Joi, 30 ianuarie, se împlinesc 100 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între România şi Cehia.
Începuturile relaţiilor între români şi cehi pot fi aşezate undeva la începutul anilor 1300, în perioada în care Dinastia Přemysl a domnit în Boemia și Moravia. Acum au loc primele relaţii comerciale între cele două popoare, din Boemia fiind aduse postavuri, pânză şi pălării.
De asemenea, în perioada medievală, în secolul al XIV-lea, a fost semnalată prezenţa românilor pe teritoriile cehe, datorată în special fenomenului transhumanţei, prin care valahii ajung în diferite părţi ale Ţărilor Cehe, mai ales în Moravia. Din acest motiv, chiar denumirea zonei care s-a păstrat până astăzi – Valašsko (Valahia) – atestă stabilirea unei comunităţi de români în această regiune.
Relaţiile româno-cehe au primit un nou impuls în perioada luptelor împotriva turcilor, în timpul domniei lui Mihai Viteazul.
În luna februarie 1597, sosește la Praga, în cadrul unei delegații transilvănene, primul sol trimis de Mihai Viteazul, iar în lunile și în anii viitori legăturile se accelerează, în Țara Românească sosind diplomați imperiali, precum și trupe de mercenari care urmau să lupte împotriva Imperiului Otoman.
În iunie 1598, comisarii imperiali semnează la Târgoviște, alături de Mihai Viteazul, o serie de tratate care urmau să reglementeze regimul relațiilor dintre Imperiul Habsburgic și Țara Românească, iar după cucerirea Transilvaniei, domnitorul român purta o corespondență intensă cu habsburgii, inclusiv cu împăratul Rudolf al II-lea.
În anul 1599, domnitorul român primea, pentru meritele sale, de la regele Rudolf al II-lea, un domeniu în Silezia, iar după doi ani, în luna februarie, vizita Praga, fiind cazat la hanul „U tří pstrošů” („La trei struţi”), care poate fi vizitat şi astăzi în apropierea podului Carol, peste Vltava.
În timpul vizitei din anul 1601, care a durat câteva luni, şi în care domnitorul român a fost primit de două ori de împărat, gravorul curţii lui Rudolf II, flamandul Egidius Sadeler, a realizat cunoscutul portret al lui Mihai Viteazul – pe cât de cunoscut este astăzi românilor, pe atât de ascuns a fost timp de aproape 250 de ani, până când, în anul 1847, Nicolae Bălcescu împreună Al. G. Golescu îl descoperă în biblioteca regală din Paris…
Un alt artist care a profitat de prezenţa domnitorului român la Praga a fost Frans Francken al II-lea care l-a inclus în câteva pânze ale sale de mari dimensiuni, reprezentându-l pe „Cresus arătându-și bogățiile lui Solon”.
Între anii 1823 – 1863, în Banat – teritoriu pe care Habsburgii încearcă să-l repopuleze și să-l dezvolte din punct de vedere economic – se stabilesc colonişti cehi care înfiinţează nouă aşezări compacte cehe, din care ulterior au rămas şase, în zilele noastre, în zona Clisurii Dunării: Gerník (Gârnic), în jud. Caraş-Severin (512 persoane), Svatá Helena (Sfânta Elena), jud. Caraş-Severin (507 persoane), Bigr (Bigăr), jud. Caraş-Severin (229 persoane), Rovensko (Ravensca), jud. Caraş-Severin (150), Eibenthal, jud. Caraş-Severin (500) şi Šumice (Şumiţa), jud. Caraş-Severin (143 persoane). Sosirea acestora în Banat s-a desfăşurat în trei valuri: 1823, 1827-1828 şi 1863.
A urmat Revoluţia din anul 1848, ale cărei idealuri sunt împărtăşite de cele două popoare, şi tot în această perioadă, sunt de remarcat cehii care au activat în Țările Române, unii dintre ei fiind angajați cu contract, alții au ajuns în Principate în contextul unor legături comerciale sau al unor ocupații militare austriece sau ruse, iar alții au fost aduși de principele (şi mai apoi regele) Carol I și de curtea princiară (regală). Alți asemenea funcționari sau ofițeri de origine română activau în Cehia și Moravia.
