Poți fi milenar în interior chiar dacă ai vârsta de pensionare. Au peste 65 de ani, dar stilul lor de viață pare identic cu cel al tinerilor. Mai mult de jumătate (54%) se simt perfect în societatea globalizată: 79% petrec cel puțin o oră pe săptămână navigând pe internet. Aleg televizorul (54% îl urmăresc frecvent) și activitățile religioase (doar 15% dedică cel puțin o oră pe săptămână). Sunt informați (87%), au multe hobby-uri și vor să încerce lucruri noi (78%), iar 38% dintre ei ar dori să aibă sisteme de automatizari casnice controlate de smartphone-uri.
47% sunt interesați de noi mode și tendințe, dar, în general, sunt mândri de autonomia lor. Cu toate acestea, încrederea în bănci și în serviciile lor este scăzută (58%). Acestea sunt doar câteva din datele care rezultă din cercetarea realizată de Swg pentru „Grey Scale Economy Lab”, un proiect promovat de Havas Pr pentru crearea unui observator și a unui laborator de studiu dedicat persoanelor cu vârste de peste 65 de ani. Potrivit lui Riccardo Grassi, coordonatorul studiului în numele Swg, este o ”generație activă care se simte tânără și dornică să exploreze noua eră digitală. O generație foarte îndepărtată de stereotipurile consolidate, dar care, după ce în tinereţe a înfruntat revoluția culturală din 1968, este gata să revină în joc și să răspundă provocării societății digitale”.www.ansa.it/cpaunel
Traducerea: Cătălina Păunel