Calendarul evenimentelor, 13 februarie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Ministere

* Deschiderea, de către ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu a celei de-a 31-a reuniuni a Consiliului Guvernator al Comunităţii Democraţiilor – eveniment organizat în contextul deţinerii de către România a Preşedinţiei Comunităţii Democraţiilor – ora 8:30, la Hotel Sheraton. În marja reuniunii, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu are o serie de întrevederi bilaterale, printre care cea cu secretarul general al Comunității Democrațiilor, Thomas Garrett şi cea cu ministrul afacerilor externe, cooperării internaționale și a gambienilor din afara țării al Republicii Gambia, Mamadou Tangara

* Banca Naţională a României (BNR) şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) organizează briefingul de presă „Investment and Investment finance in Romania”, în cadrul căruia Andrew McDowell, vicepreşedintele BEI, împreună cu Florin Cîţu, ministrul Finanţelor Publice, vor oferi informaţii referitoare la operaţiunile grupului BEI în România în 2019, precum şi la perspectivele de cooperare cu partenerii din ţară – ora 9:00, la sediul BNR, sala „Mitiță Constantinescu”. În continuarea briefingului de presă, va avea loc o conferinţă comună, având ca temă investiţiile şi finanţarea investiţiilor în România, în cadrul căreia vor fi prezentate inclusiv principalele rezultate ale unui sondaj efectuat de BEI. Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, va deschide evenimentul. Totodată, vor mai susţine discursuri Florin Cîţu, ministrul Finanţelor Publice, Andrew McDowell, vicepreşedintele BEI, Ludovic Orban, premierul României, precum şi reprezentanţi ai băncilor

* Ministrul de stat pentru relaţii externe al Regatului Arabiei Saudite, Adel Ahmed Al-Jubeir, susţine panelul cu tema „Viziunea Regatului faţă de situaţiile din Orientul Mijlociu”, cu ocazia vizitei oficiale în România (12-13 feb.), eveniment organizat de Ambasada Regatului Arabiei Saudite la Bucureşti – ora 11:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare

* Conferinţă de presă dedicată evenimentelor organizate cu ocazia Zilei Naţionale Constantin Brâncuşi, la care participă ministrul culturii, Bogdan Gheorghiu, scriitorul Alexandru Ştefănescu şi directorul Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR), Liviu Constantinescu – ora 15:00, la sediul MNAR, Palatul Regal

* Întrevederea ministrului afacerilor externe, Bogdan Aurescu cu directorul executiv al Fundației New America, Tomicah Tilleman

* Berlin: Vizita de lucru a secretarului de stat pentru afaceri europene, Iulia Matei

* Bruxelles: Ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, participă la Reuniunea miniştrilor apărării din statele membre ale NATO (12 – 13 feb.)

* Bruxelles: Participarea secretarului de stat pentru relații interinstituționale, Daniela Gîtman, la dejunul de lucru al UE pe tema viitoarei Strategii cuprinzătoare a Uniunii Europene cu Africa

– Apărare, Interne

* Constanţa: Ceremonia de livrare a navei Offshore Patrol Vessel 1900 – „PNS YARMOOK” – prima navă de patrulare construită de Şantierul Naval Damen Galaţi pentru Marina Militară din Pakistan – declaraţii de presă şi tur de prezentare a navei – ora 11:00, în Portul Constanţa, Terminalul pentru pasageri

* Craiova: Închiderea oficială a proiectului „Bune practici în lupta împotriva comerţului ilicit cu ţigarete în scopul protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene – GRILLER-EU” – conferinţă de presă – ora 9:30, la Hotel Europeca, sala de conferinţe

– Partide

* Conferinţă de presă organizată de Uniunea Salvaţi România (USR) Sector 6, cu tema „Care sunt mizele modificării PUZ-ului Sectorului 6?” – ora 11:00, în Str. Carol Davila nr. 91

