scriitorului, poetului și filosofului Gheorghe Iova, de la a cărui naștere s-ar fi împlinit, 70 de ani – ora 18:00, la sediul din Calea Griviței nr. 64-66, Sala „Alexandru Condeescu”. Expoziția poate fi vizitată până la 29 ianuarie, de luni până vineri, în intervalul orar 10:00 – 18:00. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* Proiecţia filmului „Copilul problemă” (Systemsprenger/System Crusher) în regia Norei Fingscheidt, 2019 – ora 18:00, iar de la ora 20:30, are loc avanpremiera filmului „Dragoste 2. America”, regia Florin Şerban, 2018, ambele evenimente la Cinema Muzeul Ţăranului
* Opera Naţională Bucureşti prezintă spectacolul „Madama Butterfly” de Giacomo Puccini, regia Jean Rânzescu, decorurile Theodor Kiriakoff Suruceanu, costume Elena Feodorov – ora 18:30. La pupitrul dirijoral se află maestrul Tiberiu Soare. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical
* Fundația ACCUMM și Muzeul Municipiului București, organizează „Chansons d’amour” – recital vocal-instrumental cu soprana Diana Tudor și pianistul Alexandru Burcă – ora 19:00, la Palatul Suțu. Recitalul face parte din „Stagiunea Muzicală Iosif Sava 2019-2020”
* Concert tribut Lenny Kravitz în interpretarea trupei Dig In (Italia) – ora 19:30, la Berăria H
* Bistrița: Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Centrul Județean pentru cultură Bistrița-Năsăud, Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, în parteneriat cu Societatea de Concerte Bistrița, organizează evenimentul muzical „Luna Ianuarie, Luna Eminescu – Luna Culturii Naționale – Recital de Muzică Românească” – ora 19:00, la Sinagoga Bistrița. Participă: Ansamblul de percuție al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, lect. univ. dr. Emil Simion – conducerea muzicală; Miruna Davidoaie – master II; Anton Vîntur – master I; Andrei Simion – anul I
* Câmpina: Spectacol aniversar la împlinirea a 517 ani de la atestarea documentară a orașului – ora 14:00, la Casa de Cultură „Geo Bogza”
* Oradea: Conferinţă de presă organizată la Filarmonica de stat Oradea – ora 11:00, la sediul instituţiei, Str. Moscovei nr. 5
* Oradea: Trupa „Iosif Vulcan” a Teatrului de stat „Regina Maria” din Oradea susţine spectacolul „Creştini” în regia artistică a lui Radu Iacoban – ora 19:00, în Sala Mare din Sinagoga Neologă Sion
* Râmnicu Vâlcea: Conferinţă de presă susţinută de Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea – ora 10:30, la sediul teatrului. Noul an la Teatrul „Anton Pann” începe cu premiera spectacolului „În cealaltă cameră”, de Sarah Ruhl, în regia lui Vlad Massaci
* Târgu-Mureș: Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu” – Filiala Târgu-Mureș, Despărțământul Central Județean Mureș al Astrei organizează simpozionul „O sută de ani de administrație românească în Transilvania” – ora 17:00, la Casa Memorială „Avram Iancu”, Str. Avram Iancu nr. 23. Vor conferenția: prof. Tiberiu Groza – președintele societății „Avram Iancu”; dr. Vasile Lechințan;dr. Vasile Tutula; jr. Ioan Berța. Cu această ocazie, se va lansa nr. 67 al Revistei „Iancule Mare”, editată de Societatea Culturală „Avram Iancu”. Moderator: prof. Mihai Monoranu. Clipa de poezie: Mircea Dorin Istrate
* Târgu-Mureş: Are loc reprezentaţia spectacolului „Take, Ianke şi Cadâr” sau despre dragoste şi prietenie, cu umor de Victor Ion Popa – ora 19:00, la Sala Mare, Teatrul Naţional „Târgu-Mureş”
* Belgia şi Olanda: Ansamblul SoNoRo susţine două concerte şi o serie de masterclass-uri, la Anvers (8 şi 9 ian.) şi Haga (10 ian.), eveniment care va avea loc în cadrul Festivalului Internaţional „Europalia România” (2 oct. 2019 – 2 feb. 2020). Muzicienii SoNoRo care vor participa la concertele din ianuarie sunt violoniştii Mihaela Martin, Alexander Sitkovetsky, Alissa Margulis, Tatiana Samouil, violiştii Vladimir Mendelssohn şi Răzvan Popovici, violonceliştii Justus Grimm şi Kyrill Zlotnikov şi pianista Diana Ketler
– Sport
* Au loc partide în etapa a 12-a a Ligii Naţionale de handbal feminin
- AHCM Slobozia – SCM Râmnicu Vâlcea – ora 17:30, la Sala A. Nica – Slobozia
- CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud – CSU Cluj-Napoca – ora 18:00, la Sala Sporturilor – Bistriţa
- HC Zalău – CS Măgura Cisnădie – ora 18:30, la Sala Sporturilor Gheorghe Tadici – Zalău
- CS Rapid Bucureşti – CSM Bucureşti – ora 18:30, la Sala Rapid – Bucureşti
* Iaşi: Jucătorii lui Poli Iaşi se reunesc astăzi pentru pregătirea plecării în Antalya (12 – 24 ian.), cu excepţia lui Florian Loshaj şi Denis Rusu, care vor absenta motivat, ca urmare a convocării lor la echipele naţionale ale Kosovo, respectiv Republicii Moldova – ora 11:00, la stadionul „Emil Alexandrescu
* Oradea: CSM CSU Oradea întâlneşte echipa belarusă Ţmoki Minsk, în Grupa J a competiţiei masculine de baschet FIBA Europe Cup – ora 19:00, pe Arena Antonio Alexe
* Otopeni: Are loc a patra ediţie a competiţiei internaţionale de patinaj artistic „EduSport Trophy” – Patinoarul Ţiriac-Telekom Arena (8 – 12 ian.)
