„Realmente, Partidul Comunist a ajuns în România la putere nu datorită unui vot universal al românilor, nici datorită unei alegeri, a fost adus la putere de hegemonismul sovietic. Este adevărul… şi nu-l poate contesta nimeni!” , spunea Ion Gheorghe Maurer în 1994, într-un interviu în care mărturisea că îl nemulţumiseră „hegemonismul sovietic” şi cultul personalităţii lui Ceauşescu.
El însuşi membru al PCR din 1936, Ion Gh. Maurer a avut un rol politic important în România comunistă, până în 1974 când a plecat din funcţia de prim-ministru. Cu Gheorghe Gheoghiu Dej fusese prieten, iar pe Ceauşescu îl apreciase în anii ’60, pentru că „muncea serios”. Însă la scurt timp după „înscăunarea” la care chiar Maurer contribuise, Ceauşescu a început să-şi reorganizeze conducerea şi să-i elimine pe oamenii lui Dej. Pe Maurer nu putea şi nu vroia să-l înlăture, datorită prestigiului pe care îl avea. În 1972 prim-ministrul a avut un teribil accident de maşină despre care mulţi au spus – inclusiv Maurer însuşi – că a fost „aranjat”. După 12 operaţii, doi ani mai târziu, ieşea la pensie pe caz de boală.
Iată câteva fragmente din interviul cu aceste teme pe care Ion Gheorghe Maurer l-a acordat în 1994 istoricilor Eugen Preda şi Cristian Popişteanu.
Cum a devenit Nicolae Ceauşescu secretar general
Cristian Popişteanu: Spuneţi-mi, după moartea lui Gheorghiu Dej cum s-a petrecut alegerea lui Ceauşescu? De fapt, numirea lui Ceauşescu. Vreţi să ne povestiţi şi nouă pentru arhiva istorică radio? […]
Ion Gh. Maurer: Uite cum s-a petrecut. Eu am ştiut că Gheorghiu Dej e pe moarte şi îl vedeam în fiecare zi şi atunci Gheorghiu Dej mi-a spus să iau eu conducerea partidului. Lui Dej i-am spus că acest lucru ar fi o greşeală politică, pentru că eu sunt primul român din neamul meu: tata era neamţ, mama franţuzoaică. Mai sunt şi alţii în Biroul Politic şi chiar în afara Biroului Politic care ar dori să ia ei această conducere. Şi atuncea ar folosi acest lucru şi ar face probabil şi apel la ruşi, care aveau tot ce trebuie ca să fie împotriva mea, pentru că ruşii ştiau că noi vrem să ieşim de sub [stăpânirea lor] şi unul dintre cei care lucrau pentru treaba asta eram eu.
A trecut o bucăţică de vreme, nu prea mult, şi Dej mi-a spus… pe vremea aia Gheorghe Apostol lucra cu mine la Consiliu de Miniştri, el era vicepreşedinte. Şi mi-a spus să-l propun pe Apostol. Mi-am dat seama că, întrucât lucram cu el şi mă înţelegeam destul de bine la Consiliul de Miniştri, asta mă va ajuta, pentru că ne vom înţelege bine şi mai târziu. Atunci i-am spus lui Dej: <Uite, dragă, asta nu se rezolvă aşa. Nu mi-o spune mie, cheamă pe toţi ăştia din Biroul Politic, stai de vorbă cu fiecare, dar stai de vorbă cu fiecare şi nu aşa încât să spui Eu vreau să fie ăsta… Să vezi dacă aceşti oameni afirmă înţelegerea lor pentru necesitatea acestei alegeri.>
Peste o bucăţică de timp, nu prea mult, Dej mi-a spus: <Am stat de vorbă şi toţi au fost de acord>. Atunci i-am convocat, am spus: domnule, să treacă mai repede Apostol, de la Consiliul de Miniştri să treacă secretar de partid, ca să fie acolo când trebuie să se facă treaba. I-am chemat. Le-am propus soluţia asta, au fost doi împotrivă. Unul, Drăghici, care a spus: <Sunt contra>. Altul, Ceauşescu, care a spus că nu e bine să facem această socoteală acuma, că asta ar putea să-l impresioneze pe Dej şi să îi grăbească moartea. Dej mi-a spus că a discutat şi au fost toţi de acord, iar când i-am strâns eu imediat au apărut două păreri contrare. Şi am ajuns la concluzia… pe Drăghici nu-l puteam numi, pentru că era legat de Uniunea Sovietică. Ăilalţi au spus: <Dom’le, oricare ar fi, oricare dintre ăştia ridică problema participării ruşilor şi să vie ruşii>.
