La o zi după ce la Bruxelles a fost prezentată noua metodologie de aderare la Uniunea Europeană, comisarul european pentru negocieri de extindere, Olivér Várhelyi, vizitează Belgradul, unde are prevăzută o întrevedere cu preşedintele Serbiei, Aleksandar Vučić. Înainte de vizită, Várhelyi a declarat că va vizita cele două state care au început deja negocierile de aderare – Serbia şi Muntenegru. „Mă bucur că vom discuta despre avansarea dialogului politic înainte de alegerile care se vor organiza în cele două state” – a declarat Várhelyi.
Comisarul european şi preşedintele Serbiei vor discuta despre continuarea procesului de integrare europeană, apoi vor participa la o conferinţă comună de presă, la care Várhelyi va prezenta viitoarele planuri ale Comisiei Europene pentru regiunea Balcanilor de Vest şi va comenta noua metodologie de aderare la UE.
În prezenţa lui Vučić şi Várhelyi va fi semnat acordul prin care mai multe proiecte vor fi finanţate prin Instrumentul pentru Asistenţă de Preaderare. Acordul va fi parafat de ministrul sârb pentru integrare europeană, Jadranka Joksimović, şi şeful Delegaţiei UE în Serbia, Sem Fabrizi.
Várhelyi împreună cu europarlamentarii europeni care au mediat dialogul putere-opoziţie din Serbia, Tanja Fajon şi Vladimir Bilčik, se vor întâlni cu reprezentanţii partidelor care au participat la acest dialog, apoi vor avea o întâlnire separată cu reprezentanţii partidelor de opoziţie care nu au participat la acest dialog, iar comisarul european şi europarlamentarii vor transmite mesajul UE privind „necesitatea de a se continua activitatea pentru desfăşurarea unor alegeri incluzive, libere şi corecte în primăvara anului 2020”. Várhelyi, Fajon şi Bilčik vor participa la o conferinţă comună de presă./rmihaj/denisse
(www.tanjug.rs – 6 februarie)