Plecând de la Raportul Curţii de Conturi pentru anul 2018 publicat recent, facem următoarele precizări:
SRR a contestat decizia emisă şi implicit Raportul de control al Curţii de Conturi în termenul legal, conform Regulamentului privind Organizarea şi Desfăşurarea Activităţilor Specifice Curţii de Conturi (RODAS).
Pentru măsurile contestate au fost depuse, în luna septembrie 2019, clarificări la Comisia de soluţionare a contestaţiilor conform recomandărilor din Decizia Curţii de Conturi. Audierea reprezentanţilor SRR a avut loc în luna decembrie 2019.
SRR consideră că nu a fost prejudiciat bugetul societăţii şi nici încălcată legislaţia în vigoare.
Până în acest moment, SRR nu a primit Încheierea Comisiei de soluţionare a contestaţiilor, astfel încât considerăm că procedura de control a Curţii de Conturi se află încă în derulare. Prin urmare, SRR îşi menţine punctul de vedere exprimat în faţa Comisiei de soluţionare a contestaţiilor şi va continua să îl susţină prin toate mijloacele legale.