Tribunalul Olt a menţinut măsura arestării preventive pentru Gheorghe Dincă şi complicele său Ştefan Risipiţeanu, inculpaţi în cazul Caracal. Cei doi au fost, în această dimineaţă, în faţa magistraţilor unde au avut termen pentru verificarea legalităţii măsurilor preventive. Măsura dispusă de instanţă poate fi contestată în 48 de ore de la comunicare. Dincă a fost trimis în judecată, de către procurorii DIICOT, pentru trafic de persoane, trafic de minori, viol, omor calificat şi profanare de cadavre. Risipiţeanu a fost trimis în judecată pentru viol – aminteşte reporterul nostru, Diana Surdu./denisse
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 februarie)