Calendarul evenimentelor, 23 ianuarie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie

* Ierusalim: Preşedintele Klaus Iohannis efectuează o vizită în Statul Israel, cu prilejul participării la cea de-a cincea ediţie a Forumului liderilor internaţionali dedicat Comemorării Victimelor Holocaustului şi împlinirii a 75 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare de la Auschwitz-Birkenau – Remembering the Holocaust, Fighting Antisemitism (21 – 23 ian.). Din programul zilei:

  • ora 13:30 – Participare la Forumul liderilor internaționali dedicat Comemorării Victimelor Holocaustului – la Centrul Naţional pentru Comemorarea Holocaustului – Yad Vashem

– Guvern

* Programul premierului Ludovic Orban:

  • ora 11:00 – Întâlnire cu reprezentanții Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) – la Palatul Victoria
  • ora 15:30 – Întâlnire cu investitorii germani din România, organizată de Camera de Comerț Româno-Germană (AHK România) – la sediul AHK România, Calea Griviței nr. 92, Clădirea The Podium, etaj 1
  • ora 18:00 – Participare la recepția de Anul Nou organizată de Camera de Comerț Româno-Germană (AHK România) – la Palatul Parlamentului

– Manifestări organizate cu prilejul Unirii Principatelor Române (24 ianuarie 1859)

* Manifestări organizate de Biserica Ortodoxă Română:

  • ora 9:00 – Sfânta Liturghie la care vor fi pomeniţi Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropoliţii Nifon al Ţării Româneşti şi Sofronie Miclescu al Moldovei, precum şi ceilalţi făuritori ai Unirii Principatelor Române – în Catedrala Patriarhală
  • ora 10:30 – Preafericitul Părinte Patriarh Daniel oficiază slujba de Te Deum ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru realizarea acestui act fundamental din istoria noastră naţională, la care Biserica Ortodoxă Română a contribuit în mod semnificativ
  • ora 10:45 – Depunerea unor coroane de flori la statuia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza
  • ora 11:00 – Sesiunea de comunicări științifice intitulată Unirea Principatelor Române: realizare, recunoaștere şi beneficii – în Aula Teoctist Patriarhul din Palatul Patriarhiei

* În cadrul seriei de evenimente „Exponatul lunii”, are loc vernisajul micro-expoziției „Mici însemne ale unor mari năzuințe. Simboluri ale Unirii Principatelor în filatelie și numismatică” – ora 13:00, la sediul  Muzeului Național de Istorie a României, în Sala Lapidarium, Calea Victoriei nr. 12. Micro-expoziția este deschisă în perioada 23 ianuarie – februarie  și va putea fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 9:00 – 17:00

* Biblioteca Metropolitană București (BMB) prezintă „Mica Unire Muzicală”, un concert de muzică și versuri, dedicat Unirii Principatelor Române – ora 17:00, la sediul central Mihail Sadoveanu, Str. Tache Ionescu nr. 4. În partea a doua a spectacolului, începând cu ora 18:00, violonista Mioara Moroianu şi pianistul Viniciu Moroianu vor oferi publicului un recital cameral cuprinzând Sonata nr. 3 în Mi bemol major, op.12 de Ludwig van Beethoven, Sonata în fa minor, op.4 Felix Mendelssohn Bartholdy şi Elegie, op.35 de Carmen Petra Basacopol. În holul principal al sediului central Mihail Sadoveanu, are loc expoziţia „Frânturi de suflet românesc în ipostaze textile”, sub semnătura etnologului Lucia Brad Paraschivescu

* Caransebeș, jud. Caraș-Severin: Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță și Consiliul Județean Caraș-Severin organizează, cu ocazia împlinirii a 161 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ian.), manifestarea culturală cu titlul „Cuza Vodă și Mica Unire”. La acțiunea, ce se va desfășura de la ora 11:00, la sediul instituției participă elevii claselor primare de la Colegiul Național „Traian Doda”, Corp B, printre care clasa I A, învăț. Corina Dodoiu. Cu această ocazie școlarii vor învăța cum să confecționeze o cocardă, vor urmări filmul documentar „Moș Ion Roată și Unirea” și vor afla informații despre semnificația cântecului „Hora Unirii”

* Cluj Napoca: Spectacol festiv de Ziua Unirii Principatelor „Hai sa dăm mână cu mână!” – ora 18:00, la Casa de Cultură a Studenţilor

* Piatra Neamţ: O delegaţie dâmboviţeană, alcătuită în mare parte din tineri şi copii, aflată începând cu 22 ianuarie, într-un periplu dedicat Unirii de la 1859, poposeşte la Piatra Neamţ, unde va avea loc un marş al Unirii şi manifestări cultural-educative, dedicate acestui eveniment istoric

* Jud. Prahova: Cu prilejul aniversării a 161 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ian.), Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova și secțiile sale, din Ploiești și județ, organizează, în perioada 20 – 23 ianuarie, activităţi cultural-educative:

► Brebu:

  • ora 15:00 – Evocare: „Personalitatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi începuturile României Moderne din a doua jumătate a secolului al XIX-lea” – la Muzeul „Casa Domnească” Brebu, la Şcoala „Matei Basarab” Brebu

► Filipeştii de Târg:

  • ora 13:00 – Evocare: „Muntenii şi moldovenii sub un singur domnitor”; participă elevi ai Şcolii Gimnaziale Filipeştii de Târg – la Muzeul „Conacul Pană Filipescu” Filipeştii de Târg, Comuna Filipeştii de Târg, nr. 868

► Ploieşti:

