Radio România Cultural transmite în direct, de Ziua Culturii Naţionale, miercuri, 15 ianuarie 2020, de la ora 16:00, cea de-a X-a ediţie a Galei Tinerilor Scriitori – cartea de Poezie a anului 2019. Evenimentul va avea loc în Sala Iosif Naghiu a Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti (MNLR), din Calea Griviţei, nr. 64-66.
Gala Tinerilor Scriitori – Cartea de Poezie a anului 2019 se va desfăşura în cadrul unui eveniment multiart, avându-i ca invitaţi speciali pe Maria Răducanu (voce) şi Mircea Tiberian (pian).
Juriul, format din trei critici literari (laureaţi ai ediţiilor 2012, 2014 şi 2015): Bianca Burţa-Cernat, Andreea Răsuceanu şi Cosmin Borza, a anunţat public nominalizările precum şi acordarea Premiului Cartea de Poezie a anului 2019 volumului Soldat. Umbre ale trecutului pe câmpul de luptă & Jurnal scris în a treia parte a zilei de Angela Marcovici (Marinescu), carte apărută la editura frACTalia din Bucureşti.
Nominalizări:
Tânărul poet al anului 2019: Jesica Baciu, jes, Editura Nemira; Timotei Drob, Tone de aur, Editura OMG; Anastasia Gavrilovici, Industria liniştirii adulţilor, Casa de Editură Max Blecher; Artiom Oleacu, miere pentru toate exponatele, Editura Tracus Arte; Vlad Sibechi, Meditaţiile bătrânului despre libertate, Editura Tracus Arte; Krista Szöcs, berlin, Editura Nemira.
Tânărul prozator al anului 2019: Diana Bădica, Părinţi, Editura Polirom; Iulian Bocai, Constantin, Editura Polirom; Valentin Covaciu, Rugină, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă; Valentina Şcerbani, Oraşul promis, Editura Tracus Arte; Cristina Vremeş, Trilogia sexului rătăcitor, Editura Humanitas.
Amfitrioni: Dan Mircea Cipariu şi Ioan Cristescu. Producător: Anamaria Spătaru. Radio România Cultural este coproducător al evenimentului încă de la prima ediţie şi l-a transmis în direct, timp de 10 ani, fără întrerupere.
Organizatori: Primăria Municipiului Bucureşti prin Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti şi asociaţia Euro Culturart.
Proiect realizat cu sprijinul Ministerului Culturii.
Parteneri: APLER (Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România) şi Opera Scrisă.ro-societate de gestiune a drepturilor de autor.
Partener media tradiţional: AgenţiadeCarte.ro
Serviciul Comunicare şi Relaţii Publice