* Alianța pentru Unirea Românilor (A.U.R.) organizează o conferință de presă – ora 13:00, la sediul formațiunii, Str. Traian nr.168. La eveniment este abordat subiectul modificărilor aduse la Legea Educației și impactul acestora asupra elevilor, studenților, cadrelor didactice și la nivelul întregii societăți

* Giurgiu: Conferinţă de presă organizată de PSD Giurgiu – ora 13:00

* Târgu Mureş: Conferinţă de presă susţinută de senatorul UDMR, Novak Csaba Zoltan – ora 10:00, la sediul UDMR Mureş

* Timişoara: Conferinţă de presă organizată de PSD Timiş – ora 13:00

– Minorităţi

* Conferință-dezbatere privind „Prezența etnicilor germani în Basarabia şi Dobrogea”, cu prezentarea unor documente arhivistice, organizată de Primăria Municipiului Bucureşti şi Casa de Cultură „Friedrich Schiller” – ora 18:30, la Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, Str. Batiștei nr. 15

– Administraţie

* Baia Mare: Şedinţa extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Baia Mare – ora 12:00, în sala Europa, Str. Gheorghe Șincai, nr. 37

* Bistriţa: Şedinţa extraordinară a Consiliului local al municipiului Bistriţa – ora 14:00, la Sala de şedinţe a Primăriei municipiului

* Brăila: Ședința ordinară a Consiliului Județean Brăila – ora 10:00, la Sala Mare a Palatului Administrativ, Bd. Independenţei nr. 1

* Ploieşti: Şedinţă a Consiliului Local Ploieşti – ora 14:00

* Satu Mare: Conferinţă de presă organizată de Primăria Satu Mare – ora 12:00

* Sfântu Gheorghe: Şedinţă a Consiliului Judeţean Covasna – ora 12:00

 – Juridic

* Şedinţa Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii – ora 10:00

 – Economic

* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 400 milioane lei

* Suceava: Târgul de Nunți din Suceava, organizat de Camera de Comerț și Industrie Suceava, în parteneriat cu Iulius Mall Suceava, revine în acest an cu cei mai importanți expozanți din domeniu, branduri de renume și nu numai – în incinta Iulius Mall, la etaj (13 – 16 feb.)

* Chişinău: În perioada 13 – 16 februarie, reprezentanţi ai municipiului Piatra Neamţ vor fi prezenţi la Târgul de Turism „Tourism. Leisure. Hotels”, cel mai mare eveniment din industria turismului din Republica Moldova – la Centrul Internaţional „Moldexpo”

– Social

* Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA) organizează conferința  de lansare a Proiectului „Persoane cu Dizabilități – tranziția de la servicii rezidențiale la servicii în comunitate” – ora 10:00, la Hotel Class, Str. Gârlei nr. 30a, Sala Atlas

– Academie

* Cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la nașterea lui Dimitrie Gusti – sociolog, membru al Academiei Române și președinte al Academiei Române (1944-1946) are loc conferința omagială „Dimitrie Gusti – profesor, statistician, muzeograf”, deschisă de acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române – ora 10:00, în Aula Academiei Române, Calea Victoriei nr. 125. Moderator al evenimentului este Sorin Cace, cs I director adjunct al Institutului de Cercetare a Calității Vieții al Academiei Române, președinte al Asociației Române de Sociologie. Alocuțiunile care vor fi prezentate sunt următoarele:

