Premierul desemnat, Ludovic Orban, va discuta cu colegii din partid componenţa cabinetului Orban 2

Foto: AGERPRES

Premierul desemnat, Ludovic Orban, preşedinte PNL, va discuta, luni, cu colegii din partid componenţa cabinetului Orban 2 şi programul de guvernare actualizat. Acestea vor fi trimise apoi legislativului. Cu detalii redactorul RRA, Andrei Şerban.
Reporter: Aflat în județul Olt, într-o vizită de lucru în calitate de premier interimar, Ludovic Orban a fost întrebat de ziariști dacă va propune, în calitate de premier desemnat pentru viitorul guvern, aceeași componență pe care o are acum cabinetul său. Ludovic Orban a refuzat să răspundă direct la întrebare, dar a precizat că luni dimineață a convocat conducerea PNL pentru a prezenta programul de guvernare actualizat și componența viitorului cabinet. Acestea vor fi transmise apoi parlamentului, care în maximum 15 zile va trebui să programeze data la care va avea loc ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru votul de învestitură a cabinetului Orban 2. În legătură cu acest subiect, Ludovic Orban a precizat, din nou, că senatorii și deputații liberali au mandatul de a participa la ședința comună pentru a asigura cvorumul și de a vota împotriva noului executiv. Ludovic Orban a amintit că numai în felul acesta pot să fie provocate alegeri anticipate, care reprezintă obiectivul politic al PNL./ahincu/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (7 februarie)