Luni, 3 februarie
– Parlament
* ora 14:00 – Ședința comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor; participă prim-ministrul Ludovic Orban, împreună cu membrii Cabinetului
- Moţiunea de cenzură „Guvernul Orban/PNL – privatizarea democraţiei româneşti”, depusă de PSD, este prezentată în plenul Parlamentului
– Senat
* ora 13:00 – şedinţa Biroului permanent, ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare, lucrări în grupurile parlamentare
* ora 16:00 – lucrări în plen: deschiderea sesiunii ordinare a Senatului, aprobarea programului de lucru al Senatului pentru şedinţa din 3 februarie, alegerea membrilor Biroului permanent al Senatului
* ora 16:50 – şedinţa Biroului permanent nou ales şi ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare
* ora 17:00 – (după pauză), aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 4 – 8 februarie, dezbaterea iniţiativelor legislative înscrise în ordinea de zi, vot final (inițiative legislative cu caracter organic)
– Camera Deputaţilor
* ora 13:00 – Şedinţa Biroului permanent
* Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe, alături de Președintele Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, Adi Croitoru, și reprezentanții Asociației „Parc Natural Văcărești”, vor semna un protocol de colaborare în vederea dezvoltării unicei arii naturale protejate urbane din România – ora 12:00, în Parcul Natural Văcărești
* Ministerul Finanţelor publice organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 700 milioane lei
* Secretarul de stat pentru afaceri europene, Iulia Matei îl primeşte pe ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România, Andrew Noble – ora 16:30, la sediul MAE
* Reuniunea Biroului Permanent Naţional al Partidului Naţional Liberal, împreună cu grupurile parlamentare ale partidului – ora 11:00, la Camera Deputaţilor, sala grupului parlamentar PNL
* Târgovişte: Conferinţă de presă organizată de PSD Dâmboviţa – ora 10:00
* Primarul general, Gabriela Firea, verifică stadiul lucrărilor la şantierul din Bd. Prelungirea Ghencea nr. 322-326, sector 6 – ora 11:00
* Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, viceprimarul Daniela Popa, conf. univ. dr. Cristian Pîrvulescu și lect. univ. dr. Arpad Todor vor susține o conferință de presă cu tema: „Prezentarea stadiului de elaborare a Strategiei pentru Dezvoltare Durabilă a Sectorului 1 „2020-2030” – ora 11:00, în Sala de Consiliu a Primăriei Sectorului 1, Bd. Banu Manta nr. 9
* Deva: Şedinţă a Consiliului Judeţean Hunedoara – ora 13:00
* Oradea: Conferinţă de presă organizată de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Ecolect Group Bihor – ora 14:00, la sediul Consiliului Judeţean Bihor, Sala Mare
* Tribunalul Bucureşti a amânat, pentru astăzi, pronunţarea unei sentinţe în dosarul în care fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, este judecat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă
* Cluj-Napoca: Evenimente prilejuite de aniversarea a 100 de ani de la inaugurarea oficială a învăţământului universitar în limba română în Transilvania, organizate de Universitatea Babeş-Bolyai şi Institutul de Istorie „George Bariţiu” – ora 9:00, la Universitatea Babeş-Bolyai
* Are loc finisajul expoziției „Mir și borangic” a artistei Camelia Ionescu-Popa – ora 18:30, în spațiile Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”, Str. Zborului nr. 7-9. Despre expoziție (vernisată la 18 nov. 2019) și artistă vor vorbi prof. Mona Șerbănescu, directoarea Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”, și scriitorul Dan Mircea Cipariu
* Institutul Cervantes din București organizează vernisajul expoziţiei „Intervenţie în spaţiul Institutului Cervantes” a artistului vizual român, Pisica Pătrată – ora 19:00, în holul instituției din Bd. Regina Elisabeta nr. 38. Evenimentul are loc în prezența artistului, a ambasadorului Spaniei în România, Manuel Larrotcha Parada, și a directorului Institutului Cervantes din București, Jorge Jimenez-Zumalacarregui. Vernisajul va fi urmat de un performance OrkiPP (Orkid & Pisica Pătrată, live-drawing)