  • ora 11:00 – Matineu muzeal: „24 Ianuarie – Ziua de aur a veacului”; alocuțiuni: col.(rtr) Chiper Constantin – președintele Asociației, „Cultul Eroilor – Regina Maria”- Prahova, prof. dr. Al. I. Bădulescu – muzicolog, membru UCMR, prof. Nelu Stan, Constantin Tudorache – la Muzeul Memorial „Paul Constantinescu”, Str. Nicolae Bălcescu, nr. 15
  • ora 19:00 – Concert simfonic dedicat Zilei Unirii Principatelor Române, la Filarmonica din Ploieşti, dirijor maestrul Ovidiu Bălan, solişti Ioana Maria Lupaşcu (pian) şi Cornel Pană (nai) – la Sala „Ion Baciu” a Filarmonicii. Printre partenerii media: Radio România Muzical

► Valea Călugărească:

  • ora 11:30 – Matineu muzeal: „Mica Unire”; alocuţiuni; vizionare film documentar; participă elevi ai Şcolii Gimnaziale „Ion Ionescu” Valea Călugărească- prof. Raluca Litovschi – la Muzeul „Crama 1777” Valea Călugărească, Str. Valea Largă, nr. 139A

► Vălenii de Munte:

  • ora 13:00 – Simpozion: „Contextul european în care a avut loc Unirea de la 1859”; prelegeri; program artistic; participă elevi ai Colegiului Naţional „Nicolae Iorga” Vălenii de Munte – la Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” Vălenii de Munte, Str. George Enescu nr. 1-3

* Sibiu: Simpozionul „Unirea Principatelor Române în conştiinţa naţională”, organizat de Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu, în colaborare cu Universitatea „Lucian Blaga”, Institutul Şcolar Judeţean Sibiu şi autorităţile publice locale – ora 12:00, la Sala Mare a Cercului Militar Sibiu

* Sighişoara: Unirea Principatelor va fi sărbătorită cu o serie de manifestări cultural-educative, care se vor desfăşura după următorul program:

  • ora 10:00 – Alexandru Ioan Cuza şi Unirea – Expoziţie de carte – la Biblioteca Municipală „Zaharia Boiu”

* Suceava: Activităţi organizate în colaborare cu Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Suceava – ora 13:00, în Sala de Conferinţe a Muzeului de Istorie. Vor participa două clase de elevi împreună cu prof. de istorie Eugenia Fărcuţ. Muzeograful Cristina Slavic din cadrul Seviciului Istorie, le va prezenta elevilor în cadrul unei expuneri, piesele aflate în patrimoniul Muzeului Bucovinei care au aparţinut domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi soţiei sale, doamna Elena

– Ministere

* Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA), Ministerul Educației și Cercetării și UNICEF în România organizează conferința de presă prilejuită de lansarea campaniei de informare pentru incluziunea copiilor cu dizabilități „Creștem mai puternici când creștem împreună” – ora 10:00, la sediul Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Bd. Gheorghe Magheru nr. 7, sala de la parter. La eveniment participă ministrul muncii și protecției sociale, Violeta Alexandru, ministrul educației și cercetării, Monica Anisie, Mădălina Turza, președinte ANDPDCA, precum și Gabriel Vockel, reprezentant adjunct UNICEF în România

* Conferinţă de presă susţinută de ministrul tineretului şi sportului, Ionuţ Stroe, şi de preşedintele Agenţiei Naţionale Anti-Doping, Cristian Balaj, prilejuită de prima reunire a Grupului de lucru interministerial în vederea prevenirii, depistării şi combaterii dopajului în sport, dar şi de cele mai recente cazuri de dopaj în care este implicat sportul românesc – ora 11:00, la sediul MTS, Sala Nadia Comăneci, etajul 8

* Conferinţă de presă organizată de Ministerul Culturii privind concluziile controlului efectuat de Corpul de control al ministrului la Biblioteca Naţională a României – ora 12:00, la sediul ministerului, Bd. Unirii nr. 22, sala 315 – 317, et. 3

– Partide

* Bistriţa: Conferinţă de presă organizată de PNL Bistriţa-Năsăud – ora 11:00

* Constanţa: Conferinţă de presă organizată de U.S.R. Constanţa, susţinută de Remus Negoi – preşedinte al filialei judeţene U.S.R. Constanţa, Stelian Ion – deputat U.S.R. de Constanţa şi Dumitru Caragheorghe – preşedinte al filialei municipale U.S.R. Constanţa – ora 12:00

* Giurgiu: Conferinţă de presă organizată de PSD Giurgiu – ora 11:00

* Piteşti: Conferinţă de presă susţinută de preşedinte PNL Piteşti, Marius Postelnicescu – ora 12:00, la sediul PNL Argeş

* Piteşti: Conferinţă de presă organizată de PSD Argeş – ora 14:00

* Ploieşti: Conferinţa de alegeri a Organizaţiei Judeţene PSD Prahova, la care participă preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, şi secretarul general interimar al PSD, Paul Stănescu – ora 17:00, la Palatul Administrativ, Sala Europa, Bd. Republicii nr. 2-4

* Timişoara: Conferinţă de presă organizată de PNL Timiş – ora 12:00. Participă parlamentarii Alina Gorghiu, Marilen Pirtea şi Ben Oni Ardelean

– Culte, Biserică

* Săptămâna Mondială de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor 2020 pentru Bisericile Creştine din întreaga lume (18 – 25 ian.). Tema Săptămânii de Rugăciune din acest an este intitulată „Ne-au arătat o bunăvoinţă puţin obişnuită” (Faptele Apostolilor 28:2). Din programul zilei:

► Bucureşti:

  • ora 17:00 – la Biserica Evanghelică Lutherană Germană C. A, Str. Lutherană, nr. 2. Cuvântul de învățătură este susținut de Biserica Reformată Calvină