  • acad. Cătălin Zamfir, director al Institutului de Cercetare a Calității Vieții al Academiei Române – „A fost proiectul gustian de reformă utopic sau realist?”
  • Ilie Bădescu, director al Institutului de Sociologie al Academiei Române – „Dimitrie Gusti și Școala sociologică de la București la 100 de ani de la fondare”
  • acad. Cornelia Sabina Ispas, director la Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române – „Preocuparea pentru cercetarea folclorică în cadrul Școlii Sociologice de la București”
  • Elena Zamfir, Institutul de Cercetare a Calității Vieții al Academiei Române – „Asistența socială în proiectul de reformă gustian”
  • Paulina Popoiu, director Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” – „84 de ani după Gusti: Muzeul Satului”
  • Nicu Gavriluță, Prof. Univ., Departamentul de Sociologie și Asistență Socială, Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – „Relația maestru-discipol: Dimitrie Gusti și Mircea Vulcănescu”
  • Gheorghiță Geană, Prof. Univ., Institutul de Antropologie „Francisc Rainer” al Academiei Române – „Rezonanțe gustiene: legături istorice, epistemologice și de destin între sociologie și antropologie”
  • Zoltán Rostás, Prof. Univ. – Cooperativa Gusti – „Drumul nostru către Dimitrie Gusti”; ● Dan Dungaciu, director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române – „Națiunea ca o comunitate de cetățeni. Actualitatea lui Dimitrie Gusti dincolo de conveniențe”
  • Radu Baltasiu, director al Centrului European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române – „Școala Gusti, o actualitate presantă”
  • Adrian Veștea, președinte al Consiliului Județean Brașov – „Gânduri din trecut pentru satul viitorului”
  • Simona Maria Stănescu, Institutul de Cercetare a Calității Vieții al Academiei Române, redactor şef Sociologie Românească – „Revista Sociologie Românească 1936 – 2020”

* Vernisajul expoziţiei de publicaţii cu titlul „Din lumea presei româneşti – 191 de ani”, organizată de Biblioteca Academiei Române, vizează reliefarea modului în care presa românească a reflectat momente decisive din istoria românilor şi transformarea societăţii româneşti, într-o evoluţie de aproape două secole – ora 11:00, la Biblioteca Academiei, în sala „Theodor Pallady”, Calea Victoriei nr. 125. Vor lua cuvântul preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, şi vicepreşedintele Academiei, Răzvan Theodorescu. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 13-21 februarie, de luni până vineri, între orele 10:00-16:00

– Învăţământ, Cercetare

* Craiova: Conferinţă de presă susţinută de conducerea Universităţii din Craiova – ora 11:00, la Universitatea din Craiova, sala 420

* Miercurea Ciuc: Întâlnire organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita pe tema proiectului ROSE, care îşi propune să contribuie la reducerea abandonului în învăţământul secundar şi terţiar şi să ajute la creşterea ratei de promovare a examenului de bacalaureat – ora 10:00, la Casa Corpului Didactic din localitate

– Arheologie

* Jud. Covasna: Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe organizează evenimentul „Cercetarea și valorificarea civilizației dacice în sud-estul Transilvaniei” – ora 18:00, în Sala „Unirea” din Voinești-Covasna. În cadrul acestui eveniment vor avea loc următoarele prelegeri de arheologie: Dan Ștefan, dr. Maria-Magdalena Ștefan (Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni), „Cetăți și zone sacre la dacii din estul Transilvaniei”; Paul Pupeză (Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei), „Covasna – Cetatea Zânelor. Priorități de cercetare în anul 2020”; „Masă rotundă – Valorificarea cercetărilor arheologice de la Cetatea Dacică – Valea Zânelor din Covasna”

– Cultură

* Radio România Muzical şi Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti organizează un concert-eveniment: preselecţia naţională pentru Euradio Jazz Competition, ediţia 2020, cel mai important concurs de jazz destinat tinerilor muzicieni, derulat sub emblema EBU – Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune – ora 19:00, în sala George Enescu a Universităţii Naţionale de Muzică. Pe scenă vor evolua 7th Sense (format din Sergiu Bivol – trompetă, Lucas Cotreras – chitară, Sergiu Chirileasa – pian, Laura Benedek – bas şi Anton Gabriel Matei – tobe), Enzo Trio (pianistul Vicenzo Deacu, contrabasistul Marin Alexandru şi percuţionistul Anton Gabriel Matei) şi Sorin Zlat Trio (Sorin Zlat – pian, Michael Acker – contrabas şi Iulian Nicolau – baterie)

* Tur ghidat special, în cadrul căruia Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” va fi prezentat prin ochii actorului, scenaristului şi regizorului Anghel Damian – ora 18:00