* Muzeul Național al Literaturii Române prezintă o evocare a poetului Ioan Flora – ora 13:00, în Sala Perpessicius, Str. Nicolae Crețulescu nr. 8. Amfitrion: Horia Gârbea. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* Sfântu Gheorghe: Centrul de Cultură Arcuş prezintă un concert de cameră susţinut de Berta-Bianca Şelaru (Laszlo) – pian, Georgiana Lăcătuşu – vioară şi Monica Raica – vioară – ora 18:00, în Sala de concerte a Casei Bastion, Str. Oltului nr. 6
* Sibiu: Recital susţinut în cadrul turneului „Power Vibes – Alexandru Anastasiu și Icon Arts Ensemble”, care va aduce în prim plan două instrumente spectaculoase: marimba și vibrafonul – ora 19:00, la Sala Festivă a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, Str. George Barițiu nr. 5. Format din Alexandru Anastasiu, Sara Merișcă, Tudor Ciobanu, Patricia Niculae și Cosmin Dumitriu, „Power Vibes” este un proiect inedit conceput de Alexandru Anastasiu. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* Se joacă un meci în Liga Naţională de baschet feminin: CSU Rookies Oradea – CS Municipal Alexandria – ora ora 11:00, la Arena de Baschet – Bucureşti
* Se joacă un meci din Liga Naţională de baschet masculin: Steaua Bucureşti – CS SCM Timişoara – ora 19:00, la Sala Mihai Viteazul – Bucureşti
* Au loc partide în etapa a 16-a a Ligii Naţionale de handbal masculin
- CSM Bucureşti – CSM Făgăraş – ora 17:00, la Sala Rapid – Bucureşti
- AHC Dobrogea Sud – CS Dinamo Bucureşti – ora 18:25, la Sala Sporturilor – Constanţa
* Iaşi: Are loc o partidă din etapa a 23-a a Ligii I de fotbal: CSM Politehnica Iaşi – FC Viitorul – ora 20:00, la Stadionul „Emil Alexandrescu”
* Brno, Cehia: România evoluează în Grupa D a preliminariile europene pentru Cupa Mondială de futsal 2020 „Sportovni hala Vodova”
*****
– Bruxelles: Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, va avea în această săptămână întâlniri separate cu 16 şefi de stat şi de guvern din Uniunea Europeană, întrevederi care vor începe astăzi cu prim-ministrul Letoniei, Krisjanis Karins, și cu premierul maghiar Viktor Orban şi se vor încheia vineri cu întrevederea pe care Michel o va avea cu preşedintele Klaus Iohannis. Discuţiile se vor concentra pe viitorul buget al Uniunii Europene fără Marea Britanie ca membru
– Varşovia: Vizita preşedintelui francez, Emmanuel Macron (3 – 4 feb.)
– Kiev, Ucraina: Vizita preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan
– Londra: Discurs al premierului britanic, Boris Johnson, pe tema locului Regatului Unit în lume după Brexit
– Bruxelles: Decizie asupra excluderii partidului Fidesz condus de premierul ungar, Viktor Orban, din cadrul dreptei europene (3 – 4 feb.)
– Berlin: Declaraţii de presă ale cancelarului german, Angela Merkel, şi ale preşedintelui argentinian, Alberto Fernandez
– Berlin: Conferinţă de presă a cancelarului german, Angela Merkel, şi a omologului său austriac, Sebastian Kurz
– Kuala Lumpur: Vizita premierului pakistanez Imran Khan, în Malaysia (3 – 4 feb.)
– Bruxelles: Prezentarea studiului economic din 2019 al OCDE – Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică pe tema Belgiei, în prezenţa premierului Sophie Wilmès
– Roma: Reuniune a mai multor lideri suveranişti şi de extremă dreapta, printre care Matteo Salvini, Marion Maréchal şi Viktor Orban (3 – 4 feb.)
– Washington D.C., (SUA): Are loc Seminarul pentru tineri parlamentari cu tema „Viitorul leadership în materie de incluziune politică în regiunea OSCE”, în organizarea Comisiei pentru securitate şi cooperare în Europa (Comisia Helsinki a SUA) şi în cooperare cu Adunarea Parlamentară a OSCE (AP OSCE) (3 – 4 feb.)