► Braşov:

  • ora 18:00 – Biserica Evanghelică C.A. Blumăna, Str. Dr. Ioan Cantacuzino nr. 2

– Administraţie

* Primăria Capitalei organizează dezbaterea tehnică privind calitatea aerului în Bucureşti – ora 11:00, la sediul PMB, etajul 3, Sala de consiliu

* Bistriţa: Conferinţă de presă organizată de Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud – ora 10:00

* Deva: Conferinţă de presă organizată de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ADI Deşeuri Hunedoara pe tema colectării deşeurilor – ora 14:00, în clădirea Minvest, etaj 1

* Galaţi: Conferinţă de presă organizată de Instituţia Prefectului Judeţului Galaţi – ora 11:00

* Tulcea: Şedinţa Adunării Generale a Acţionarilor Asociaţiei de Management a Destinaţiei Turistice Delta Dunării Tulcea – ora 11:00

– Juridic

* Adunări locale sindicale ale personalului auxiliar de specialitate din instanţe şi parchete (grefieri, grefieri-arhivari, grefieri-registratori, grefieri documentarişti, grefieri statisticieni şi specialişti IT) pentru a stabili perioada pentru care activitatea din instanţe şi parchete va fi întreruptă începând de luni, 27 ianuarie

* Alba Iulia: Prin Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Alba, s-a hotărât suspendarea activităţii de judecată, începând cu această dată, cu excepţia cauzelor având ca obiect adoptarea unor măsuri preventive în materie penală

* Bistriţa: Adunarea Generală a judecătorilor din cadrul Tribunalului Bistriţa-Năsăud a decis suspendarea activităţii începând cu această dată, ca măsură de protest faţă de „iminenta abrogare a dispoziţiilor legale care consacră pensia de serviciu”. În perioada de suspendare a activităţii, vor fi înregistrate şi repartizate toate dosarele primite la instanţă, precum şi actele depuse ulterior la dosare, urmând să se efectueze procedura prealabilă şi judecarea cauzei doar în dosarele cu caracter urgent, cum ar fi ordonanţele preşedinţiale, ordinele de protecţie, plasament, adopţie sau cauzele cu măsuri preventive

* Slatina: Activitatea de judecată a cauzelor aflate pe rolul Tribunalul Olt va fi suspendată începând cu această zi, pe o perioadă nedeterminată, cu excepţia cauzelor urgente în materie civilă şi a cauzelor penale

* Timişoara: Adunarea generală a judecătorilor Curţii de Apel Timişoara, ocazie cu care se dezbate Raportul de Activitate al Curţii de Apel Timişoara pe anul 2019 – ora 11:00, la Sala de Consiliu a Curţii de Apel Timişoara; conferinţă de presă – ora 13:00

– Economic

* Start-up-urile care au produse sau servicii din domeniul energiei sau din domenii conexe se pot înscrie până cel târziu astăzi, la InnoEnergy PRIMER, program de pre-accelerare al reţelei InnoEnergy pentru start-up-urile din energie sau smart city. Partener al acestui eveniment este Camera Franceză de Comerţ şi Industrie în România

* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 300 milioane lei

– Social

* Oradea: Ziua Voluntarului Caritas – ediţia a 15-a, organizată de Asociaţia Caritas Eparhial Oradea, aparţinând de Episcopia Greco-Catolică Oradea – ora 18:00, la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu”, Str. Iuliu Maniu nr. 5

– Învăţământ, Cercetare

* IASTEM – Conferinţa internaţională de management şi ştiinţa tehnologiei, ştiinţe sociale, etică medicală, mediu, economie – ora 9:00, la Radisson Blu Hotel (23 – 24 ian.)

* Târgu Mureş: Fundația Transylvania College, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Mureș și cu Herlitz România, lansează programul de training internațional „Profesori fericiți pentru România” menit să reducă stresul în rândul profesorilor și să aducă o stare de bine în clasă – ora 11:00, la Hotel Privo, Str. Urcușului nr. 1

– Istorie

* Conferința-dezbatere privind cele două volume semnate de dr. Alexandru Alin Spânu – „Serviciul de Informații al României în Războiul de Întregire Națională – 1916-1920” și „Spioni, spioane şi dandanale în România Războinică – 1916-1919”, apărute la Editura Militară, 2019, care conțin date importante din arhivele deschise după anul 1989, puse la dispoziția cercetătorilor istorici, fonduri documentare care scot la lumină abordări noi asupra unor evenimente, perioade sau persoane – ora 18:30, la Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, Str. Batiștei nr. 15

* Conferinţă organizată de Institutul Prezentului şi expoziția „24 de argumente” care aduc la lumină teme inedite din istoria recentă a artei românești:

  • Richard Demarco – din nou la București, împreună cu Arthur Watson, cu mărturii foto și video inedite ale anilor 60-70, prezentate în premieră în România – ora 19:00, la Rezidența BRD Scena9, Str. Caragiale nr. 32. Conferinţa se înscrie în seria „Privind spre viitor, privind în trecut, asociate expoziției „24 de argumente. Conexiuni timpurii în neo-avangarda românească 1969–1971”, care mai poate fi vizitată la Muzeul Național de Artă al României până la 2 februarie

– Mass-Media, Publicitate

* Paris: Salonul Radioului 2020 și Audio Digital va avea loc în perioada 23 – 25 ianuarie, în Grande Halle – Parcul La Villette. Timp de trei zile vor avea acces profesioniști din mediul radioului, iar oaspetele de onoare este, anul acesta, Germania. Invitații speciali din anii precedenți au fost Belgia, Marea Britanie, Norvegia, Spania și Portugalia. Vor fi acordate mai multe premii, va fi și o seară specială dedicată tinerelor talente

