Ministerul de Externe de la Bucureşti a emis o atenţionare de călătorie pentru Hong Kong şi Macao, regiuni administrative speciale ale Chinei, în legătură cu apariţia noului coronavirus care provoacă pneumonie virală. În Hong Kong a fost activat nivelul de alertă „Urgenţă” – nivel 3 din 3, se arată într-un comunicat al Ministerului Român al Afacerilor Externe. În amândouă regiunile, au fost intensificate controalele de sănătate, iar orice persoană care intră în Hong Kong trebuie să completeze pe propria răspundere o „declaraţie de sănătate”. Găsiţi detalii pe site-ul Ministerului de Externe de la Bucureşti şi pe aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”./lalexandrescu/csimion
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 ianuarie