– Des Moines, Iowa, SUA: Alegeri primare în cadrul Partidului Democrat
– Arabia Saudită: Reuniune a Organizaţiei de Cooperare Islamică pe tema planului preşedintelui american Donald Trump pentru Orientul Mijlociu
– Geneva: Publicarea unui raport anual al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, pe tema cancerului
– Wuhan, China: Este prevăzută deschiderea spitalului construit pentru pacienţii infectaţi cu noul coronavirus
– Lima: Conferinţă de presă susţinută de Michel Forst, expert al ONU, pe tema situaţiei apărătorilor drepturilor omului din Peru
– Lilongwe, Malawi: Decizie a Curţii Constituţionale asupra validităţii alegerilor prezidenţiale
– New York: Săptămâna modei toamnă-iarnă 2020 (3 – 12 feb.)
– Încep turnee de tenis ATP la Cordoba (Argentina), Montpellier (Franţa) şi Pune (India) (3 – 9 feb.)
Marți, 4 februarie
– Senat
* Lucrări în comisiile permanente
- ora 10:30 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
- ora 11:00 – Comisia economică, industrii şi servicii
- ora 11:00 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
- ora 12:00 – Comisia economică, industrii şi servicii
- ora 13:00 – Comisia pentru administraţie publică
– Camera Deputaţilor
* Activităţi în comisiile parlamentare:
- Comisia pentru muncă şi protecţie socială – sala 23, et.PM, corp B4
- ora 11:00 – Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport – sala 3150
- ora 11:00 – Comisia pentru transporturi şi infrastructură – sala: etaj P1, cam. 29
* Conferinţă de presă cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Cancerului (4 feb.), organizată de Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer şi Ministerul Sănătăţii, la care participă ministrul Sănătăţii, Victor Costache – ora 10:00, la Ministerul Sănătăţii
* Oradea, Satu Mare, Zalău, Bistrița: Între 4 şi 7 februarie, Forţele Aeriene Române organizează campania de promovare a carierei militare în municipiile: Oradea, Satu Mare, Zalău, Bistrița. În cadrul evenimentului elevii de liceu vor afla detalii privind oferta educațională a învățământului militar de aviație și aspecte legate de cariera piloților și a militarilor Forțelor Aeriene, oferite de reprezentanți ai Academiei Forțelor Aeriene, Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene, dar și de militari din cadrul bazelor aeriene. La sfârșitul fiecărei activități, în funcție de condițiile meteorologice, aeronave aparținând Forțelor Aeriene Române vor survola locațiile
* Conferinţă de presă de lansare a unei campanii de informare şi conştientizare privind dreptul la banking şi beneficiile bankingului modern – ora 15:00, la Hotel Hilton Garden Inn
* Conferinţă de presă organizată de Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România prilejuită de lansarea Ghidului de informare pentru vaccinarea pacienţilor cu boli cronice (copii şi adulţi) – ora 11:00, la Hotel Novotel
* Dej: În zilele de 4 și 5 februarie, va avea loc o Campania de donare de sânge, organizată de Centrul Regional de Transfuzie Cluj în colaborare cu Spitalul Municipal Dej – ora 8:30, la Policlinica Dej
* Iaşi: Asociaţia „Universul Prieteniei” Iaşi, în parteneriat cu Asociaţia pentru Managementul Calităţii în Sănătate, organizează un recital de poezie susţinut de scriitorii Doina Guriță, Rafila Radu şi Vasile Larco, membri ai Uniunii Scriitorilor din România, cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Cancerului (4 feb.) – ora 19:00, în Amfiteatrul Institutului Regional de Oncologie Iaşi
* Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) organizează lansarea Universității Europene de Științe Sociale – CIVICA – ora 17:00, la sediul SNSPA, Bd. Expoziției nr. 30A
* Biblioteca Metropolitană București (BMB) organizează, în memoria jurnalistului George Stanca, vernisajul unei expoziții colective de pictură, grafică și sculptură: „O Doamne ce frumoși eram…” – ora 18:00, la Artoteca BMB, Șos. Mihai Bravu nr. 4 (4 feb. – 3 mar.)
