Falsul medic Matteo Politi a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru acuzaţia de exercitare fără drept a profesiei de doctor şi înşelăciune, după ce a indus în eroare mai multe persoane pe care le-a operat. Potrivit unui comunicat de presă, începând din luna martie până în decembrie 2018, falsul medic ar fi operat 19 paciente, în cadrul clinicii la care lucra în Bucureşti. El a indus în eroare alte nouă persoane cu privire la calitatea sa de medic specialist în chirurgie plastică, pe care le-a operat şi a primit, în schimb, aproape 14 mii de lei şi peste 10 mii de euro. Italianul a lucrat ca medic de chirurgie plastică pentru cinci unităţi medicale din România fără să aibă acest drept. Acestuia i se atribuise un cod de parafă de către Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti. După declanşarea anchetei, italianul a încercat să fugă din România, însă a fost prins, în februarie 2019, într-un tren aflat în Vama Curtici. A fost arestat preventiv o perioadă, dar acum este în libertate./schelaru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 ianuarie