– Cultură

* Concert al Orchestrei Naţionale Radio, sub bagheta dirijorului József Horváth şi în interpretarea solistică a lui Dan Racoveanu la orgă – ora 19:00, la Sala Radio. Orchestra Naţională Radio va interpreta concertul în re minor pentru orgă şi orchestră de Händel. Evenimentul se va derula cu participarea soliștilor vocali Sorana Negrea (alto), Liviu Indricău (tenor), Daniel Filipescu (bariton), Filip Panait (bas) și a Corului Academic Radio, dirijor: Ciprian Ţuţu

* Spectacolul „Supereroii revin” – ora 10:00, la Sala Rapsodia, Str. Lipscani nr. 53

* Concert susţinut de solista finlandeză Tarja Turunen – „360 Degrees. The best of Tarja” – ora 17:00, la Circul Metropolitan București (Globus), Aleea Circului nr. 15

* Lansarea volumului „Sora mea din Australia. Trecute întâlniri cu Irina Petrescu”, de criticul Magda Mihăilescu – ora 18:00, în Sala mare a Institutului Cultural Român (ICR). Evenimentul va fi prezentat de Mirel Taloș, președintele interimar al ICR, care îi va avea  alături pe jurnalistul Cristian Tudor Popescu, actorul Dan Nuțu, criticul de film Angelo Mitchievici și pe regizorul Laurențiu Damian, președintele Uniunii Cineaștilor din România (UCIN). Lansarea de la ICR este organizată de ICR și UCIN

* Vernisajul expoziţiei „Blurred Is the New ID” la 1 an de la deschiderea galeriei Estopia Bucureşti într-un eveniment care aduce în atenţie neofigurativul contemporan, în viziunea a 8 artişti: Lucian Brumă, Otilia Cadar & Liviu Coman, Marius Fodor, Ada Muntean, Alexandru Nicoară, Sergiu Laslo şi Szabo Andras – ora 18:00, la Galeria Estopia, Str. Bocșa nr. 5 (23 ian. – 7 mar.)

* Muzeul Municipiului București organizează conferința susținută de scriitoarea Catia Maxim cu titlul „Identități române și aromâne. Destine de familii dăruite literaturii” – ora 18:30, la Palatul Suțu, Bd. Ion C. Brătianu nr. 2. Coordonatorul „conferințelor de joi”: Cătălin D. Constantin. Invitați: Elena Loreta Popa, Elena Granzulea, Vanghele Gogu, Dan Caramihai, Ioana Sandu, Alexandru Gica

* Prima ediţie a Cafenelei critice în 2020, cu 3 subiecte: sărbătorirea poetei Nora Iuga, proiectul personal al Ancăi Boeriu „Păşesc cu grijă”, şi rememorarea sonoră, intitulată „e-Vocare”, a muzicianului şi artistului multimedia Mircea Florian – ora 19:00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române, Str. Nicolae Creţulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe de pe Calea Victoriei şi în spatele UNITER)

* Concert susţinut de Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii George Enescu” – ora 19:00, la Ateneul Român. Dirijor: Gabriel Bebeşelea, solistă: Ioana Cristina Goicea, dirijorul corului: Iosif Ion Prunner. În program: Piotr Ilici Ceaikovski – Concertul în re major pentru vioară şi orchestră, op. 35 şi Franz Liszt – Simfonia Dante, S.109

* Piesa „Take, Ianke şi Cadâr” de Victor Ion Popa, în regia lui Doru Ana, într-o interpretare deosebită: Niculae Urs, Doru Ana, Paul Chiribuţă, Adriana Trandafir, Constantin Cojocaru, Marian Lepădatu, Ioana Ancea, Mihai Mititescu – ora 19:00, la Teatru de Comedie

* Concert susţinut de formaţia Direcția 5 – ora 21:30, la Hard Rock Cafe

* Baia Mare, jud. Maramureş: Vernisajul expoziţiei personale de artă fotografică itinerantă „Miracolul Chinez-Noua Eră” a artistului fotograf Tudorel Ilie din Baia Mare, care îşi propune să promoveze în rândul iubitorilor de artă şi cultură din ţară şi din străinătate marile realizări din ultimii ani ale poporului chinez prieten, devenite în prezent adevărate repere ale dezvoltării mondiale la începutul secolului XXI – ora 17:00, în „Salonul Artelor” de la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”. Turneul naţional al acestei expoziţii va parcurge toate regiunile istorice ale României, ajungând apoi şi în străinătate, în muzee şi alte instituţii de cultură. Expoziţia se desfăşoară sub patronajul Ambasadei Republicii Populare Chineze din România, iar acest proiect cultural este realizat în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie România-China cu sediul central la Bucureşti şi filiala din Baia Mare, judeţul Maramureş (23 ian. – 8 feb.)