* Editura Herald şi Librăria Seneca AntiCafe din Bucureşti (Str. Arhitect Ion Mincu nr. 1) prezintă evenimentul „Tradiția străveche nordică: mituri, ritualuri și practici șamanice”, alături de invitați, Anja Normann din Suedia, șaman în tradiția nordică, Ioana Iliuț (facilitator de practici șamanice), Andreea Tincea (senior editor Herald) – ora 18:30. Evenimentul va fi moderat de Sorin Lucaci (PR Editura Herald)

* Conferința „Păstrătorii de legende. Colecții de fotbal și colecționari în post-socialism”, susținută de Rareș Mușătoiu – ora 18:30, la Palatul Suțu. Conferința va investiga colecțiile alternative, ale amatorilor și pasionaților, dedicate fotbalului

* Întâlnire cu Gabriel Liiceanu despre „Povestea insulei Humanitas”, volum publicat cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la înființarea editurii – ora 18:30, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu

* Concert vocal-simfonic susţinut de orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, dirijor – Emil Tabakov, solist – Remus Azoiţei – ora 19:00, la Ateneul Român (13 – 14 feb.). Programul serii cuprinde: Jean Sibelius – Concertul în re minor pentru vioară şi orchestră, op. 47 şi Nikolai Rimski-Korsakov – Suita simfonică Şeherazada, op. 35

* Lansarea cărţii seriei „Cronicile fetei lup”, de Cristina Nemerovschi – ora 19:00, la Librarium TNB, incinta Teatrului Național Bucureşti. Alături de autoare, vor vorbi scriitoarea Laura Nureldin și editorul Alexandru Voicescu

* Spectacolul „Cumetrele” de Michel Tremblay, în regia Corinei Dragomir – ora 19:00, pe scena Sălii Horia Lovinescu a Teatrului Nottara

* Vernisajul expoziției Gregor Schneider „Camere Moarte/Dead Rooms” – ora 19:00, la MARe/Muzeul de Artă Recentă, Bd. Primăverii nr. 15. Curator: Erwin Kessler (13 feb. – 4 mai)

* În cadrul programului „Cafeneaua critică”, are loc o discuţie despre „Cum se simte Europa după Brexit?!”, cu Sorin Antohi, istoric al mentalităţilor, Bogdan Ştefănescu, anglist şi americanist şi Mircea Zamfir, fost redactor al BBC România – ora 19:00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române, Str. Nicolae Creţulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe de pe Calea Victoriei şi în spatele UNITER). Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.

* Proiecția în premieră a filmului „Valan – Valea îngerilor”, primul lungmetraj al regizorului Bagota Béla – ora 20:00, la Cinema Elvire Popesco, Bd. Dacia nr. 77. La eveniment sunt prezenţi regizorul Bagota Béla, personajul principal Krisztik Csaba, producătorul Kántor László și scenograful Damokos Csaba

* Concert susţinut de trupa românească, Bosquito la aniversarea a 20 de ani de activitate – ora 21:30, la Hard Rock Café

* Bacău: Filarmonica „Mihail Jora” Bacău susţine un concert simfonic – ora 18:30, la Sala Ateneu. Dirijor: Roberto Salvalaio (Italia). Solişti: Mircea Marian, violoncel; Valentin Dimitrie Simion, violoncel; Sofia Blandu, violoncel; Alexandra Silocea, pian (Austria)

* Bârlad: Muzeul „Vasile Pârvan” organizează conferința „Alexandru Vlahuță, omul verigă de legătură al culturii române”, susținută de scriitorul Mircea Platon și lansarea celui mai recent volum al acestuia, sub titlul „Alexandru Vlahuță, primul și ultimul” – ora 13:00, la Muzeul „Vasile Pârvan”

* Cluj – Napoca: Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România organizează o nouă conferință în seria Istorie și literatură: Răzvan Voncu, „Politica memoriei în literatura medievală. Cazul Ștefan cel Mare” – ora 12:00, la sediul filialei, Str. Universităţii nr. 1