* Cu ocazia lansării volumului „Armata de apus” a scriitorului maghiar Székely János (1929 – 1992), apărut la la Editura Curtea Veche, va avea loc un spectacol-lectură regizat de Kovács Zsuzsánna, în interpretarea actorului Lari Giorgescu. Despre carte, semnificaţia ei şi traducerea recent apărută vor dialoga scriitorii Márton Evelin şi Filip Florian – ora 19:00, la Institutului Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti
* Filarmonica „George Enescu” prezintă recitalul de pian susţinut de Ana Antonia Tudose, în cadrul programului „Stagiunea de marți seara” – ora 19:00, la Ateneul Român, Sala Mică
* În cadrul celui de al al 6-lea sezon „Jazz Fan Rising” are loc un concert susținut de Mats Eilertsen Trio – ora 19:00, la Cinema „Elvira Popescu”, Bd. Dacia nr. 77
* Premiera de gală a filmului „Balanța” (1992), prima producție românească restaurată în format digital 4K de Fundația9 și BRD Groupe Societe Generale – ora 20:00, la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale”, Sala Mare. Evenimentul are loc în prezența actorilor și apropiaților regizorului Lucian Pintilie
*****
– Bruxelles: Reuniunea informală a miniştrilor competitivităţii din ţările membre UE (cercetare)
– New York: Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, participă la o conferinţă pentru a discuta priorităţile anului 2020
– Cracovia: Vizita preşedintelui francez, Emmanuel Macron, în Polonia
– Varşovia: Vizita preşedintelui Macedoniei de Nord, Stevo Pendarovski
– Washington, D.C.: Preşedintele Donald Trump susţine un discurs pe tema stării naţiunii, în faţa Congresului
– Madrid: Vizita preşedintelui argentinian, Alberto Fernandez, în Spania
– Yalta: Evenimente care marchează 75 de ani de la Conferinţa de la Yalta, în cadrul căreia Churchill, Roosevelt şi Stalin au decis soarta Europei, după cel de-Al Doilea Război Mondial (4 – 11 feb.)
– Berlin: Congresul European de Poliție (4 – 5 feb.)
– Sapporo, Japonia: Festivalul Zăpezii de la Sapporo (4 – 11 feb.)
Miercuri, 5 februarie
* Curtea Constituţională a României urmează să discute sesizarea Guvernului asupra proiectului de modificare a Legii-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Pe 31 decembrie 2019, Guvernul a formulat o sesizare de neconstituţionalitate asupra propunerii legislative pentru completarea articolului 38 alineatul (3) din Legea-cadru 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. În sesizarea formulată, Guvernul semnalează încălcarea prevederilor constituţionale privind principiul bicameralismului, în contextul în care propunerea legislativă respinsă de Senat a fost amendată de Camera Deputaţilor
* Muzeul Municipiului București se alătură în premieră Zilei Internaționale a Cititului Împreună și propune copiilor o lectură alături de scriitoarea Andreia Petcu, care va citi copiilor din cartea sa „Străbunicul meu, Emil Racoviță” – ora 17:00, la Palatul Suțu, Bd. Ion C. Brătianu nr. 2
* La împlinirea a 30 de ani de la re-fondarea Muzeului Țăranului Român, va avea loc lansarea volumului 24/2019 al revistei „MARTOR. Anuarul de antropologie al Muzeului Țăranului Român”, volum coordonat de Corina Iosif, Bogdan Iancu și Iris Șerban – ora 17:00, în fosta Sală „Irina Nicolau”. Printre partenerii media: Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional
- Ambasada Republicii Moldova în România organizează lansarea albumului „MăiestrIA – povestea cusută a iei”, un album unic în spațiul românesc, dedicat iei autentice tradiționale, a cărui autoare este basarabeanca Stela Moldovanu – ora 18:00, la Sala Acvariu. Lansarea va fi însoțită de o expoziție de ii autentice, cusute manual, în cadrul proiectului „Măiestria”, desfășurat la Chișinău. Expoziția va putea fi vizitată până pe 16 februarie
- Proiecții de filme etnologice – ora 19:00 la Cinema Muzeul Țăranului
* Editura Herald şi Librăria Cărturești Verona prezintă o incursiune spirituală în practica tradiției creștine apusene, în cadrul evenimentului „Marea tradiție contemplativă a Apusului” – ora 18:30, Str. Pictor Arthur Verona nr. 13-15. Printre partenerii media: Radio România Cultural, București FM şi Radio 3Net „Florian Pittiș”
* Fundația ACCUMM și Muzeul Municipiului București prezintă un recital susținut de Ange Sierakowski (clarinet) și Valentin Malanetski (pian) – ora 19:00, la Palatul Suțu, Bd Ion C. Brătianu nr. 2. Recitalul face parte din Stagiunea Muzicală Iosif Sava 2019-2020, organizată de Fundația ACCUMM
* Vernisajul expoziţiei de pictură şi desen a artistului Constantin Ritivoiu – ora 19:00, la Galeria Romană, Bd. Lascar Catargiu nr. 1 (5 feb. – 5 mar.)