* Giurgiu: Piesa „Hăul Sfinţilor” în regia Antonellei Cornici, pe un text în premieră naţională  adaptat de Călin Ciobotari după ”The Well of the Saints” scrisă de dramaturgul şi poetul irlandez John Synge – ora 19:00, pe scena Teatrului „Tudor Vianu”

* Oradea: Filarmonica de stat Oradea prezintă un concert simfonic „Medalion Beethoven”, la 250 de ani de la naştere, cu pianista Cătălina Butcaru, invitat special, în premieră la Oradea, sub bagheta dirijorului permanent Jankó Zsolt – ora 19:00, la Sala de concerte „Enescu-Bartók”. Concertul dedicat marelui compozitor Ludwig van Beethoven (1770-1827) va cuprinde, în prima parte, uvertura Coriolan şi Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră în Do major, op. 15 şi după pauză, Simfonia a III-a, Eroica

* Sibiu: Atelierul de Creaţie „Piticii pricepuţi” – „Puşculiţe purceluşi” – ora 18:00, la „Ateliere”

* Sibiu: Proiecţia filmului-documentar „Unde te poartă inima”, regia Sine Plambech, Janus Metz – ora 19:00, la Astra Film Cinema

* Sibiu: Proiecţie specială a documentarului istoric „Maria-Inima României”, în varianta integrală a regizorului Trevor Poots (1h 20 min) și avându-l producător general pe John Florescu – ora 20:00, în sala mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu”

* Suceava: Lansarea volumului „Lumea Majestăţii Sale – Jubileul Custodelui Coroanei Regale”, coordonat de Alexandru Muraru şi Daniel Şandru – ora 17:00, în Spaţiul expoziţional al Teatrului Municipal „Matei Vişniec”

* Park City/Salt Lake City, Utah, SUA: Filmul documentar „Colectiv”, realizat de Alexander Nanau, va fi prezentat în secţiunea „Spotlight” la Festivalul de Film Sundance. De asemenea, filmul de debut al regizorului Radu Ciorniciuc – „Acasă, My Home” – va avea premiera internaţională în competiţia de film documentar din cadrul Sundance Film Festival (23 ian. – 2 feb.)

– Sport

* Este programată tragerea la sorţi a meciurilor din optimile de finală ale Cupei României la handbal feminin – ora 11:00, la sediul FRH

* Gala Atletismului Românesc  – ora 13:00, la Hotel Ramada Parc, Bd. Poligrafiei, nr. 3-5

* Antrenorul echipei feminine de handbal CSM Bucureşti şi două jucătoare fac declaraţii înaintea meciului cu FTC-Rail Cargo Hungaria din Liga Campionilor – ora 16:50, la Sala Apollo, Bd. Energeticienilor nr. 5, sector 3

* Cisnădie: Meci din etapa a 13-a a Ligii Naţionale de handbal feminin: CS Măgura Cisnădie – SCM Gloria Buzău – ora 18:00, la Sala Sporturilor

* Meciuri în faza a doua a competiţiei regionale de hochei pe gheaţă Erste Liga:

  • locurile 1-5: Corona Braşov – FTC-Telekom – ora 18:30
  • locurile 6-10: Schiller-Vasas HC – ACSH Gheorgheni – ora 19:40

* Gondomar, Portugalia: Echipele României participă la turneul preolimpic de tenis de masă (22 – 26 ian.):

  • România – Slovacia – ora 18:00 (masculin)

* Melbourne: Jucători români de tenis la turnee internaţionale:

  • Simona Halep – Harriet Dart – ora 10:00, în turul al doilea la Australian Open (20 ian. – 2 feb.)
  • Irina Begu/Kristyna Pliskova – Desirae Krawczyk/Jessica Pegula – ora 2:00, Irina Bara/Ekaterina Alexandrova – Kaitlyn Christian/Alexa Guarachi – ora 2:00, Raluca Olaru/Dalila Jakupovic – Timea Babos/Kristina Mladenovic, în primul tur al probei feminine de dublu la Australian Open (20 ian. – 2 feb.)

* Echipele din Liga I de fotbal pregătesc partea a doua a sezonului competiţional:

  • Turcia: Meci amical FC Voluntari – Certanovo Moscova – ora 10:00
  • Marbella, Spania: Meci amical FC Hermannstadt – NK Osijek – ora 12:00, pe Stadionul Municipal – Marbella
  • Turcia: Meci amical Politehnica Iaşi – Mladost Lucani – ora 14:30
  • Belek,Turcia: Meci amical Universitatea Craiova – KGHM Zaglebie Lubin – ora 15:00, Limak Arcadia Football Center
  • Turcia: Meci amical Academica Clinceni – FC Kaspii Aktau – ora 15:00
  • Turcia: Meci amical Chindia Târgovişte – FC Rotor Volgograd – ora 15:00
  • Turcia: Meci amical Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Arsenal Tula – ora 16:00
  • Marbella, Spania: Meci amical Gaz Metan Mediaş – Shonan Bellmare

– Diverse

* Romfilatelia introduce în premieră emisiunea de mărci poștale „Zodiacul Chinezesc. Anul șobolanului de metal”, în magazinele din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul online. Fiecărui An Nou Chinezesc îi este desemnat unul dintre cele 12 animale ale Zodiacului Chinezesc. 2020 este Anul șobolanului de metal

 – S-a întâmplat într-o zi de 23 ianuarie

* Se împlinesc 555 de ani (1465), de când, între 23 şi 25 ianuarie, Ştefan cel Mare (domn al Moldovei între anii 1457 şi 1504) asedia şi cucerea (după eşecul încercării din 22.VI.1462) cetatea Chilia (şi fortăreaţa Licostomo de pe insula din faţă), ocupată de o garnizoană ungară încă din vremea lui Iancu de Hunedoara. Chilia şi Cetatea Albă erau puncte-cheie în apărarea contra turcilor

* Cu 508 ani în urmă (1512), în Ţara Românească, începea domnia lui Neagoe Basarab (până la 15.IX.1521). Pe plan intern a dus o politică de întărire a autorităţii centrale. În bune relaţii cu Ungaria, Polonia şi Veneţia, s-a bucurat şi de încrederea turcilor. A avut însemnate contribuţii în dezvoltarea culturii, tiparului şi arhitecturii, fiind autor al uneia din primele scrieri originale din literatura română, „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, scrisă în slavonă şi tradusă în limba română în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, şi ctitor al bisericii episcopale de la Curtea de Argeş (1517). Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte pe Sfântul Voievod Neagoe Basarab la 26 septembrie, proclamarea oficială a canonizării având loc la 26 octombrie 2008