* Craiova: Întâlnire cu poeţii Anastasia Gavrilovici şi Claudiu Komartin, organizată de Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” Craiova – lansarea volumului de poezii „Industria liniştirii adulţilor”, de Anastasia Gavrilovici şi a revistei „Poesis internaţional”, 24 (2/2019), coordonată de Claudiu Komartin – ora 16:30, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”

* Giurgiu: Lansarea volumului „13: Războiul Pământului – Prima mişcare”, al scriitoarei Alexandra Preda – ora 12:00, la Biblioteca Judeţeană Giurgiu

* Iaşi: Are loc întâlnirea săptămânală a Salonului de Literatură „Junimea” – ora 18:00, la Taverna Racilor, Casa Pogor Iași, Str. Vasile Pogor nr. 4. În cadrul acestei ședințe va citi poezie Ioana Tătărușanu

* Iași: Ateneul Național din Iași prezintă avanpremiera spectacolului de teatru „Cu capu’n nori”, în regia lui Daniel Onoae – ora 19:00, la Sala Mare de spectacole „Radu Beligan” a Ateneului Național. Printre partenerii media: Radio România Iaşi

* Oradea: Vernisajul expoziţiei fotografice ‘Discover Bihor’ – ora 17:00, Filarmonica de Stat Oradea

* Oradea: Filarmonica de Stat Oradea susţine un concert vocal-simfonic, sub bagheta dirijorului Kulcsár Szabolcs şi cu participarea solistului Artur Kaganovskiy (SUA) – ora 19:00, Str. Moscovei nr. 5

* Sibiu: Trupa de Balet rus din Sankt Petersburg prezintă spectacolul „Lacul lebedelor” – ora 20:00, la Centrul Cultural „Ion Besoiu”, Sala Mare (13 – 14 feb.)

* Suceava: Art Rock Cafe (ARC) din Suceava prezintă spectacolul de teatru intitulat „Cum am mâncat un câine”, de Evghenii Grișkoveț, un one-man show tragi-comic – ora 20:00

* Târgovişte: În cadrul întâlnirii „Seara de carte la Târgovişte”, are loc dezbaterea „Cartea râsului și uitării”, autor Milan Kundera – ora 17:30, la sediul Bibliotecii Judeţene „I. H. Rădulescu” Dâmboviţa, Str. Stelea nr. 2

– Sport

* Acţiune de presă a Nadiei Comăneci la sediul GymNadia – ora 14:30, Patinoarul Ţiriac Telekom Arena

* Bazinul Steaua din Complexul Sportiv Ghencea găzduieşte Cupa României la polo pe apă masculin (13 – 14 feb.)

  • CSM Oradea – CSU Poli Cluj – ora 8:30
  • CS Dinamo Bucureşti – CS Rapid – ora 10:00
  • CSM Corona Braşov – Sportul Studenţesc – ora 11:30
  • învinsele din meciurile CSM Oradea/CSU Poli Cluj – CS Dinamo Bucureşti/CS Rapid – ora 17:00
  • câştigătoarele din meciurile CSM Oradea/CSU Poli Cluj – CS Dinamo Bucureşti/CS Rapid – ora 18:30
  • Steaua Bucureşti – câştigătoarea meciului CSM Corona Braşov/Sportul Studenţesc – ora 20:00

* Braşov: Corona Braşov întâlneşte echipa maghiară DEAC Debrecen, într-un meci din Erste Liga la hochei pe gheaţă (1-5) – ora 18:30, Patinoarul Olimpic Brașov

* Jud. Braşov: Finala competiţiei de schi alpin din masivul Postăvaru, FIS Children Trophy – eveniment organizat de Asociaţia de Turism Poiana Braşov împreună cu Federaţia Română de Schi – Biatlon – ora 12:00

* Conferinţe de presă organizate de cluburile din Liga I de fotbal:

  • Craiova: Universitatea Craiova – ora 14:00, la sala de conferinţe a stadionului „Ion Oblemenco”. Participă antrenorul principal Corneliu Papură şi un fotbalist
  • Iaşi: Politehnica Iaşi – ora 13:30, la sala de conferinţe a stadionului „Emil Alexandrescu”. Participă antrenorul principal Mircea Rednic şi jucătorul Nicandro Breeveld
  • Voluntari: FC Voluntari – ora 14:00, la Stadionul „Anghel Iordănescu”. Participă antrenorul principal Mihai Teja şi jucătorul Pablo de Lucas

* Meciuri în etapa a 18-a a Ligii Naţionale de handbal masculin

  • Reşiţa: CSM Reşiţa – AHC Potaissa Turda – ora 17:00, la Sala Sporturilor
  • Constanţa: AHC Dobrogea Sud – CSM Focşani 2007 – ora 17:00, la Sala Sporturilor
  • Bacău: CSM Bacău – CS Minaur Baia Mare – ora 18:00, la Sala Sporturilor
  • Călăraşi: AHC Dunărea Călăraşi – CS Dinamo Bucureşti – ora 18:00, la Sala Polivalentă
  • Timişoara: SCM Politehnica Timişoara – CSM Făgăraş – ora 18:00, la Sala Constantin Jude

* Târgu Secuiesc: E programat un meci din Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă: CSA Steaua Bucureşti – CSM Galaţi – ora 18:30

* Thailanda şi Olanda: Jucători români de tenis la turnee internaţionale

  • Patricia Ţig – Xiaodi You, în optimile turneului de la Hua Hin – ora 11:30
  • Horia Tecău/Jean-Julien Rojer – Rohan Bopanna/Denis Shapovalov, în sferturile probei de dublu la Rotterdam

– S-a întâmplat într-o zi de 13 februarie

* Acum 171 de ani (1849) delegaţia Adunării române de la Sibiu, condusă de episcopul ortodox Andrei Şaguna, înfăţişa împăratului Franz Joseph I „Petiţiunea generală a fruntaşilor români din Transilvania, Banat şi Bucovina”, care cerea, între altele, legitima constituire a naţiunii române într-un organism statal unitar de sine stătător în cadrul monarhiei, administraţie în limba română, reprezentare proporţională în parlamentul imperial (13/25)

* Acum 167 de ani (1853) medicul chirurg francez Charles Gabriel Pravaz (n. 1791 – m. 1853) inventa seringa modernă practică. Măsurând 3 cm în lungime şi 5 mm în diametru, seringa era în întregime de argint, realizată de Etablissements Charrière, şi era operată de un şurub (mai degrabă decât pistonul familiar azi), pentru a controla cantitatea de substanţă injectată. Deşi Charles Pravaz este considerat inventatorul seringii moderne, conceptul seringii datează de la Galen (Claudius Galenus din Pergam). Chiar şi aşa, a fost nevoie de secole pentru ca instrumentul medical să adopte forma actuală

* Se împlinesc 140 de ani (1880) de când România şi Regatul Ţărilor de Jos stabileau relaţii diplomatice, la nivel de legaţie (la 25.VIII.1966 raporturile diplomatice între cele două ţări au fost ridicate la rang de ambasadă). Recunoașterea oficială a independenței României, la 24 ianuarie 1880, a deschis drumul către stabilirea relațiilor diplomatice dintre cele două țări. La data de 13 februarie 1880, Regele Willem al III-lea al Țărilor de Jos i-a scris Regelui Carol al României următoarele: „Cer cu prietenie Maiestății Voastre să fie convins că și eu sunt în egală măsură animat de dorința de a dezvolta și întări relația de prietenie și înțelegere care există între țările noastre”

* Se împlinesc 125 de ani (1895) de când a fost brevetat, la Paris, primul aparat de filmat, de proiecţie şi de copiat, denumit „cinematograful Lumière”, după numele inventatorilor săi, fraţii Louis (1864-1948) şi Auguste (1862-1954) Lumière (prima proiecţie publică comercială a avut loc la 28 decembrie 1895)

* Acum 91 de ani (1929) compozitorul Constantin Brăiloiu (1893 – 1958) inaugura, la Radiodifuziunea Română, emisiunea „Cronica muzicală”