În toamna anului 1869, călătorind spre Viena, marele poet român Mihai Eminescu a poposit la Praga. Aici, faimosul fotograf ceh, Jan Tomáš, l-a imortalizat în fotografia ce avea să devină cel mai cunoscut portret al poetului român.
În octombrie 1917, avea loc vizita viitorului preşedinte al Cehoslovaciei Tomáš Garrigue Masaryk la Iaşi, la invitaţia regelui Ferdinand al României, iar în contextul proclamării independenţei după Primul Război Mondial, cele două ţări se apropie prin atitudinea comună de a respinge manifestul de federalizare a Imperiului.
Trebuie menţionat şi faptul că, în perioada primului război mondial, abatele Mănăstirii Strahov din Praga, Metodiu Zavoral, s-a remarcat prin dragostea cu care a îngrijit soldaţi români răniţi pe front. Acesta este considerat a fi unul dintre cele mai afectuoase capitole din istoria modernă a relaţiilor româno-cehe. Abatele Zavoral este amintit nu doar pentru devotamentul cu care i-a sprijinit pe ostaşii români, ci şi pentru eforturile de propagare, în timpul şi după prima conflagraţie mondială, a limbii şi literaturii române. Din acest motiv, în anul 1919, alături de Jan Urban Jarnik, a devenit membru de onoare al Academiei Române.
În perioada interbelică, România şi Cehoslovacia s-au învecinat în partea de nord-vest a României de astăzi.
1 septembrie 1919, este considerată de partea cehoslovacă ca fiind data stabilirii relaţiilor diplomatice între cele două ţări, când partea română a acordat agrementul ei lui Bohumil Čermák – numit în funcţia de reprezentant al guvernului cehoslovac pe lângă guvernul român şi totodată în funcţia de ataşat militar – , ceea ce a fost notificat de ambasada României de la Paris.
La 8 februarie 1919, profesorul universitar Constantin Isopescu Grecul este delegat să reprezinte guvernul român pe lângă guvernul cehoslovac
Partea română consideră că 30 ianuarie 1920 este data oficială a stabilirii relaţiilor diplomatice între cele două ţări, iar 4 februarie 1920 ar fi data la care Bohumil Čermák devenea primul diplomat acreditat ca ministru cehoslovac la Bucureşti.
La 15 septembrie 1920, Constantin Hiott devenea primul diplomat român cu titlul de ministru la Praga.
Tot în 1920, Jan Urban Jarník (1848−1923) – filolog, romanist și filoromân, profesor la Universitatea Carolină din Praga, unde a predat și popularizat limba română ca limbă romanică – a constituit, la Praga, Asociația ceho-română, care în anul 1927 s-a transformat în Institutul ceho-român. El a fost foarte cunoscut în România, a popularizat relațiile româno-cehoslovace, a cules folclor românesc (Doine și strigături din Ardeal, București, 1885), a întreținut legături și o vastă corespondență cu numeroși oameni de cultură, literați și politicieni români și a fost ales membru de onoare al Academiei Române (1879).
La 23 aprilie 1921, era semnat, la Bucureşti, Acordul cehoslovaco-român de alianţă militară. Acordul, care stipula ajutor militar reciproc, a fost semnat de miniştrii de externe ai României şi Cehoslovaciei, Take Ionescu şi Edvard Beneš.
Începând cu anul 1921, relaţiile româno-cehoslovace au fost susţinute de un nou pilon prin întemeierea alianţei defensive Mica Antantă, din care mai făcea parte şi Iugoslavia. O figură proeminentă a acestei înţelegeri, diplomatul şi omul politic român Nicolae Titulescu, a avut, în anul 1936, un rol esenţial în cumpărarea, de către statul român, a Palatului Morzin – una dintre cele mai frumoase clădiri din acelaşi cartier Malá Strana, la circa 400 de metri distanţă de locul unde se afla hanul la care a fost cazat Mihai Viteazul în anul 1601 – , sediul de astăzi al Ambasadei României la Praga.