* Târgovişte: Vizita medicală a echipei de fotbal Chindia Târgovişte care urmează să plece în 12 ianuarie într-un cantonament centralizat în Antalya, unde va disputa şi câteva meciuri amicale
* Au loc meciuri din returul sferturilor de finală ale Cupei României la baschet masculin
- BCMU FC Argeş Piteşti – CS SCM Timişoara – ora 17:00, la Sala Trivale – Piteşti
- Dinamo Ştiinţa Bucureşti – Steaua Bucureşti – ora 20:45, la Sala Dinamo – Bucureşti
* China: Jucători români de tenis la turnee internaţionale:
- Monica Niculescu/Misaki Doi – Elise Mertens/Arina Sabalenka, Raluca Olaru/Dalila Jakupovic – Ying-Ying Duan/Saisai Zheng, în sferturile probei de dublu la Shenzhen
* Israel: U-BT Cluj Napoca înfruntă în deplasare echipa israeliană Ironi Ness Ziona, în Grupa J a competiţiei masculine de baschet FIBA Europe Cup – ora 20:00, Lev Hamoshava – Ness Ziona
– S-a întâmplat într-o zi de 8 ianuarie
* Cu 628 de ani în urmă (1392) avea loc prima menţiune documentară a funcţiilor de „stolnic” şi de „paharnic” în Ţara Românească. În Moldova, aceastea apar atestate la data de 18 noiembrie 1393
* Cu 156 de ani urmă (1864) se deschidea Şcoala Preparandală din Iaşi, sub conducerea lui Titu Maiorescu. Printre cursanţii înscrişi în anul întâi se afla şi Ion Creangă
* În urmă cu 128 de ani (1892), la Sibiu, avea loc o conferinţă extraordinară a Partidului Naţional Român, care hotăra alcătuirea unui „Memorandum” către împăratul Franz Joseph I, cuprinzând revendicările celor trei milioane de români din monarhia austro-ungară, precum şi o critică a politicii naţionale intolerante a guvernului ungar; preşedinte al PNR este ales dr. Ioan Raţiu (8/20 – 9/21)
* Acum 108 ani (1912), era creat, în Uniunea Sud-Africană, Congresul Naţional African (ANC), prima mare organizaţie politică a populaţiei băştinaşe din Africa
* Tot într-o zi de 8 ianuarie, acum 30 de ani (1990), apărea Decretul-lege al Consiliului Frontului Salvării Naţionale prin care se înfiinţa Agenţia de presă „Rompres”. Instituția s-a numit, de-a lungul vremii, Agenția Telegrafică a României sau Agenția Română, Agenția Telegrafică Română „Orient-Radio”, Agenția Română de Presă — Agerpres, Agenția Națională de Presă Rompres și, din 2008, Agenția Națională de Presă Agerpres
* Se împlinesc 30 de ani (1990) de când a fost reînscris oficial Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat – PNŢCD (prima formaţiune politică înregistrată după Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989). Corneliu Coposu a devenit preşedinte al PNŢCD. La 22.XII.1989 Partidul Naţional Ţărănesc (PNŢ) şi-a reluat activitatea legal. Tot atunci s-a fondat Partidul Creştin Naţional Ţărănesc (PCNŢ). La data de 28.XII.1989 cele două formaţiuni politice (PNŢ şi PCNŢ) au fuzionat, formând PNŢCD (Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat), continuatorul tradiţional al politicii Partidului Naţional Ţărănesc, partid istoric interzis de comunişti în 1947. În 22 decembrie 1989, PNŢ a lansat manifestul „Apel către ţară”, semnat, printre alţii, de Corneliu Coposu, Ion Diaconescu şi Niculae Ionescu Galbeni. Ulterior, s-a adoptat o declaraţie programatică în care se preciza că instaurarea democraţiei, a unei economii libere şi a libertăţii religioase reprezentau principalele obiective ale partidului
Aniversări – Comemorări
– 1873: S-a născut Iuliu Maniu, jurist şi om politic, unul dintre artizanii unirii Transilvaniei cu România; preşedinte al Partidului Naţional Român (1918-1926), apoi, după fuziunea PNR cu Partidul Ţărănesc/Mihalache, preşedinte al PNŢ (1926-1933; 1937-1947); prim-ministru (1928-1930, iunie-octombrie 1930, 1932-1933); membru de onoare al Academiei Române; după 1944 a încercat să se opună sovietizării ţării; implicat într-un proces de trădare înscenat (1947), devenit şi pretext al desfiinţării PNŢ, a fost condamnat la detenţie pe viaţă (m. 1953, în închisoarea de la Sighet, corpul fiindu-i aruncat într-o groapă comună, în fostul cimitir al săracilor)
