În această seară începe „Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor”, o manifestare ecumenică anuală care-i reuneşte pe creştini de diferite confesiuni, pe rând, în bisericile fiecărui cult, unde predica este rostită de reprezentantul altei confesiuni. La Bucureşti, prima rugăciune pentru unitate va fi rostită în Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Iosif”, iar ultima, sâmbăta viitoare, la Biserica Ortodoxă Caşin. La săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştină participă bisericile Ortodoxă, Catolică, Evanghelică, Lutherană, Reformată, Calvină, Anglicană şi Armeană – ne-a transmis redactorul nostru Remus Rădulescu./eendrefy/sdm2
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 ianuarie)