Indianca Nilanshi Patel, în vârstă de 17 ani, şi-a păstrat în 2019 titlul de „adolescenta cu cel mai lung păr din lume”, podoaba sa capilară măsurând nu mai puţin de 190 de centimetri lungime. Tânăra a primit din nou certificatul din partea Guinness World Records, îmbunătăţindu-şi recordul anterior de 170,5 cm din decembrie 2018. Fata locuieşte în Modasa, un orăşel din statul Gujarat (vestul Indiei), iar prietenii săi au numit-o Rapunzel, la fel ca eroina din povestea Fraţilor Grimm. Adolescenta nu a mai trecut pragul unui salon de coafură de 11 ani, după o experienţă neplăcută când avea doar şase ani. Nilanshi trebuie să poarte pantofi cu toc înalt, pentru ca podoaba capilară să nu-i atârne pe podea. Fata mărturiseşte că nu acordă o îngrijire specială părului ei, pe care îl spală o dată pe săptămână, îl hrăneşte cu ulei şi îl usucă la soare sau cu foehn-ul. Părul său lung îi provoacă probleme doar atunci când înoată./ddaniela
(www.dnesplus.bg – 22 ianuarie)