– 1899: S-a născut Ion Jovin, medic și profesor; întemeietorul oncologiei şi radioterapiei româneşti; deţinut politic (1947-1952); membru post-mortem al Academiei Române din 2017 (m. 1994)
– 1904: S-a născut chimistul Dumitru A. Isăcescu; lucrări originale în domeniul chimiei organice, al chimiei biologice şi a macromoleculelor; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1977)
– 1915: S-a născut istoricul literar şi profesorul Iosif Pervain, specializat în cultura românească a secolelor XVIII şi XIX (m. 1982) – 105 ani
– 1915: S-a născut Aurel Tita, traducător (a tradus singur, sau în colaborare, din Anatole France, Mérimée, La Fontaine, Émile Zola, Lope de Vega, La Bruyère, Fedru, La Rochefoucauld, Baudelaire ş. a.) şi poet; a scris şi piese de evocare istorică pentru copii, jucate în teatrele de păpuşi din ţară (m. 1994) – 105 ani
– 1921: S-a născut geofizicianul şi profesorul Radu Botezatu; cercetări în domeniul prospecţiunilor şi cercetărilor geofizice aplicate în geologie, urmate de elaborarea unor noi metode şi procedee de analiză şi interpretare fizică a anomaliilor câmpurilor potenţiale; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (m. 1988)
– 1928: A murit Dumitru Georgescu-Kiriac, profesor, compozitor, dirijor de cor şi folclorist, unul dintre precursorii şcolii moderne de compoziţie din România (n. 1866)
– 1928: S-a născut regizorul de film Manole Marcus (m. 1994)
– 1932: A murit juristul Constantin Hamangiu; şi-a legat numele mai ales de publicarea tuturor actelor legislative emise în România de la începutul secolului al XIX-lea până în primele decenii ale secolului al XX-lea („Codul general al României”, în 30 de volume); membru de onoare al Academiei Române din 1930 (n. 1869)
– 1939: S-a născut sculptorul Silviu Catargiu (m. 2016)
– 1939: A murit Caton Theodorian, prozator şi dramaturg (n. 1877)
– 1940: A murit Charles Drouhet, istoric literar român de origine franceză; autor (singur sau în colaborare) al unor apreciate manuale de limbă franceză pentru învăţământul secundar; s-a impus mai ales prin activitatea de istoric literar, consacrată în aceeaşi măsură literaturii române şi celei franceze (n. 1879) – 80 de ani
– 1944: S-a născut Dan Ştefănică, compozitor, instrumentist, orchestrator şi dirijor (m. 2010)
– 1954: S-a născut poetul și publicistul Lucian Vasiliu
– 1978: A murit Sarina Cassvan, prozatoare (a scris multă literatură pentru copii, iar „30 de zile în studio” este unul dintre primele volume de reportaje româneşti) şi traducătoare (în 1931 a tradus antologia „Contes roumains d’écrivain contemporains”; autoare a numeroase traduceri din literatura universală); soţia scriitorului Ion Pas (n. 1894)
– 1992: A murit Anton Dumitriu, filosof şi logician (n. 1905)
– 1998: A murit istoricul Alexandru Elian; domeniile predilecte: relaţiile Ţărilor Române cu Bizanţul, istoria culturii româneşti medievale, precum şi momentele principale ale istoriei Bisericii Ortodoxe; membru titular al Academiei Române din (n. 1910). NOTĂ: Unele surse dau moartea la 7.I.1998
– 2000: A murit mezzosoprana Martha Kessler (n. 1930) – 20 de ani
– 2016: A murit regizorul, scenograful şi pictorul Sergiu Savin (n. 1941)
– 2019: A murit dirijorul, compozitorul și pianistul Cornel Trăilescu; și-a dedicat Operei Naționale București mai mult de o jumatate de veac, din cei peste 90 de ani de viață (n. 1926) – 1 an
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: Vice-preşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, va prezenta Planul de investiții durabile al UE
– Londra: Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se întâlneşte cu premierul britanic Boris Johnson
– Bruxelles: Preşedintele Senatului polonez, Tomasz Grodzki, membru al partidului de centru Platforma Civică (PO), discută cu oficiali europeni, despre reforma judiciară din Polonia
– Istanbul: Preşedintele rus, Vladimir Putin, va purta discuţii cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan
– Moscova: Audiere în cazul finanțatorilor occidentali ai fondului Baring Vostok (8 – 13 ian.)
