Motto: „Eu intru în Teatru cu emoţie, ca la examen. Urc pe scenă cu sufletul la gură ca acum 20 de ani, când eram amator. Îmi place să fac publicul să râdă, dar când el râde, vreau să fie limpede de ce râde. Eu fac oamenii să iubescă şi să urască. Asta e profesia mea.” – Ştefan Mihăilescu-Brăila
Luni, 3 februarie, se împlinesc 95 de ani de la naşterea lui Ştefan Mihăilescu-Brăila, remarcabil actor de teatru şi film, un artist talentat, creativ, sigur de valoarea lui, ba chiar de genialitatea lui.
Ștefan Mihăilescu-Brăila s-a născut la 3 februarie 1925, la Brăila, mama lui fiind infirmieră.
A venit pe lume în casa bunicilor materni, dintr-o relație de o noapte a mamei sale cu un medic care locuia în cartierul „Lacul Dulce”.
Copilăria sa a fost mai puţin fericită, pentru că mama sa nu îi era tocmai apropiată, ba chiar se purta rău cu el.
Mihăilescu-Brăila a urmat cursurile primare în orașul natal, iar în 1936 se înscrie la Liceul Industrial din Brăila, pe care îl va absolvi în anul 1940.
De la vârsta de 16 ani, a lucrat ca muncitor în port, salahor, apoi funcţionar.
În anul 1947, a absolvit Conservatorul de muzică şi artă dramatică “G. Cavadia”, apoi s-a angajat la teatru.
În perioada 1949 – 1954, Ștefan Mihăilescu-Brăila a jucat la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, în spectacole precum „La Ilie bun și vesel”, de Ion Damian, „O scrisoare pierdută”, de I. L. Caragiale, „Poveste de dragoste”, de Margarita Aligher, „Burghezul gentilom” de Moliere, „Bădăranii”, de Carlo Goldoni, „Nunta lui Kecinski”, de Suhovo Kobalin și „Ultima oră”, de Mihail Sebastian.
Interesant este faptul că la teatrul din localitatea natală erau doi actori cu acelaşi nume – Ştefan Mihăilescu – şi, pentru că pe bunica lui o chema şi Brăila, şi-a luat şi acest nume, pentru a nu fi confundat.
În anul 1956, joacă la teatrul din Baia Mare, iar în 1957, la propunerea doamnei Deleanu, vine prin concurs, la Teatrul “Giuleşti” din Bucureşti care se numea atunci Teatrul Muncitoresc, unde a debutat într-o piesă de mare succes „Napoli, oraşul milionarilor” de Eduardo de Filippo. Până în anul 1985, la viitorul teatru Odeon, a colaborat cu mari regizori – Horea Popescu, Lucian Giurchescu, Mihai Dimiu, Dinu Cernescu sau Alexa Visarion, sub îndrumarea cărora a realizat roluri precum Cadâr din „Take, Ianke și Cadâr” de V. I. Popa, Arturo Ui din „Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită” de Bertolt Brecht, Iorgu Langada din „…Escu” de Tudor Mușatescu, Dude în „Milionarul sărac” de Tudor Popescu sau Puntilla în „Puntilla și sluga sa Matti” de Bertolt Brecht, pentru a da doar câteva exemple din creaţiile actorului care iubea dramele pentru profunzimea lor, dar devenise genial în comedie.
La Teatrul Național din București a jucat rolul Béranger din „Regele moare” de Eugen Ionescu.
În anul 1958, debutează în film, în rolul unui fotograf, în comedia „Alo?… Aţi greşit numărul!”, regia Andrei Călăraşu, scenariu Simion Macovei, unde a jucat alături de Iurie Darie şi Ion Lucian. Filmul a prilejuit şi alte debuturi cinematografice, pentru Rodica şi Ştefan Tapalagă şi Stela Popescu.
De aici înainte, va juca cu o inegalabilă măiestrie artistică, mai ales în cele mai reușite comedii din cinematografia românească.
Au urmat peliculele „Când primăvara e fierbinte”, regia Mircea Săucan, „Portretul unui necunoscut” – regia Andrei Călăraşu şi Gheorghe Turcu, scenariu Ion Hobana şi Gheorghe Turcu – şi „O zi pierdută”, în care a jucat alături de Puiu Călinescu – toate lansate în anul 1960.
În anul următor, Ştefan Mihăilescu-Brăila a jucat în filmele „A fost prietenul meu”, regia Andrei Blaier, „Darclee”, regia Mihai Iacob, „Omul de lângă tine”, regia Horea Popescu şi „Porto-Franco”, regia Paul Călinescu.