* Are loc avanpremiera spectacolului „Luna”, de Koharu Kisaragi, în regia lui Marcel Top – ora 19:30, la ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București
* Concert susținut de trupa Vama – ora 21:30, la Hard Rock Cafe
* Cluj-Napoca: În cadrul celui de al al 6-lea sezon „Jazz Fan Rising” are loc un concert susținut de Mats Eilertsen Trio – ora 19:00, la Sala Radio Cluj, Str. Donath nr. 160
*****
– Bruxelles: Vicepreședintele Comisiei Europene, Margrethe Vestager, susţine o dezbatere împreună cu Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate Josep Borrell cu privire la Apărarea Europeană
Joi, 6 februarie
* Fundaţia Institutul de Studii Financiare şi trustul de presă DC Media Group organizează conferința „Quo Vadis piața de asigurări în 2020!”, ediția a II-a – ora 9:30, la Hotel Radisson Blu, Sala Atlas. Urmează să participe: Florin Cîțu, ministrul finanțelor publice, și Adela Cojan, preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate
* A cincea ediţie a congresului „De la fermieri pentru fermieri” şi decernarea trofeelor „Porumbul de Aur 2019”, eveniment anual al Asociaţiei Producătorilor de Porumb din România – ora 9:00, la Hotel Crowne Plaza
* Conferinţa Naţională a Clubului Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă – ora 9:30, la Palatul Parlamentului, Sala „Al.I.Cuza”
* Unul dintre cei mai apreciaţi percutionişti români, iniţiator şi co-organizator al primului Festival Internaţional de Vibrafon din lume, Alexandru Anastasiu, aniversează 15 ani de activitate artistică, eveniment marcat printr-un turneu naţional în 7 oraşe din România. Astăzi, de la ora 19:00, va avea loc, la Sala Radio, recitalul din cadrul turneului „Power Vibes – Alexandru Anastasiu şi Icon Arts Ensemble”, un adevărat un regal al instrumentelor de percuţie, susținut de Alexandru Anastasiu, alături de Sara Merisca, Tudor Ciobanu, Patricia Niculae şi Cosmin Dumitriu
* Concert vocal-simfonic susținut de Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, dirijor: Horia Andreescu, solistă: pianista rusă Elisabeth Leonskaja – ora 19:00, la Ateneul Român
* Pitești: Concert susținut de formația The Motans, în cadrul unui turneu național organizat pentru a sărbători trei ani de activitate muzicală – ora 20:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor
*****
– Paris: Guvernul prezintă o „strategie naţională” de luptă împotriva discriminărilor
– Centrul Spaţial Kennedy, SUA: Lansarea misiunii comune ESA/Nasa – Solar Orbiter
– Bourges, Franţa: Baschet – Turneul feminin de calificare la JO 2020 de la Tokyo (6 – 9 feb.)
– New York: Săptămâna modei feminine – toamnă-iarnă 2020 (6 – 13 feb.)
Vineri, 7 februarie
* La împlinirea a 210 ani de la nașterea lui Chopin, Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră creat de acesta, va fi interpretat de către pianistul Toma Popovici, alături de Orchestra Națională Radio, dirijată de Andrei Feher – ora 19:00, la Sala Radio
* Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi prezintă conferința „Spațiul românesc în izvoare topografice și cartografice rusești aflate la Kiev”, susținută de Mihai Anatolii Ciobanu, drd. la Facultatea de Istorie din Iași – ora 18:00, la sediul muzeului, Str. Londra nr. 39
* World Arts Production prezintă producția „Disney In Concert – Magical Music From The Movies”, regia: Emil Pantelimon, coregrafia: Andreea Soare – ora 19:00, la Circul Metropolitan. Spectacolul este susținut de Orchestra Simfonică București dirijată de Alexandru Ilie, alături de Felicia Filip, Sanda Ladoși, Oana Șerban, Andreea Iftimescu, Andrei Mihalcea, Radu Ion, Bogdan Podlovski, Daniela Cârstea și Andrei Petre (7 și 8 feb.)
