În Bucureşti se vor acorda eco-vouchere în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat

La şedinţa de astăzi, consilierii municipali ai Capitalei au aprobat un proiect privind acordarea de cinci mii de eco-vouchere în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat. Bonurile vor avea o valoare de câte 9.000 de lei şi vor beneficia de ele cu prioritate persoanele cu domiciliul stabil în zona centrală a Capitalei. Acordarea unui singur eco-voucher se va face la cerere în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat care are norma de poluare non-Euro, Euro 1 sau Euro 2. Aceste bonuri vor putea fi utilizate pentru achiziţionarea de autoturisme noi, alte mijloace alternative de deplasare, dar şi obiecte electrocasnice cu clasă energetică superioară sau electronice. /aionescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 ianuarie