Au urmat producţiile cinematografice „Politică și… delicatese” (1963) – regia Haralambie Boroş, „Titanic vals” (1964) – rolul unui bătăuş electoral, regia Paul Călinescu, „Camera albă”, regia Virgil Calotescu, şi „Comoara din Vadul Vechi” – rolul chiaburului Prisac, regia Victor Iliu (ambele în anul 1964) – rol despre care spunea că se simte cel mai apropiat din întreaga sa filmografie – , a fost personajul Lupu Chiriţoiu în „Răscoala” (1965) – regia Mircea Mureşan, a jucat în „Vremea zăpezilor” (1966), regia Gheorghe Naghi, „Cine va deschide ușa?”, regia Gheorghe Naghi, şi „Maiorul și moartea”, regia Alexandru Boiangiu (1967).
A fost plutonierul Gociman în „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte” (1972), regizat de Sergiu Nicolaescu, l-a jucat pe nea Cristache, tatăl lui Mimi, în „Astă seară dansăm în familie” (1972), regizat de Geo Saizescu, pe gangsterul Buciurligă în filmul poliţist „Cu mîinile curate” (1972), regizat de Sergiu Nicolaescu, l-a întruchipat pe Gheorghe Jinga în „Dincolo de nisipuri” (1974) regizat de Radu Gabrea, pe pădurarul din comedia „Păcală” (1974), regizat de Geo Saizescu.
A fost tipograful Nea Costache în filmul de acţiune „Un comisar acuză” (1974), regizat de Sergiu Nicolaescu, a jucat în „Un zâmbet pentru mai târziu” (1974), regia Alexandru Boiangiu, „Elixirul tinereții” (1975), regia Gheorghe Naghi, „Im Staub der Sterne” (1976), regia Gottfried Kolditz, „Eu, tu, și… Ovidiu” (1978), regia Geo Saizescu, „Nea Mărin miliardar” (1979) – Bossul nr. 2, regia Sergiu Nicolaescu, „Mihail, cîine de circ” (1979), regia Sergiu Nicolaescu, „Duelul” (1981) – Pricop, regia Sergiu Nicolaescu, „Grăbește-te încet” (1981), regia Geo saizescu şi „Buletin de București” (1983), regia Virgil Calotescu.
De asemenea, Ştefan Mihăilescu-Brăila a jucat în producţiile de televiziune „Ciuta” – teatru TV, „Urmărirea” (1971) – serial TV, Bufetul „La Senat” (1973), „Lupușor și Mieluțu” (1975), „Un text cu bucluc” (1976)”, „Das Verschollene Inka-Gold”/”Omul de aur” (1978) şi „Șapca și pălăria” (1979).
„Bachus”, din filmul „Secretul lui Bachus” realizat în 1983 de regizorul Geo Saizescu, a fost ultimul mare rol al actorului Ştefan Mihăilescu-Brăila, pe care l-a jucat alături de Gheorghe Dinică şi Emil Hossu. „Pentru rolul lui „Bachus”, l-am „ochit” încă de la început pe Ștefan Mihăilescu Brăila. Era extraordinar! A studiat rolul și apoi a intrat perfect, din prima, în pielea lui „Bachus”. Capătă o privire de gheață care parcă tăia ca un laser” spunea Geo Saizescu despre actorul brăilean.
Marele actor a fost şi prezentatorul a numeroase emisiuni de teatru şi divertisment la Radio şi Televiziune.
La Teatrul Naţional Radiofonic a jucat în peste 230 de spectacole, printre acestea aflându-se “Furtuna” de Yu Cao, “Ringul” şi “Tizul” de Ioan Grigorescu, “Vizita batrânei doamne” de Friedrich Durrenmatt, “Ţesătorii” de Gerhart Hauptmann, “Moneda de cinci mărci numita Muller” de Karl Wittlinger, “Omul cu arma” de N.F.Pogodin, “Tănase Scatiu” de Duiliu Zamfirescu, “Evantaiul” de Carlo Goldoni sau tripticul George Călinescu – “Basmul cu minciuni”, “Brezaia”, “Secretarii d-lui Voltaire”.
Ion Vova, realizator radio, spunea despre el: „Era un actor grozav. Dotat de la natură. S-a ridicat din mişcarea teatrului de amatori. Pe bunica lui o chema Brăila. Şi-a luat numele ca să nu se confunde. Erau doi Ştefan Mihăilescu. Avea intuiţie. Avea har. Era “As” în comedie. Un interpret rafinat. Nu îngroşa nu vulgariza. Avea dicţie de radio. Avea respect pentru cuvânt.”
