„Cafea gratuită pe viață” pentru prinţul Harry şi soţia sa Meghan dacă se mută în Canada? Oferta făcută de Tim Hortons cuplului princiar i-a adus o mulțime de critici acestui faimos lanț candian de restaurante.
Lanțul Tim Hortons a postat un mesaj pe Twitter, miercuri seară, care a devenit rapid viral. „Fără a face nicio presiune, Meghan și Harry, dar, dacă decideți să vă mutați în Canada, cafeaua vă este gratuită pe viață. Gândiți-vă la asta”, spunea mesajul de la Tim Hortons.
Prințul Harry și soția sa Meghan tocmai îşi anunțaseră decizia de a se retrage din monarhie și, în special, de a se stabili undeva în America de Nord, fără a specifica în ce țară.
O ofertă prea exagerată pentru mulți utilizatori ai rețelei sociale, care au atacat mesajul lanțului de restaurante pentru a denunța practicile acestuia față de angajații săi.
„Cei doi îşi pot permite să cumpere compania. Angajații voştri nu își pot permite locuințe. Vedeți care este problema cu acest tweet?”, a întrebat un utilizator.
„Ești compania care reduce pauzele angajaților tăi cu salariul minim … și care oferă cafea gratuită membrilor familiei regale”, a scris şi un umorist din Quebec.
Alți utilizatori au amintit că un magazin din Winnipeg, Canada, a preferat să-şi concedieze angajații decât să le acorde creșterea salarială de 10 cenți (7 centmei) pe oră pe care aceştia o solicitau.
„Tim Hortons își poate permite cafeaua gratuită pentru regalitate, dar o creștere de 10% pentru angajați este prea mult?”, întreba un alt utilizator. /rcostea
(www.lesoir.be – 10 ianuarie)