Evenimentele de pe scena politică europeană captează atenţia presei internaţionale în urma rezultatului istoric al alegerilor generale din Irlanda şi a unei demisii de răsunet la vârful statului german, deşi nici evoluţia epidemiei din China nu este scăpată din vedere.
Marile ziare europene consideră că alegerile irlandeze de duminică vor rămâne un reper istoric. „Sinn Féin, partid stabilit pe o linie de stânga radicală și naționalistă, a bulversat în acest weekend eşichierul politic al Republicii Irlanda, făcând joc egal cu cele două partide mari care domină Parlamentul de la Dublin de decenii: conservatorii din Fine Gael și liberalii din Fianna Fáil”, scrie săptămânalul parizian Le Point. Din Marea Britanie, The Guardian apreciază că „Punând capăt tradiţiei centriste din Irlanda, Sinn Féin, pe vremuri un partid-paria din cauza legăturilor sale cu Armata Republicană Irlandeză, şi-a adjudecat aproape un sfert din voturi. Victoria s-a datorat valului de indignare provocat de creşterea numărului de oamenii fără adăpost, de scumpirea chiriilor şi de listele de aşteptare din spitale, dezamăgindu-i totodată pe cei obişnuiţi cu tradiţionala politică bipolară.” Un „seism” electoral, consideră ziarul britanic, conform căruia formarea unei coaliţii va fi extrem de dificilă. Sinn Féin va încerca o alianţă cu Verzii şi partidele de stânga mai mici, deşi nu a exclus nici vreun acord cu cele două partide mari de centru. Fianna Fáil şi Fine Gael au exclus însă formarea unui guvern cu Sinn Féin, invocând motive de ordin etic şi politic. În editorialul său, Le Monde arată că „partidul naționalist Sinn Féin a fost reabilitat”, iar „succesul singurului partid irlandez prezent în nordul cât și în sudul insulei și a celui mai înflăcărat apărător al reunificării – el propune un referendum până în 2025 – capătă o evidentă semnificație istorică”. Explicaţia acestui „succes răsunător”? „Confruntați cu o teribilă criză a locuințelor și lipsa serviciilor publice neglijate de un guvern ultraliberal, alegătorii au fost atrași de programul Sinn Féin: înghețarea chiriilor, construcția de blocuri ieftine, taxarea companiilor și a bogaților.” Reunificarea sau Brexit n-au fost în centrul campaniei, consideră Le Monde, dar „indiferența, chiar disprețul” Regatului Unit faţă de mica insulă proeuropeană „a declanșat în Irlanda de Nord, ca și în Republica Irlanda, un avânt emancipator”. Apreciind rezultatul alegerilor drept „transformator şi învrăjbitor” în editorialul său, The Irish Times scrie despre el că „a transformat peisajul politic şi a pornit politica irlandeză pe un drum cu destinaţie necunoscută. Creşterea susţinerii pentru Sinn Féin a fost marea surpriză a campaniei, inclusiv pentru partidul însuşi, care ar fi propus mai mulţi candidaţi dacă ar fi anticipat” de ce sprijin se va bucura la vot.