La rândul său, regizorul radio Dan Puican spunea: „L-am cunoscut în 1956, la Baia Mare, eram amândoi actori acolo. Îşi construise rolul cu o minuţie de ceasornicar. S-a impus în lumea teatrală românească. La 32 de ani a luat şi premiu. Când am regizat la radio „Take , Ianke şi Cadâr” de V.I. Popa, interpreta Cadâr. Nu cred că a mai atins cineva marea creaţie a lui Brăila în acest rol, Cadâr. A jucat la radio până a murit. Era fantastic, juca orice, mă inspira. Vocea lui în spectacolele jucate la radio a rămas în “Fonoteca de aur”.”
A fost căsătorit timp de apropape jumătate de secol (1950-1996) cu actriţa la teatrul de păpuşi din Brăila, Georgeta Rahtopol – pe care a cucerit-o pe când se afla la radio şi recita versurile lui Eminescu – , cei doi având un fiu, pe Florin Mihăilescu-Brăila.
Despre soţul său, Georgeta Rahtopol spunea: „Aveam 8 cereri în căsătorie şi l-am ales pe el. Când m-a cerut în căsătorie mi-a spus: să nu cumva să ai zestre. Asta mi-a stârnit interesul. Eram o mireasă fără zestre, deşi aparenţele erau altele. Mama mea era croitoreasă, îmi făcea rochii apretate şi cochete. Au urmat 46 de ani de căsnicie. Avea respect pentru familie. Era copil din flori şi vroia să avem 11 copii… I-a plăcut să am tot, să nu-mi lipsească nimic. Nu făcea niciun rol fără să stăm de vorbă, fără să lucrăm împreună.”
Vocea sa inconfundabilă a dat viaţă şi unor personaje în spectacolele Teatrului de păpuşi din Brăila şi ale Teatrului Ţăndărică din Capitală.
Prin Decretul nr. 3 din 13 ianuarie 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romine, actorului Ştefan Mihăilescu-Brăila i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Române „pentru merite deosebite în activitatea desfăşurată în domeniul teatrului, muzicii şi artelor plastice”, iar în 1967 a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a „pentru merite deosebite in domeniul artei dramatice”.
În anul 1984 a câştigat premiul Asociaţiei Cineaştilor pentru rolul memorabil din „Secretul lui Bachus”.
A ieşit la pensie în anul 1985, iar imediat după Revoluţie, în anul 1991, actorul a făcut un atac cerebral, pierzându-și memoria, fiind obligat apoi să ia viața de la zero, să reînvețe alfabetul, mersul, cititul…
În anul 1994, s-a angajat pe un post de consilier de imagine la firma de difuzare a presei „Slarm”, în condiţiile în care pensia de artist emerit se dovedea insuficientă pentru un trai decent.
Ultimele săptămâni din viață le-a petrecut singur într-un spital din București.
Ştefan Mihăilescu-Brăila a murit în sărăcie, uitat de cei care l-au aplaudat, dar și de mulți colegi de breaslă, la 19 septembrie 1996, la București. Presa vremii consemna că la înmormantarea sa au fost 10 persoane…
În anul 2010, pe 12 decembrie, La Teatrul Odeon, era lansat volumul dedicat actorului de către Rodica Mandache – O carte atipică, despre un actor atipic – Ştefan Mihăilescu-Brăila, apărută la Editura Oscar Print. Evenimentul a inclus şi lansarea pe DVD a înregistrării spectacolului „…escu”, de Tudor Muşatescu, în regia lui Dinu Cernescu. DVD-ul este o producţie TVR 1990 în care joacă Ştefan Bănică, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Dorina Lazăr, Minel Klepper şi Ana Trofim.
La 3 februarie 2015, Teatrul Odeon a organizat, la Sala Studio, evenimentul „Ştefan Mihăilescu-Brăila – 90. In memoriam”, organizat cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la naşterea actorului. Atunci a fost dezvelit bustul actorului, realizat de sculptorul Dragoş Cătălin Munteanu şi a fost proiectat un film, un portret al actorului realizat de Casa de Producţie a Televiziunii Române.
La Brăila, în oraşul natal, marele actor este omagiat prin organizarea Concursului Naţional de Teatru ”Ştefan Mihăilescu-Brăila”, o competiţie în care se înscriu trupe de teatru ale elevilor de liceu din mai multe judeţe.
În amintirea sa, o stradă din municipiul Brăila, aflată în proximitatea „Parcului Triunghi”, poartă numele marelui actor.