Eugen Preda: La Plenara din 21 martie 1965 a fost acceptat Ceauşescu ca secretar general. Dumneavoastră l-aţi propus atunci…
Ion Gh. Maurer: Eu, da…
Eugen Preda: De ce l-aţi propus?
Ion Gh. Maurer: Eu nu-l cunoşteam pe Ceauşescu decât din discuţiile pe care le aveam la Biroul Politic, care nu prea erau discuţii. Dej avea o bună părere despre Ceauşescu, spunea că e un om serios, un om care munceşte, care nu bea…
Afară de asta, odată, Hruşciov, mai înainte, a venit în ţară şi propusese şi Biroului Politic să facă însămânţarea porumbului în pătrat. […] Şi noi n-am făcut asta. Şi atuncea ăsta a venit şi a ţinut o cuvântare la o adunare publică în care ne-a imputat nouă această treabă. Eu am ţinut-o…
Eugen Preda: În 1962 a fost, în luna iunie…
Ion Gh. Maurer: După aia, am ţinut eu o cuvântare, tot la o adunare publică şi în care am spus că Hruşciov n-are dreptul să se amestece în treburile noastre. Noi am ajuns la părerea că însămânţarea în pătrat nu e bună şi am făcut aşa. Dacă el vroia să ne ajute într-adevăr, venea să ne explice nouă, ăstora din Biroul Politic, nu la o adunare publică, ca să ne tragă la răspundere, că o adunare publică însemnează o tragere la răspundere pentru un lucru făcut.
Hruşciov, după ce am ţinut această cuvântare, a venit în România, a convocat Biroul Politic şi le-a spus: <Uite, tovarăşul Maurer, care e prieten cu mine, a ţinut o cuvântare împotriva mea. Cum se poate explica acest lucru? Cum se poate admite acest lucru?> Şi atunci a intervenit Ceauşescu, singurul din Biroul Politic, dar care a intervenit în următorul chip, a spus: <Nu-i adevărat! Maurer n-a ţinut cuvântare!> – adică o minciună. Dar o minciună pentru care se puteau face 100 de dovezi, 1000 de dovezi! Şi atuncea eu am spus: <Nu, domnule, e adevărat, am ţinut această cuvântare. Uite de ce am ţinut-o. Nu trebuia, tovarăşe Hruşciov, dumneata să te duci să explici poporului treaba asta, trebuia s-o explici Biroului Politic, să arăţi de ce ai dreptate dumneata şi n-avem noi dreptate…> Deci, [Ceauşescu] a luat o poziţie; adevărat, o poziţie stupidă, dar a luat o poziţie, singurul care a luat poziţie împotriva a ceea ce a spus Hruşciov. Asta a fost una…
Al doilea, om muncitor, tânăr; deci, dacă are toate aceste calităţi, e bines ă fie ales, cu atât mai mult cu cât este singurul din Biroul Politic care a avut curajul să spuie, chiar dacă a spus o minciună, ceva împotriva lucrurilor pe care le-a spus Hruşciov. Asta m-a determinat pe mine să-l propun pe Ceauşescu.
Lipsit de calitatea de a judeca în politica externă
Cristian Popişteanu: Spuneţi-mi, aţi lucrat atâta timp cu el… Eu am o mare problemă, şi domnul Preda la fel, în legătură cu politica externă. Ceauşescu a trasat ideea aceasta că el era cel care făcea politica externă. Eu vreau să vă întreb: avea el capacitatea de a imagina soluţii şi iniţiative în politica externă? Sau el îşi însuşea ce spuneaţi dumneavoastră, ce spunea Ministerul de Externe, ce spuneau alţi oameni care aveau o pregătire?
