Radio România Muzical și Universitatea Națională de Muzică din București vă invită la un inedit concert-eveniment : preselecția națională pentru Euroradio Jazz Competition, ediția 2020.
În urma aplicațiilor online, au fost selectate trei formații, din care juriul, alcătuit din jurnaliști Radio România Muzical și profesori ai Universității Naționale de Muzică din București, o vor selecta pe cea care va reprezenta România la Euroradio Jazz Competition, cel mai important concurs de jazz destinat tinerilor muzicieni, derulat sub emblema Uniunii Europene de Radio.
Preselecția este organizată sub forma unui concert cu public, ce va avea loc joi, 13 februarie, de la ora 19.00, în sala George Enescu a Universității Naționale de Muzică din București. Accesul publicului este liber și nu este permis după ora 18.00.
13 februarie este Ziua internațională a radioului, un motiv în plus de a sărbători alături de Radio România Muzical, care asigură înregistrarea preselecției, materialele audio rezultate urmând să reprezinte formația selectată de juriu în prima etapă a concursului internațional.
Pe scenă vor evolua 7th Sense, Enzo Trio și Sorin Zlat Trio.
Ansamblul 7th Sense este format din Sergiu Bivol – trompetă, Lucas Cotreras – chitară, Sergiu Chirileasa – pian, Laura Benedek – bas și Anton Gabriel Matei – tobe.
Enzo Trio este alcătuit din pianistul Vicenzo Deacu, contrabasistul Marin Alexandru și percuționistul Anton Gabriel Matei.
Sorin Zlat Trio este compus din Sorin Zlat – pian, Michael Acker – contrabas și Iulian Nicolau – baterie.
Fiecare dintre cele trei ansambluri prezintă un program liber, de aproximativ 40 minute.