Partidul Social democrat din Austria (SPÖ) a obţinut majoritatea absolută la alegerile regionale de duminică din Burgenland – scrie publicaţia austriacă Der Standard. Astfel, Hans Peter Doskozil, premierul de până acum al regiunii, poate să formeze singur guvernul, nemaiavând nevoie să intre în coaliţie cu Partidul Libertăţii Austriece (FPÖ).
Participarea la aceste alegeri a fost de 74,4%, ceea ce este puţin mai scăzută față de cea de acum 5 ani, când 76% dintre persoanele cu drept de vot s-au prezentat la urne. În mod normal, aceste alegeri erau programate să aibă loc în luna mai, însă socialdemocraţii – care conduc regiunea din anul 1945 – au propus alegeri anticipate în urma izbucnirii scandalului numit Ibiza-Gate în care era implicat preşedintele FPÖ, Hans-Christian Strache. Preşedintele filialei SPÖ din Burgenland, Hans Peter Doskozil a considerat că partidul său nu mai poate sta alături de un partid al cărui preşedinte este corupt şi a anunţat organizarea de alegeri anticipate. SPÖ a obţinut 49,94% din voturi, ceea ce înseamnă că după redistribuirea voturilor date pentru partide care nu vor intra în legislativul regional, socialdemocraţii vor obţine majoritatea mandatelor. Acesta este un scor categoric mai bun decât cel de 42%, obţinut în urmă cu 5 ani de socialdemocraţi, conduşi de fostul premier regional SPÖ, Hans Niessl. Pentru a asigura majoritatea în parlamentul regional, socialdemocraţii au fost nevoiţi atunci să încheie o alianţă cu partidul radical de dreapta, FPÖ. Singurul punct comun în programul celor două partide a fost o atitudine mai fermă faţă de imigranţi.
Era de așteptat ca la alegerile de ieri Doskozil să obţină un scor mai bun decât înaintaşul său, dar nici măcar el nu a sperat că SPÖ va obţine majoritatea absolută. Politicianul de 49 de ani, Hans Peter Doskozil a fost ales preşedintele regional al partidului la sfârşitul anului 2018. Acesta a fost ofiţer de poliţie şi a devenit conoscut în anul 2015, când foarte hotărât, dar uman a organizat transferul refugiaţilor prin Burgenland. În scurt timp cariera sa a continuat la Viena, ocupând fotoliul de ministru al apărării în guvernul de mare coaliţie (Partidul Socialdemocrat Austriac cu Partidul Popular Austriac). A fost sprijinit de ambele partide, mulţi au recunoscut eforturile sale făcute pentru reformarea armatei austriece. Numele acestuia a fost vehiculat de presă ca viitorul lider al SPÖ, mai ales după ce de mai multe ori a criticat conducerea partidului, solicitând o atitudine mai fermă în probleme de securitate naţională. Când la mijlocul anului 2017 marea coaliţie s-a destrămat, Doskozil s-a întors în Burgenland, şi a preluat conducerea regiunii. Esenţa politicii sale a fost aplicarea soluţiilor de stânga în probleme sociale şi urmărirea modelelor de dreapta în ceea priveşte siguranţa naţională. Cu ajutorul FPÖ a reuşit să treacă prin parlament proiectul său de lege prin care salariul minim din sectorul de stat pentru anul 2020 a devenit 1700 de euro net. Cei care lucrează în sistemul sanitar primesc salariul majorat din luna ianuarie, iar ceilalţi îl vor primi începând cu luna iulie. În Burgenland guvernul regional a decis ca persoanele care îngrijesc un membru de familie în vârstă să fie considerate salariate la stat.
Burgenland este o regiune austriacă în estul ţării şi se învecinează cu Slovacia, Ungaria şi Slovenia, ca atare este practic poarta Austriei către Europa occidentală, de aceea paza frontierei este o problemă delicată. Din acest motiv, în această zonă, pe lângă poliţia de frontieră, şi armata participă la apărarea graniţei, iar Doskozil vrea ca această practică să continue şi în viitor.
După SPÖ, partidul care a primit cele mai multe voturi este Partidul Popular Austriac ÖVP, cu 30%. FPÖ a căzut sub 10%, uşor au crescut Verzii, iar partidul liberal NEOS nu a intrat în parlamentul regional. Duminică după masă au sosit la Eisenstadt şi liderii naţionali ai Partidului Socialdemocrat, Pamela Rendi-Wagner preşedintele SPÖ şi Michael Ludwig, primarul Vienei pentru a sărbători victoria previzibilă a partidului.
Székely Ervin, Rador – 27 ianuarie