Autoritățile din Wuhan au deschis un nou spital improvizat cu o capacitate de 1500 de paturi

Wuhan, orașul chinez aflat în centrul epidemiei de infecție cu noul coronavirus care a ucis peste 700 de oameni pe întreg teritoriul țării, a deschis sâmbătă un alt spital improvizat, cu o capacitate de 1500 de paturi, a trasmis presa oficială chineză. Prima echipă medicală a ajuns la spitalul Leishenshan din Wuhan, iar, de sâmbătă, noua unitate medicală va începe deja să primescă pacienți, a transmis televiziunea de stat CCTV. Potrivit postului CCTV, spitalul dispune de 32 de saloane și de un bloc operator. Wuhan, capitala provinciei chineze Hubei, a transformat mai multe clădiri în unități spitalicești pentru a face față numărului mare de pacienți care au fost infectați cu noul coronavirus. Primul spital improvizat din oraș, Huoshenshan, construit de la zero în doar opt zile, a început de luni să primească pacienți. Autoritățile sanitare din provincia Hubei au anunțat sâmbătă că 699 de persoane au murit până acum în provincie din cauza noului coronavirus și în prezent sunt tratați 24 953 de pacienți diagnosticați cu această infecție./cstoica/aionescu

www.reuters.com – 8 februarie