Agenţia Europeană de Mediu a emis, astăzi, un avertisment dur în legătură cu inundaţiile, seceta şi incendiile de pădure de-a lungul continentului în următoarele decenii. Instituţia spune că aceste fenomene se vor înmulţi din cauza schimbărilor climatice. Ciprian Sasu are detalii.
Reporter: Agenția Europeană de Mediu a dat publicității o serie de hărți care descriu pericolele, astfel regiunile de coastă vor fi mult mai puternic amenințate de creșterea nivelurilor apei, sunt vizate orașe precum Veneția, Napoli, Barcelona sau Nantes. În interiorul continentului ploile puternice vor produce mai multe inundații, majoritatea zonelor din Europa riscă să se confrunte cu o înmulțire de până la 35% a căderilor de apă toamna și iarna, conform agenției. În special în sudul Europei seceta va fi întâlnită tot mai des, va dura mai mult și va spori competiția pentru apă între sectoarele agricol, industrial și de locuințe. Se preconizează de asemenea că incendiile de pădure vor fi tot mai răspândite, cele mai ample fenomene urmând să aibă loc în vestul și centrul Europei, iar cel mai puternic impact general este așteptat în sudul continentului. Potrivit specialiștilor europeni, evaluările indică faptul că se vor înrăutăți condițiile climatice, chiar dacă eforturile globale de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră se vor dovedi eficiente./cmorozanu/atataru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 februarie