* În urmă cu 199 de ani (1821) începea revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu. Acesta a adresat o Proclamaţie locuitorilor Ţării Româneşti prin care îi chema la luptă. „Proclamația de la Padeș” (Gorj, aproape de Tismana) din 23 ianuarie 1821 este un document programatic al revoluției conduse de Tudor Vladimirescu, adresat către tot „norodul omenesc” din București (în fapt al Ţării Româneşti) care cuprindea o serie de revendicări în conformitate cu dorința generală de modernizare a societății românești. Deşi înfrântă, mişcarea a inaugurat revoluţiile româneşti moderne şi a determinat înlăturarea regimului fanariot şi restabilirea domniilor pământene

* Acum 192 de ani (1828) începea istoria Liceului Naţional din Iaşi (actualul Colegiu Naţional Iaşi), cel mai vechi liceu din Moldova. Cărturarul Gheorghe Asachi înfiinţa, la această dată, „Gimnaziul Vasilian”, prin completarea şcolii primare de la Mănăstirea „Trei Ierarhi” cu clase gimnaziale, având ca limbă de predare româna

* Cu 142 de ani în urmă (1878) avea loc semnarea, la Adrianopol (azi Edirne/Turcia), între Rusia şi Imperiul Otoman, a armistiţiului în războiul ruso-româno-turc de la 1877-1878. Reprezentantul României, colonelul Eraclie Arion, nu a fost acceptat de cele două puteri să participe la negocieri şi la semnarea armistiţiului (23.I/4.II)

* În urmă cu 102 ani (1918) era adresat României ultimatumul din partea Puterilor Centrale, prin care era somată ca, în termen de patru zile, să-şi facă cunoscute intenţiile în vederea încheierii păcii (23.I./5.II)

* Acum 71 de ani (1949) apărea Decretul pentru înfiinţarea Miliţiei (cu circa 40.000 de angajaţi), în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în sarcinile ei intrând şi paza frontierelor. Prin acelaşi decret s-au desfiinţat Poliţia şi Jandarmeria. Prin Decretul – Lege nr. 2/27 decembrie 1989 s-a reînfiinţat Poliţia Română, ale cărei competenţe au fost reglementate, ulterior, prin Legea nr. 26 din 18 mai 1994 şi prin Legea 218 din 23 aprilie 2002

* Se împlinesc 65 de ani (1955) de când avea loc, la Paris, prima audiţie a „Simfoniei de cameră pentru 12 instrumente soliste”, de George Enescu (compusă în 1954)

* Şi tot 65 de ani se împlinesc de la prima audiţie integrală a oratoriului „Tudor Vladimirescu”, de Gh. Dumitrescu

* Acum 47 de ani (1973) preşedintele american, Richard Nixon, anunţa încheierea unui acord care a dus la încetarea ostilităţilor din Vietnam. Acordul privind încetarea războiului şi restabilirea păcii în Vietnam a fost semnat la Paris, câteva zile mai târziu, la 27 ianuarie

* Consiliul Frontului Salvării Naţionale (CFSN) hotăra, în urmă cu 30 de ani (1990), participarea FSN la alegeri şi stabilirea datei acestora pentru 20 mai 1990. Doina Cornea demisionează din CFSN, precizând că nu doreşte să ia parte la lupta pentru putere în situaţia în care FSN porneşte în campania electorală net avantajat. La 30 ianuarie se retrage din CFSN şi Ana Blandiana. La 6.II.1990, FSN a fost înregistrat la Tribunal ca partid politic, avându-l ca preşedinte pe Ion Iliescu

* Acum 29 de ani (1991) avea loc semnarea Acordului standard de bază de cooperare între Guvernul României şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD)

Aniversări – Comemorări

– 1549: A murit Johannes Honterus (născut Holler), învăţat umanist sas din Transilvania; adept al luteranismului, a reformat biserica săsească din Braşov (1542) şi a înfiinţat, tot aici, prima tipografie transilvăneană (1535) şi un gimnaziu pe baze umaniste, gimnaziul săsesc din curtea Bisericii Negre, azi liceul ce-i poartă numele; tot la insistenţele lui se înfiinţează, la Braşov, prima fabrică de hârtie din regiune, care va livra hârtie şi în Ţara Românească şi Moldova; Honterus este înmormântat în Biserica Neagră (n. 1498)

– 1819: S-a născut Ludwig Reissenberger, istoric de artă de origine germană din Transilvania (m. 1895)

– 1899: S-a născut medicul Eugen Aburel; inovator al unor tehnici chirurgicale recunoscute în întreaga lume (m. 1975)

– 1922: S-a născut Grigore Baştan, primul general paraşutist al României, care a avut un rol important în dezvoltarea paraşutismului (m. 1983)

– 1928: S-a născut Mircea Horia Simionescu, prozator, publicist şi eseist (m. 2011)

– 1938: S-a născut compozitorul şi pianistul Constantin Simionescu (m. 2014)

– 1940: S-a născut poeta, eseista şi publicista Ileana Mălăncioiu; membru corespondent al Academiei Române din 2013 – 80 de ani

– 1945: S-a născut Gelu Negrea, critic și istoric literar, romancier, regizor de teatru și jurnalist – 75 de ani

– 1958: S-a născut Doina Stănescu, ziaristă sportivă, fostă jucătoare de tenis de câmp şi campioană naţională (m. 2004)

– 1970: S-a născut maratonista Constantina Diţă-Tomescu, medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de vară de la Beijing 2008; În 2009 a intrat în Cartea Recordurilor drept cea mai în vârstă campioană olimpică de maraton din istorie – 50 de ani

