Iranul a anunţat că a lansat un satelit în spaţiu, însă acesta nu a ajuns pe orbită, după cum era programat. Statele Unite se opun programului spaţial iranian, considerând că acesta este doar o acoperire pentru dezvoltarea rachetelor. Iranienii au vorbit despre un „succes”, prin faptul că satelitul a ajuns în spaţiu, însă au recunoscut că lucrurile nu au mers conform planului. Satelitul nu a ajuns pe orbită, aşa că misiunea a eşuat, la fel ca şi tentativa anterioară a Iranului, din 2019. Americanii se tem, însă, că rachetele folosite pentru a transporta sateliţi în spaţiu pot fi adaptate pentru a suporta focoase nucleare. Iranul neagă, însă, că ar vrea să realizeze arme atomice, transmit corespondenţii BBC. /mbrotacel/rcostea
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 9 februarie)