– Atena: Reluarea procesului liderului partidului neonazist Zori Aurii, Nikos Michaloliakos
– Paris: Curtea de Apel din Paris se pronunţă asupra validităţii cererii de extrădare emisă pe numele liderului independent basc, Josu Ternera
– Cairo: Reuniune a miniştrilor de externe din Egipt, Franţa, Italia, Grecia şi Cipru (8 – 13 ian.)
– Washington: Banca Mondială lansează raportul „Perspective economice mondiale”
– New York: Gala de premiere organizată de National Board of Review, o prestigioasă asociaţie de critici din New York cu o vechime de peste un secol, ale cărei trofee deschid în mod tradiţional noul sezon al premiilor decernate de industria cinematografică americană – la clubul Cipriani. Evenimentul va fi prezentat de Willie Geist
– Jeddah, Arabia Saudită: Supercupa Spaniei la fotbal (8 -12 ian.)
– Thailanda: Turneu de fotbal preolimpic în Asia (8 – 26 ian.)
Aniversări – Comemorări
– Grecia: „O Zi sub Papuc”; în fiecare an, în această zi, în satele greceşti Monoclisia şi Petra puterea este preluată în exclusivitate de femei; obiceiul a luat amploare în ultimii ani, extinzându-se şi în alte localităţi greceşti
– 1324, 8 sau 9: A murit Marco Polo, celebru călător veneţian; a făcut o lungă călătorie (1271-1275) din Veneţia (străbătând Asia) până în China; relatările sale au constituit cea mai importantă sursă documentară medievală asupra Asiei (n. 1254)
– 1337: A murit pictorul, sculptorul şi arhitectul italian Giotto di Bondone, principal precursor al Renaşterii (n. 1266 sau 1276)
– 1642: A murit Galileo Galilei, matematician, astronom şi fizician renascentist italian; întemeietorul mecanicii clasice şi al metodei experimentale în ştiinţă; în 1609 a construit o lunetă cu care a descoperit munţii de pe Lună, natura stelară a Căii Lactee, patru sateliţi ai lui Jupiter, petele solare (n. 1564)
– 1705: S-a născut arhitectul şi urbanistul francez Jacques François Blondel, personalitate a arhitecturii din perioada regilor Ludovic al XV-lea şi Ludovic al XVI-lea (m. 1774) – 315 ani
– 1713: A murit Arcangelo Corelli, compozitor, pedagog şi dirijor italian (n. 1653)
– 1830: S-a născut Hans von Bülow, dirijor, pianist, pedagog, compozitor şi critic muzical german (m. 1894) – 190 de ani
– 1874: A murit Charles-Étienne Brasseur de Bourbourg, scriitor, istoric şi arheolog francez (n. 1814)
– 1891: S-a născut fizicianul german Walther Bothe; a studiat radiaţiile cosmice şi structura nucleară; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1954, împreună cu britanicul Max Born (m. 1957)
– 1891: A murit Fredrik Pacius, compozitor finlandez de origine germană, considerat părintele şcolii naţionale muzicale finlandeze; este autorul imnului naţional al ţării sale (n. 1809)
– 1896: A murit poetul francez Paul Verlaine, unul dintre precursorii simbolismului (n. 1844)
– 1910: S-a născut renumita balerină rusă Galina Ulanova; impactul ei asupra baletului rusesc, dar şi al celui vest-european, a fost impresionant (m. 1998) – 110 ani
– 1912: S-a născut regizorul japonez de film Tadashi Imai (m. 1991)
– 1920: S-a născut actorul britanic Douglas Wilmer, care l-a întruchipat pe detectivul Sherlock Holmes din serialul televizat cu același nume difuzat în anii ’60 (m. 2016) – 100 de ani
– 1924: S-a născut actorul britanic Ron Moody (m. 2015)
– 1926: S-a născut Evelyn Lear, soprană americană (m. 2012)
– 1934: S-a născut Roy Kinnear, actor englez (m. 1988)