Pe un drum cu final necunoscut a intrat şi partidul de guvernare din Germania, după demisia succesoarei desemnate a Angelei Merkel. „Annegret Kramp-Karrenbauer (AKK), a anunțat luni că nu va mai candida la postul de cancelar și va părăsi președinția partidului conservator. Imaginea ei a fost pătată de o serie de erori în ultimele luni” – relatează La Libre Belgique – dintre care cea mai recentă a fost scandalul politic din Turingia, unde CDU s-a aliat informal cu extremiştii de dreapta de la AfD. „Printre motivele renunţării ea a invocat „o relaţie nu prea clară a anumitor părţi din CDU cu AfD şi Die Linke”. AKK apreciază că CDU nu poate şi nu trebuie să facă nici un compromis cu cele două partide”, completează, din Franţa, Liberation. New York Times menţionează că „AfD s-a grăbit să salute demisia lui AKK ca pe o victorie”, şeful partidului declarând că nu mai există un consens în CDU privind izolarea AfD. „Anunţul a întărit un puternic sentiment de nelinişte şi incertitudine politică în Germania, într-un moment în care capitalele vecine privesc cu nerăbdare către Berlin pentru îndrumare într-o Europă post-Brexit”, apreciază cotidianul american. Deutsche Welle vorbeşte despre o „criză politică în toată regula” la nivel naţional, deşi „evenimentele din Turingia n-au afectat direct stabilitatea guvernului de la Berlin”. Criza „reafirmă existenţa în spatele scenei a unei competiţii pentru conducere”, un concurent-cheie pentru şefia CDU fiind Friedrich Merz, care a renunţat recent la locul de muncă pentru a se concentra pe politică. Bloomberg îl dă însă drept favorit în cursa pentru postul de cancelar pe Markus Soeder, premierul Bavariei şi şeful partidului-soră al CDU, CSU. La izbucnirea scandalului din Turingia Soeder „era deja la microfon”, excluzând pe vecie orice cooperare între CSU şi AfD. Marea diferenţă e că toată lumea nu numai că îl crede, dar crede şi că deţine puterea necesară pentru a-şi onora promisiunea. „Germania modernă nu este Weimar; AfD nu e Partidul Nazist şi democraţia germană nu e în pericol să eşueze. Dar ruptura e istorică. Deschide larg cursa pentru postul de cancelar. Expune eşecul neajutorat al CDU şi al centrului în general de a veni cu răspunsuri democratice plauzibile la provocarea tot mai subversivă a extremei drepte”, comentează Bloomberg.
Răspândirea virusului din Wuhan continuă neabătută, atât în China cât şi în lume. Agenţia Reuters îl citează pe şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii care a declarat că există „cazuri îngrijorătoare” de transmisie a bolii de la oameni care n-au fost în China: „Detectarea unui mic număr de cazuri poate indica o transmitere mai răspândită în alte ţări; pe scurt, s-ar putea să vedem doar vârful aisbergului.” Conform unui bilanţ realizat de Reuters, virusul s-a răspândit până acum în cel puţin 27 de ţări şi teritorii, infectând peste 330 de oameni. Portalul australian de ştiri News.com.au atrage atenţia asupra unui studiu britanic care relevă date „de groază”: în cele două săptămâni critice de dinaintea instituirii carantinei, din Wuhan au plecat cinci milioane dintre cele 11 milione de locuitori. Dintre cele cinci milioane, 59.912 au luat avionul spre destinaţii din exteriorul Chinei, ajungând în nu mai puţin de 382 de oraşe diferite, iar 834 dintre ei erau sigur infectaţi. Un alt aspect care complică lupta cu epidemia este că perioada de incubaţie e bolii e mai lungă decât se credea, a anunţat Taiwan News. Cel mai amplu studiu al bolii de până acum, coordonat de un reputat pneumolog chinez, a descoperit că perioada de incubaţie poate dura până la 24 de zile, în condiţiile în care până acum se credea că e de maxim 14 zile. Perioada medie de incubaţie e totuşi de trei zile, iar cea minimă de o zi. Alte publicaţii sunt totuşi mai interesate de consecinţele politice ale epidemiei în China. Postul CNN observă că „autorităţile chineze apelează la un sofisticat manual autoritar, perfecţionat în decenii de reprimare a dizidenţilor şi indezirabililor” pentru a impune restricţii de circulaţie în ţară. Guvernul şi-a ajustat şi poziţia faţă de situaţie: nu mai e „povestea unei ţări întregi unindu-se în vremuri de criză”, ci au apărut în schimb nişte actori răi care subminează efortul autorităţilor prin iresponsabilitatea lor. Tactica urmăreşte să distragă atenţia de la nenumăratele eşecuri ale statului, dând vina pe unii cetăţeni şi pe câţiva oficiali scoşi ţapi ispăşitori. Financial Times crede chiar că Beijingul se poate confrunta acum cu un „moment Cernobîl” propriu, „când minciunile și absurditățile autocrației vor fi expuse clar”. Povestea doctorului Li, cel care a avertizat în privinţa bolii, a fost admonestat de stat şi ulterior s-a îmbolnăvit şi a murit, declanşând un val de indignare naţională, este asemuită de Financial Times cu cea a lui Mohamed Bouazizi, „tânărul vânzător de fructe tunisian care s-a auto-incendiat în semn de protest contra nedreptății regimului, declanșând Primăvara Arabă și căderea mai multor dinastii din Orientul Mijlociu”. (Andrei Suba, RADOR)/asuba/aionescu
