Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” anunță preselecție națională pentru artiști lirici

În decursul lunii martie 2020, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” organizează o preselecție națională pentru ARTIȘTI LIRICI (SOPRAN, ALTO, TENOR și BAS) la București, Iași, Cluj-Napoca, dar și la Chișinău, în Republica Moldova.

Preselecția se adresează candidaților care cunosc limba română, sunt absolvenții sau urmează cursurile unei facultăți de muzică.

 Încrierea pentru preselecție se face prin transmiterea pe e-mail, la adresa comunicare.madrigal@gmail.com, a unui dosar care să conțină CV-ul candidatului (cu contactele actualizate) și a unei Scrisori de intenție, în care să se regăsească motivele pentru care dorește să participe la preselecție și orașul unde poate fi prezent la întâlnirea cu specialiștii Madrigal.

Data limită pentru transmiterea dosarului de înscriere: 1 martie 2020.

*În urma analizei dosarelor de înscriere, vor fi contactați numai candidații selectați.

Calendar preselecție:

  • IAȘI – 9 martie 2020
  • CHIȘINĂU – 11 martie 2020
  • BUCUREȘTI – 13 martie 2020
  • CLUJ-NAPOCA -25 martie 2020

*Candidații notificați după analiza dosarelor vor primi detaliile organizatorice ale audițiilor.

Candidații vor pregăti pentru audiție:

  • o lucrare vocală la alegere cu sau fără acompaniament;
  • o probă de vocalize;
  • o probă de solfegiu la prima vedere;

*Numai candidații notificați după analiza dosarelor vor pregăti probele pentru audiție.

 Detalii sau alte informații pot fi găsite pe www.madrigal.ro, secțiunea Anunțuri sau pot fi trimise întrebări la e-mail comunicare.madrigal@gmail.com

*

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4.500 de concerte aplaudate pe întreg mapamondul, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de țară”. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală. În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summitului Global de Religie, Pace şi Securitate. În 2019, În anul 2020, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” împlinește 57 de ani de activitate neîntreruptă, fiind unul dintre cele mai longevive și apreciate ansambluri corale.

În prezent, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este dirijat de Anna Ungureanu.

Biroul de presă

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”

RADOR – 7 februarie