Tot în perioada interbelică, au loc tot mai multe contacte oficiale:
– septembrie 1923: vizita premierului Ion C. Brătianu în Cehoslovacia
– 24 septembrie 1925: vizita prinţului moştenitor Carol al II-lea la Praga
– octombrie 1936 – vizita regelui Carol al II la Praga
– decembrie 1936: vizita preşedintelui Cehoslovaciei Edvard Beneš în România
Destrămarea Cehoslovaciei (1938−1939) a fost urmărită cu îngrijorare de clasa politică și opinia publică românească, acest eveniment fiind resimțit ca o mare amenințare chiar pentru România; de altfel, lucrurile aveau să se repete aici, cu mare precizie, un an mai târziu. De menționat că, în anul 1938, România a refuzat prin vocea regelui Carol al II-lea să participe la împărțirea teritoriului Cehoslovaciei, la care fusese invitată de ministrul de externe polon la 18 octombrie 1938.
După 23 august 1944, armata română participă la eliberarea câtorva localităţi din Cehoslovacia (Banská Bystrica, Zvolen, Brno, Kroměříž, Prostějov, Olomouc, Humpolec). Luptele pe teritoriul cehoslovac au durat 5 luni, iar în timpul ostilităţilor, au căzut şi au fost răniţi 66000 de soldaţi români, iar 5600 au fost decoraţi cu ordine şi medalii cehoslovace.
La 7 aprilie 1945, are loc reluarea oficială a relaţiilor diplomatice oficiale dintre cele două ţări, iar în anul 1946, are loc deschiderea ambasadelor în capitalele celor două ţări, J. Kraus este ambasadorul Cehoslovaciei la Bucureşti şi Horia Grigorescu ambasadorul român la Praga.
La 21 iulie 1948, se semnează, la Bucureşti, Acordul de prietenie, colaborare şi ajutor reciproc între Republica Cehoslovacă şi Republica Populară Română.
La 21 august 1968, are loc invazia Cehoslovaciei de către trupele Tratatului de la Varşovia, iar România a fost singura ţară membră a Tratatului care a refuzat să participe la actul de agresiune, condamnându-l în mod public.
La 20 februarie 1991, este înfiinţată Asociaţia româno-cehoslovacă, iar în iunie 1991, preşedintele României Ion Iliescu sosea la Praga pentru a semna actul prin care se punea capăt existenţei Tratatului de la Varşovia.
După separarea Republicii Cehe şi Slovaciei, România a fost printre primele state care au recunoscut independenţa şi suveranitatea Republicii Cehe, la 18 decembrie 1992.
La 28 mai 1996, intra în vigoare Tratatul privind relaţiile de prietenie şi colaborare între România şi Republica Cehă.
Alături de Ambasada României, îşi desfăşoară activitatea Institutul Cultural Român din Praga, inaugurat în anul 2004. Un rol important în promovarea valorilor şi tradiţiilor culturale româneşti în Republica Cehă îl are, totodată, comunitatea românească, îndeosebi prin intermediul Asociaţiei Românilor din Republica Cehă.
La 23-24 septembrie 2013, avea loc vizita oficială la Bucureşti a domnului Milan Štěch, preşedintele Senatului Republicii Cehe.
În zilele de 25 şi 26 noiembrie 2013, avea loc vizita la Bucureşti a primului ministru al Republicii Cehe, domnul Jiří Rusnok, cu ocazia reuniunii şefilor de guverne din statele Europei Centrale şi de Est şi din Republica Populară Chineză.
La 24 februarie 2014, avea loc o întrevedere a ministrului român al afacerilor externe, Titus Corlăţean, cu ministrul afacerilor externe al Republicii Cehe, Lubomír Zaorálek, în marja reuniunii Grupului Vişegrad + România, Bulgaria, Grecia, desfăşurată la Budapesta, iar la 6 octombrie 2014, avea loc vizita oficială la Bucureşti a domnului Lubomír Zaorálek, ministrul afacerilor externe al Republicii Cehe.
În perioada 20 – 22 mai 2014, ne vizita oficial ţara Preşedintele Republicii Cehe, domnul Miloš Zeman, iar la 1 decembrie 2014, avea loc vizita la București a președintelui Camerei Deputaților a Parlamentului Ceh, Jan Hamacek.
Relaţiile româno-cehe pot fi apreciate ca excelente şi sunt fundamentate pe legătura tradiţională de prietenie şi solidaritate între cele două popoare, pe similitudinea obiectivelor de politică externă şi o bună cooperare în plan bilateral şi multilateral şi, nu în ultimul rând pe obiectivele comune rezultate din apartenenţa celor două ţări la NATO şi Uniunea Europeană.
