17 cetăţeni români, în carantină în portul japonez Yokohama

17 cetăţeni români se află la bordul unei nave de croazieră care este în carantină în portul japonez Yokohama, după ce la bordul acesteia s-au depistat mai multe cazuri de infectare cu coronavirus, transmite Ministerul Afacerilor Externe. Dintre cei 17 români, doi sunt turişti, iar 15 membri ai echipajului navei. De asemenea, Consulatul General al României la Hong Kong a solicitat autorităţilor locale informaţii cu privire la eventuala prezenţă a unor cetăţeni români la bordul unei alte nave andocată în acest port. Până la acest moment, consulatul nu a primit informaţii. Autorităţile japoneze au început să caute cazuri de contaminare pe nava Diamond Princess, ajunsă în apropierea portului Yokohama, din sud-vestul capitalei Tokyo, în condiţiile în care un caz de coronavirus fusese detectat în Hong Kong la o persoană care s-a aflat anterior pe acest vapor. Potrivit presei, numărul cazurilor de contaminare la bord a ajuns la 20, pe navă aflându-se aproximativ 3.700 de pasageri şi membri ai echipajului./dstanesc

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 februarie)