– 1989: A murit geograful Nicolae Al. Rădulescu; contribuţii în domeniul geografiei populaţiei şi a aşezărilor, ca şi în cel al geografiei turismului; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (n. 1905)

– 1996: A murit Ion Vicol, dirijor, pedagog şi teoretician (n. 1898)

– 2000: A murit chimista Ecaterina Ciorănescu-Neniţescu; lucrări în domeniul chimiei organice şi al medicamentelor de sinteză; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1909) – 20 de ani

– 2014: A murit Alexandru Andriescu, critic şi istoric literar, filolog (n. 1926)

– 2015: A murit Tudor Opriş, poet, eseist, memorialist, traducător, critic şi istoric literar, profesor, animator şi cultivator de tinere talente literare; este socotit primul istoriograf al revistelor şcolare (născute la noi în 1834) şi al debutului şcolar al scriitorilor români din 1820 până în anul 2000; a tipărit, între 1960 – 2011, peste 80 de cărţi de ştiinţă literaturizată, fiind creatorul în ţara noastră a ştiinţelor distractive şi enciclopediilor pentru copii; iniţiator, începând din anul 1966, al concursurilor naţionale de creaţie şi presă şcolară (n. 1926) – 5 ani

– 2016: A murit prozatoarea Sonia Larian (pseudonimul literar al Arianei Lewenstein); în 1986 s-a stabilit la Paris, împreună cu soţul său, criticul literar Lucian Raicu (n. 1931)

– 2016: A murit Elisabeta Polihroniade, mare maestră internaţională a şahului, campioană naţională a României de şapte ori, primul arbitru internaţional al României; a susţinut numeroase activităţi de promovare şi popularizare a şahului (n. 1935)

– 2018: A murit Aspazia Oţel Petrescu, memorialistă și mărturisitoare creștină din temnițele comuniste, în care a pătimit 14 ani (n. 1923)

EVENIMENTE EXTERNE

– Zagreb: Reuniunea informală a miniștrilor justiției și afacerilor interne din cadrul UE (23 – 24 ian.)

– Strasbourg: Comisia pentru afaceri constituţionale a Parlamentului European votează asupra acordului de Brexit, în pregătirea votului din plen

– Kinshasa, R.D. Congo: Vizita Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Michelle Bachelet (23 – 27 ian.)

– Bethlehem, Israel: Președintele rus, Vladimir Putin, va avea o întrevedere cu președintele palestinian, Mahmoud Abbas

– Davos, Elveţia: Premierul grec, Kiriakos Mitsotakis, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, cancelarul german, Angela Merkel şi premierul italian, Giuseppe Conte vor susţine discursuri în cadrul Forumului Economic de la Davos

– Davos: FMI publică noile sale prognoze revizuite privind creşterea economiei mondiale

– Berlin: Vizita de lucru a prim-ministrului croat, Andrej Plenkovic, în cadrul căreia are convorbiri cu cancelarul german, Angela Merkel (23 – 24 ian.)

– SUA: Discurs al secretarului american de stat, Mike Pompeo, privind politica externă a Statelor Unite – la sediul BushnellCorporation, o firmă americană specializată în optică sportivă și produse în aer liber din Overland Park, Kansas

– Paris: Ministrul francez al afacerilor externe, Jean-Yves Le Drian, se întâlneşte cu omologul său din Emiratele Arabe Unite, Abdallah ben Zayed Al-Nahyane

– Elveţia: În drum spre Orientul Mijlociu, Prinţul Charles al Marii Britanii se va opri la Forumul Economic Mondial de la Davos, pentru a rosti un discurs cu ocazia lansării Consiliului Pieţelor Sustenabile, conceput pentru a găsi modalităţi de decarbonizare a economiei globale

– Ierusalim: Ceremonii prilejuite de împlinirea a 75 de ani de la eliberarea lagărelor de concentrare şi sfârşitul Holocaustului, în prezenţa unor lideri din întreaga lume, inclusiv a preşedintelui rus, Vladimir Putin, şi a celui francez, Emmanuel Macron:

  • Vizita prinţului Charles de Wales, moştenitorul Coroanei britanice, pentru a lua parte la Forumul Mondial al Holocaustului, la invitaţia preşedintelui israelian, Reuven Rivlin
  • Vizita de lucru a preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski (23 – 24 ian.)
  • Întrevedere a preşedintelui italian, Sergio Mattarella, cu omologul său israelian, Reuven Rivlin
  • Întrevedere a regelui Felipe VI al Spaniei cu omologul său israelian, Reuven Rivlin
  • Întrevedere a preşedintelui israelian, Reuven Rivlin, cu preşedintele rus, Vladimir Putin

– Oświęcim, Polonia: Liderii Comitetului Evreiesc American şi ai Ligii Musulmane Mondiale se întâlnesc la Auschwitz pentru a marca 75 de ani de la eliberarea lagărelor de concentrare

– Italia: Miting de campanie al liderului Ligii, Matteo Salvini, înaintea alegerilor regionale din Emilia-Romagna din 26 ianuarie, şi contramanifestaţie a mişcării ”Sardinele”, care protestează împotriva politicilor de extremă-dreapta

– Frankfurt: Reuniunea Consiliului Guvernatorilor Băncii Centrale Europene privind politica monetară, urmată de o conferinţă de presă

– Marea Britanie: Audiere în procesul de extrădare a fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, în Statele Unite

– Washington: Oameni de ştiinţă şi experţi ai Bulletin of the Atomic Scientists (BAS), o organizaţie care evaluează progresul ştiinţific, dar şi riscurile care planează asupra umanităţii, prezintă progresul anual al „Ceasului Apocalipsei”