Ion Gh. Maurer: Fără discuţie, niciun fel de calitate de a judeca, mai ales în probleme de politică externă. […] Pentru că politica externă cere, pe lângă o cunoaştere a realităţilor pe care le ai în faţă, cere şi o abilitate în ce priveşte poziţia pe care o iei faţă de aceste realităţi. Trebuie să-ţi dai sema când şi cum trebuie discutată o chestie. Or, această judecată căpăţâna lui Ceauşescu nu era în stare să o facă!
Cristian Popişteanu: În afară de faptul că politica externă este şi o chestiune legată de cultură…
Ion Gh. Maurer: Legată de cultură şi cultura ăstuia era o cultură deosebit de scăzută…
Cristian Popişteanu: Atunci, să ajungem la cel mai important act din perioada lui Ceauşescu: Cehoslovacia, 1968, poziţia la început – din ianuarie până în august – faţă de ce se întâmpla, reformele de acolo şi după aceea poziţia din momentul invadării Cehoslovaciei de către ruşi. V-aş ruga să-mi spuneţi cum s-a ajuns la a adopta poziţia aceasta de sprijinire a Cehoslovaciei, în toată perioada, şi după aceea de opoziţie faţă de ruşi?
Ion Gh. Maurer: Uite, în ce priveşte intervenţia ruşilor în Cehoslovacia, el o socotea ca o posibilă intervenţie în România şi era categoric împotriva acestui lucru! Eu am fost categoric împotriva intervenţiei în Cehoslovacia. Adevărat este că i-am spus lui Ceauşescu părerea mea şi dacă el a susţinut în Biroul Politic că trebuie să nu participăm la această treabă şi să fim de acord că cehii au dreptul să facă ce cred că trebuie făcut, Biroul Politic a hotărât aşa.
Cristian Popişteanu: Spuneţi-mi, România a ştiut atunci, în 19-20 [august 1968] că se pregăteşte intervenţia în Cehoslovacia?
Ion Gh. Maurer: Pentru Cehoslovacia nu. Am ştiut după ce am primit din partea ruşilor invitaţia de a face parte din această treabă.
Cristian Popişteanu: Deci, am fost invitaţi să participăm la această intervenţie…
Ion Gh. Maurer: Da…
Cristian Popişteanu: Şi am răspuns <nu>…
Ion Gh. Maurer: <Nu…>
Eugen Preda: Când a avut loc cererea? […]
Ion Gh. Maurer: Înainte de intervenţie, n-aş putea să vă spun când… […]
Eu i-am spus lui Ceauşescu că trebuie să afirmăm că nu participăm la această treabă şi să afirmăm de ce, adică să spunem [despre] dreptul fiecărei ţări, făcând parte din ţările socialiste, să-şi organizeze viaţa aşa cum crede. Reacţiunea lui a fost excesiv de violentă, pentru că i-a ameninţat pe ruşi că îi împuşcă dacă intră, ceea ce era o greşeală politică! Nu aşa se punea chestiunea. Dar asta arată că ăsta era împotrivva stăpânirii pe care putea s-o exercite împotriva lui cineva.
Ruptura…
Eugen Preda: În ’72, deci înainte de Conferinţa Naţională cu <cincinalul în patru ani şi jumătate>, aţi avut o cuvântare la Cluj care n-a apărut în presa centrală. Eu îmi aduc aminte că am primit de la corespondentul nostru textul care a apărut în ziarul de la Cluj. Dumneavoastră v-aţi pronunţat atunci împotriva realizării planului cincinal în patru ani şi jumătate…
Ion Gh. Maurer: Da….
Eugen Preda: …şi de fapt ăsta a fost momentul public al rupturii dumneavoastră de Ceauşescu. E adevărat?