* Opera Comică pentru Copii prezintă spectacolul: „Madagascar – A musical adventure JR”, realizat de regizorul Emil Pantelimon și coregrafa Jaqueline Bratu – ora 18:30, în Sala Mare, Calea Giulești nr. 16 (7 – 9 feb.)
* Teatrul de Comedie prezintă premiera oficială a producției „Afară, Departe, pe Câmp” scenariu dramatic de Cătălin Ștefănescu, regia și scenografia Alexandru Dabija – ora 19:30, la Sala Studio. Distribuția: Dorina Chiriac, Ilona Brezoianu, Andreea Samson, Bogdan Cotleț, Dan Rădulescu, Dragoș Huluba, Liviu Pintileasa, Anghel Damian. Eveniment organizat de Primăria Municipiului București prin Teatrul de Comedie
* „Gringotronic”, un spectacolul multimedia propus de AG Weinberger – ora 21:00, la Teatrul Unteatru, Str. Sfinții Apostoli nr. 44
* Timișoara: Cu ocazia celor 250 de ani de la nașterea compozitorului Ludwig van Beethoven, Filarmonica Banatul prezintă un concert simfonic, condus de dirijorul francez Michael Cousteau, solist: pianistul Dragoș Mihăilescu – ora 19:00, la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul, Bd. C.D. Loga nr. 2
* Cluj-Napoca: Echipa naţională feminină de tenis a României întâlneşte în zilele de 7 (ora 16:00) şi 8 februarie (ora 14:00), în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, selecţionata Rusiei în Grupa Mondială a Fed Cup. Meciul contează pentru calificarea la turneul final al Fed Cup de la Budapesta, din 14 – 19 aprilie
*****
– India: Salonul Auto de la Noida (7 – 12 feb.)
– Jelgeva, Letonia: Festivalul sculpturilor de gheaţă (7 – 9 feb.)
– Cape Town, Africa de Sud: Meci de gală între tenismenii Roger Federer şi Rafael Nadal, în vederea strângerii de fonduri pentru Fundaţia „Federer pentru copii”
– Londra: Cea mai mare colecţie privată din lume de sticle de whisky va fi pusă în vânzare de Whisky Auctioneer (7 – 17 feb.)
– Sâmbătă, 8 februarie
* Comitetul politic al USR şi Consiliul Naţional al PLUS, în care se decide dacă se va organiza un congres de fuziune în luna iulie
* Opera Comică pentru Copii prezintă spectacolul „Directorul de Teatru”, regia: Cristian Mihăilescu – ora 10:00, în Salonul „Mozart” (8, 9 și 16 feb.)
* Trupa de rock alternativ The Mono Jacks lansează „Gloria”, primul single de pe noul album de studio, care poartă același titlu – ora 19:00, la Arenele Romane
* Violoncelistul Luka Šulić, membru al trupei 2Cellos, susţine un concert alături de orchestra sa – ora 20:00, la Sala Palatului
* Brașov: Recital în cadrul turneului „Power Vibes – Alexandru Anastasiu și Icon Arts Ensemble” – ora 19:00, la Sala Patria
*****
– New Delhi: Alegeri legislative
– Irlanda: Alegeri legislative anticipate
– Italia: Ediţia 2020 a Carnavalului de la Veneţia (8 – 25 feb.)
Duminică, 9 februarie
* Concert susţinut de Irina Rimes – ora 19:00, la Berăria H
*****
– Camerun – Alegeri legislative şi municipale
– Azerbaidjan – Alegeri legislative anticipate
– Addis Abeba – Al 33-lea summit al Uniunii Africane (9 – 10 feb.)
– Hollywood – Ceremonia decernării Premiilor Oscar