Teodor Meleşcanu a anunţat că demisionează din funcţia de preşedinte al Senatului şi că nu are ce să-şi reproşeze

Teodor Meleşcanu a anunţat, azi, că demisionează din funcţia de preşedinte al Senatului. El a precizat că aşteaptă, în continuare, motivarea deciziei Curţii Constituţionale potrivit căreia alegerea sa în funcţie nu a respectat legea fundamentală. Teodor Meleşcanu consideră că nu are ce să-şi reproşeze:

Teodor Meleşcanu: Am decis să mă retrag din funcția de președinte al Senatului, deși nu a fost încă publicată decizia Curții Constituționale și motivarea acesteia. Nu am ce să îmi reproșez, pentru că am fost ales în această funcție la care am candidat potrivit prevederilor constituționale și a regulamentului din partea grupului PSD și am obținut majoritatea de voturi conform regulamentului Senatului.

Realizator: Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că social-democraţii îl vor susţine pe Titus Corlăţean pentru a prelua funcţia de preşedinte interimar al Senatului, în timp ce PNL ar vrea ca Alina Gorghiu să ocupe această poziţie./cmorozanu/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 februarie