Ion Gh. Maurer: Da. De ce e adevărat? Eu am constatat că, o bucată de vreme, în discuţiile pe care le aveam cu Ceauşescu aplica ideile cu care eram de acord şi făcea o politică care era, după părerea mea, o politică care trebuia urmată. Dar după doi sau trei ani, poate chiar mai puţin, a început să îşi caute componenţii Biroului Politic… […] Întâi, şi-a alcătuit Biroul Politic, ca să stăpânească situaţia. Şi a început prin a face industrializarea forţată. Industrializarea forţată, după părerea mea – şi cred că era părere justă -, era o absurditate. Deja industrializarea nu se poate face decât în condiţii destul de delicate, pentru că îţi trebuie capital, îţi trebuie posibilităţi naturale, resurse şi-ţi trebuie şi oameni. Deci, o greşeală politică enormă, industrializarea forţată.
Al doilea, nici cele mai mari ţări industriale, cele mai bogate şi cele mai pline de oameni competenţi, nu au o industrializare în absolut toate domeniile. Sunt unele care au, altele care n-au.
Al treilea, cu Dej eu mă înţelesesem să mergem către o colectivizare reală. Deosebirea de nume dintre colectivizare şi expropriere era făcută datorită faptului că Marx, bunăoară, a declarat că ţărănimea se va cooperativiza singură, adică va fi o operaţie de cooperativizare. Cooperativa ce însemnează? O asociere – nu obligată! – în care asociaţii se strâng în jurul unei chestii pe care o rezolvă prin propria lor voinţă, nu trebuie voinţa altuia care să declare tot ce trebuie făcut. Or, când noi începusem cu Gheorghiu Dej să dăm mai multă libertate conducerii cooperativelor agricole ca ele să decidă ce au de făcut şi cum au de făcut, ăsta a venit să transforme cooperativele în nişte întreprinderi de stat, adică erau obligate să semene ce li se spunea să semene, să dea unde li se spunea să dea, să primească ce li se spunea că trebuie să primească şi să facă numai ce li se comanda. Şi atuncea am spus, dom’le, asta nu mai poate fi cooperativă!
De asta am ţinut această cuvântare la Cluj, pentru că, după părerea mea, totuşi, omul din Ardeal este ceva mai ridicat decât omul din Regat şi am crezut că acest lucru spus la Cluj şi spus public va determina o reacţiune de masă. Lucru care nu s-a întâmplat.
Cristian Popişteanu: După care, relaţiile, ca să spun aşa, s-au deteriorat între dumneavoastră şi Ceauşescu…
Ion Gh. Maurer: Da… cu atât mai mult cu cât eu am spus <Plec!> şi acest lucru nu-i convenea. Îi convenea să stau şi să fiu de acord cu el.
Cristian Popişteanu: Spuneţi-mi, din clipa când v-aţi retras, din ’74 şi până în ’89 el vă invita când avea nevoie de dumneavoastră, la un 23 august sau la un mare eveniment. Dumneavoastră veneaţi şi, foarte dese ori, nu aplaudaţi. Stăteaţi, chiar dacă eraţi în prezidiu, stăteaţi şi vă uitaţi şi aveaţi o figură destul de expresivă, că nu împărtăşiţi acele păreri. Aţi mai avut vreo discuţie cu el?
Ion Gh. Maurer: Nu… N-am avut nicio discuţie, cu atât mai mult cu cât, între alte consecinţe pe care eu le-am avut după urma accidentului pe care mi l-a făcut <cadou>, între altele am făcut… Datorită faptului că nu mi-au putut scoate sângele din burtă, că mi-au făcut o operaţie foarte grea, am făcut o orhită dublă. Ştiţi ce-i asta?… Orhita dublă trebuia operată şi m-au operat. Asta înseamnă că mi-au tăiat singurul meu organ capabil să-mi dovedească sexul – am rămas fără. Şi acest lucru s-a petrecut în ’72. Deci, o anumită scoatere din circulaţie care e de natură să puie în poziţii foarte grele un om.
