PSD depune prima moţiune de cenzură la adresa cabinetului Orban

PSD depune în această dimineaţă prima moţiune de cenzură la adresa cabinetului Orban. După cum declară liderul social-democrat Marcel Ciolacu, i-ar mai trebui 5-6 voturi pentru ca moţiunea să treacă, însă social-democraţii speră să mai convingă parlamentari până la momentul dezbaterii. Vor să sancţioneze astfel guvernul care şi-a angajat răspunderea în Parlament pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Care sunt argumentele celor două părţi ne spune Iulia Gherman:
Reporter: Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a spus că, potrivit deciziei Curţii Constituţionale şi recomandărilor Comisiei de la Veneţia, legile electorale nu pot fi modificate cu mai puţin de şase luni înainte de organizarea alegerilor. Preşedintele PSD a precizat că moţiunea de cenzură este semnată doar de parlamentarii social-democraţi şi de cei din UDMR. Din punct de vedere matematic, nu există voturile necesare pentru ca acest demers să aibă succes, dar mai sunt şi alţi senatori şi deputaţi care vor demiterea actualului guvern -a subliniat Marcel Ciolacu. Premierul Ludovic Orban a spus că aşteaptă cu indiferenţă moţiunea de cenzură, pe care o consideră lipsită de şanse. Prim-ministrul a declarat că soluţia privind alegerea primarilor în două tururi pentru care guvernul şi-a angajat răspunderea este aşteptată de peste 82% dintre cetăţenii români./avladucu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 ianuarie