– 1934: S-a născut Alexandra Ripley, scriitoare americană, cunoscută mai ales pentru romanul „Scarlett” (m. 2004)
– 1934: A murit Boris Nikolaevici Bugaev, cunoscut mai mult sub numele de Andrei Bely, romancier, poet, teoretician şi critic literar; reprezentant de seamă al mişcării simboliste ruse (n. 1880)
– 1935: S-a născut cântăreţul şi actorul american Elvis Presley; cunoscut ca „Regele Rock-and-Roll-ului” (m. 1977) – 85 de ani
– 1937: S-a născut Shirley Bassey, cântăreaţă galeză de jazz
– 1938: S-a născut basul rus Evgheni Nesterenko
– 1942: S-a născut Stephen W. Hawking, matematician şi fizician englez, profesor la Universitatea din Cambridge; autor al cărţilor „Scurtă istorie a timpului” (A Brief History of Time – 1988) şi „Găurile negre şi copilăria universurilor” (Black Holes and Baby Universes – 1993); imobilizat într-un scaun cu rotile, din cauza unei boli degenerative, vorbea studenţilor prin intermediul computerului (m. 2018)
– 1944: S-a născut Terence Dean „Terry” Brooks, scriitor american de ficţiune fantastică; de-a lungul carierei sale, a scris 23 de cărţi considerate bestseller de publicaţia „New York Times”; are peste 21 milioane de cărţi vândute în lumea întreagă, fiind unul dintre scriitorii în viaţă cu cele mai mari vânzări de cărţi de literatură fantastică
– 1947: S-a născut David Bowie (nume real: David Robert Jones), cântăreţ, compozitor, producător muzical, chitarist, saxofonist, pianist, actor de film şi pictor englez (m. 2016)
– 1948: A murit Kurt Schwitters, artist plastic şi poet dadaist german, cunoscut în special datorită colajelor sale şi a construcţiilor în relief (n. 1887)
– 1967: A murit actorul polonez de film Zbigniew Cybulski, figură emblematică a cinematografului polonez al anilor ’50-’60 (n. 1927)
– 1976: A murit Ciu En-Lai (Zhou Enlai), om politic comunist chinez; personalitate de seamă a Chinei, a acţionat, de-a lungul celor cinci decenii de activitate, pentru transformarea acesteia într-o ţară modernă; în anii ‘70 ai secolului XX a fost iniţiatorul restabilirii relaţiilor R. P. Chineze cu ţările occidentale (n. 1898)
– 1986: A murit violoncelistul francez Pierre Fournier (n. 1906)
– 1996: A murit François Mitterrand, om politic socialist francez; de mai multe ori ministru; preşedinte al Franţei între anii 1981 şi 1995; autor de memorii şi eseuri politice (n. 1916)
– 1998: A murit Sir Michael Tippett, compozitor englez (n. 1905)
– 2002: A murit fizicianul rus Aleksandr M. Prohorov; a realizat primul generator cuantic în domeniul frecvenţelor ultraînalte; această realizare a sa (alături de altele) a dus la apariţia unui nou domeniu al ştiinţei – electronica cuantică; Premiul Nobel pentru fizică pe 1964, împreună cu compatriotul său Nikolai Basov şi cu americanul Charles Townes, pentru punerea la punct a laserului; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1991 (n. 1916, în Australia)
– 2011: A murit Jiří Dienstbier, figură importantă a anti-comunismului, primul şef al diplomaţiei cehoslovace după „Revoluţia de catifea”, senator şi jurnalist; unul din „campionii” Primăverii de la Praga (n. 1937)
– 2012: A murit pianistul francez de origine bulgară Alexis Weissenberg (n. 1929)
– 2015: A murit cântăreţul, compozitorul şi pastorul american Andraé Crouch, considerat o legendă a muzicii gospel (n. 1942) – 5 ani
– 2016: A murit italianca Maria Teresa de Filippis, prima femeie pilot de Formula 1 (n. 1926)
– 2017: A murit cantautorul şi compozitorul britanic Peter Sarstedt (n. 1941)