Aniversări – Comemorări

– 1598: S-a născut arhitectul francez François Mansart, unul dintre fondatorii clasicismului; lui i se atribuie inventarea mansardei (m. 1666)

– 1752: S-a născut Muzio Clementi, pianist, profesor, dirijor şi compozitor italian (m. 1832)

– 1783: S-a născut Stendhal (psudonimul lui Henri-Marie Beyle), scriitor francez, unul dintre creatorii romanului realist francez; ofiţer în războaiele napoleoniene; diplomat (m. 1842)

– 1832: S-a născut pictorul francez Édouard Manet, precursor al impresionismului (m. 1883)

– 1840: S-a născut Ernst Karl Abbe, fizician german; a elaborat teoria formării imaginilor în microscop şi a adus contribuţii fundamentale la teoria şi la construcţia instrumentelor optice; împreună cu Otto Schott şi Carl Zeiss, a pus bazele opticii moderne (m. 1905) – 180 de ani

– 1862: S-a născut matematicianul german David Hilbert, creatorul geometriei axiomatice şi al formalismului logic (m. 1943)

– 1872: S-a născut fizicianul francez Paul Langevin; autor al teoriei magnetismului; a elaborat, printre altele, metoda de obţinere a ultrasunetelor cu ajutorul cuarţului piezoelectric/1917 (m. 1946)

– 1883: A murit Gustave Doré, pictor, desenator şi litograf francez (n. 1832)

– 1888: A murit dramaturgul francez Eugène Labiche (n. 1815)

– 1898: S-a născut (la Riga, Letonia) Serghei Eisenstein, regizor, scenarist, scenograf şi teoretician rus de film; a revoluţionat cinematografia de la începutul secolului al XX-lea prin teoria sa a montajului; inventatorul filmului politic sovietic (m. 1948)

– 1907: S-a născut fizicianul japonez Hideki Yukawa, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1949; renumit pentru descoperirea mezonului – particulă elementară instabilă, neutră sau cu sarcină electrică, având masa cuprinsă între masa electronului și cea a protonului (m. 1981)

– 1908: A murit Edward MacDowell, compozitor, pianist şi pedagog american (n. 1860)

– 1915: S-a născut Arthur Lewis, economist britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1979 (m. 1991) – 105 ani

– 1918: S-a născut Gertrude B. Elion, om de ştiinţă american, laureată a Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1988 (m. 1999)

– 1922: A murit Arthur Nikisch, dirijor german de origine maghiară (n. 1855)

– 1928: S-a născut Jeanne Moreau, actriţă de film şi regizoare franceză; legendă a cinematografiei franceze (m. 2017)

– 1929: S-a născut chimistul canadian John Charles Polanyi, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1986, împreună cu Dudley R. Herschbach şi Yuan T. Lee

– 1930: S-a născut (în Insula Santa Lucia din arhipelagul Antilelor) Derek Walcott, poet, dramaturg, ziarist şi pictor antilez de limbă engleză; a contribuit la aducerea literaturii caraibiene în atenţia lumii; Premiul Nobel pentru literatură pe 1992 (m. 2017) – 90 de ani

– 1931: A murit balerina rusă Anna Pavlova (n. 1881). NOTĂ: Dicţionarul de istorie universală (1968) dă ca an al naşterii 1885

– 1944: A murit pictorul norvegian Edvard Munch (n. 1863)

– 1947: A murit Pierre Bonnard, pictor, ilustrator şi litograf francez (n. 1867)

– 1956: A murit Sir Alexander Korda, regizor de film şi producător britanic de origine maghiară; deopotrivă artist şi om de afaceri, lui i se datorează înflorirea, în anii ’30 ai secolului XX, a cinematografului britanic (n. 1893)

– 1976: A murit Paul Robeson, cântăreţ afro-american; actor de teatru şi film (n. 1898)

– 1981: A murit compozitorul american Samuel Barber (n. 1910)

– 1986: A murit sculptorul german Joseph Beuys (n. 1921)

– 1986: A murit pianista franceză Yvonne Lefebure (n. 1898)

– 1989: A murit Salvador Dali, pictor, poet, teoretician, grafician şi eseist spaniol; reprezentant de seamă al suprarealismului (n. 1904)

– 2002: A murit Pierre Bourdieu, sociolog, antropolog şi filosof francez (n. 1930)

– 2004: A murit Helmut Newton (numele la naștere Helmut Neustädter), artist fotograf german de origine australiană (n. 1920)

– 2005: A murit actorul american de comedie Johnny Carson, pionier al emisiunilor de divertisment tv. (n. 1925) – 15 ani

– 2013: A murit scenaristul american Tom Anthony Jankiewicz (n. 1963)

– 2013: A murit actriţa americană Janice Knickrehm (n. 1925)

– 2013: A murit scriitorul ceh Alex Koenigsmark (n. 1944)

– 2014: A murit compozitorul italian de muzică de film Riz Ortolani (n. 1926)

– 2015: A murit Abdallah Bin Abdulaziz, Rege al Arabiei Saudite între anii 2005-2015 (n. 1924) – 5 ani

– 2018: A murit muzicianul sud-african Hugh Masekela, o legendă a jazzului mondial şi reprezentant de seamă al luptei anti-apartheid (n. 1939)

– 2018: A murit Nicanor Parra, poet, fizician, matematician și profesor chilian; definitoriu pentru întreaga creaţie a lui este volumul „Poeme şi antipoeme” (1954), care marchează trecerea de la poem la antipoem; a câștigat în 2011 prestigiosul Premiu Cervantes, considerat premiul Nobel al literaturii hispanice (n. 1914)