* În data de 13 februarie 1945, acum 75 de ani, trupele sovietice au eliberat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, capitala Ungariei, oraşul Budapesta, de sub ocupaţia fascistă. Tot în aceeaşi zi, aviaţia aliaţilor URSS – Marea Britanie şi SUA -, fără a se pune de acord cu partea sovietică, a bombardat oraşul german Dresda, lăsând în urmă 200.000 de victime

* Se împlinesc 75 de ani de când, în perioada 13-14 februarie 1945, au avut loc violente bombardamente ale Aliaţilor asupra oraşului german Dresda, care au făcut peste 200.000 de victime (în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale)

* Se împlinesc 60 de ani (1960) de când Franţa testa, în Sahara, prima sa bombă atomică

* Se împlinesc 40 de ani (1980) de când o echipă de medici condusă de prof. dr. docent Eugen Proca (1927 – 2004) a efectuat primul transplant reușit al unui organ la om, cu rinichi de la un donator în viață, premieră de maximă importanță pentru medicina românească, şi un eveniment de rezonanță la nivel european

* Cu 29 de ani în urmă (1991) a avut loc începerea dezbaterilor Adunării Constituante a României pentru elaborarea noii Constituţii postcomuniste a statului (adoptată la 21.XI.1991). La 8.XII.1991 a avut loc referendumul naţional prin care Constituţia a fost adoptată (Legea fundamentală a fost revizuită în urma referendumului naţional din 18-19.X.2003)

* În urmă cu 17 ani (2003), la iniţiativa Guvernului României, au fost repatriate de la Lisabona (Portugalia) osemintele regelui Carol al II-lea. A doua zi, la 14.II.2003, acestea au fost reînhumate într-o capelă a Mănăstirii Curtea de Argeş (necropolă domnească). Născut la 3/15.X.1893, la Sinaia, Carol al II-lea a fost primul copil al regelui Ferdinand I şi al reginei Maria. Rege între anii 1930 şi 1940, Carol al II-lea a părăsit România în septembrie 1940, a locuit un timp în Brazilia şi după 1947 s-a stabilit în Portugalia (m. 1953, la Lisabona)

* Cu 8 ani în urmă (2012) avea loc lansarea primului nanosatelit artificial românesc („Goliat”), dezvoltat de o echipă de cercetare condusă de Agenţia Spaţială Română (ROSA). Satelitul a fost plasat pe orbită în cadrul zborului inaugural al rachetei „Vega” a Agenţiei Spaţiale Europeane (ESA), de la o bază din Guyana Franceză. Programată pentru şase luni, misiunea nanosatelitului a fost aceea de a stoca imagini de înaltă rezoluţie şi de a măsura doza de radiaţii şi fluxul de micrometeoriţi, datele urmând a fi transferate pe staţiile de la sol pentru analiză. În data de 2 ianuarie 2015, satelitul Goliat a reintrat în atmosfera Pământului şi s-a dezintregat, resturile satelitului arzând în atmosferă; Goliat a orbitat planeta noastră timp de 1.054 de zile, cu o viteză balistică de până la 7,5 kilometri pe secundă. Satelitul românesc a înconjurat Terra de peste 15.000 de ori

Aniversări – Comemorări

– 1785: A murit în închisoare Crişan (Gheorghe Crișan), unul dintre conducătorii răscoalei ţărăneşti de la 1784 din Transilvania (s-a spânzurat cu nojiţele de la opinci) (n. 1733); ceilalţi doi conducători, Horea (pe numele său adevărat Vasile Nicola – n. 1730?) şi Cloşca (Ion Oargă – n. 1747), au fost executaţi, la 28.II.1785, prin tragere pe roată – 235 de ani

– 1837: S-a născut Constantin Moroiu, fondatorul Marii Loji Naţionale din România (1880) (m. 1918)

– 1877: A murit Costache Caragiali, actor, regizor şi dramaturg; primul director al Teatrului Naţional din Bucureşti (1852) (n. 1815)

– 1880: S-a născut Dimitrie Gusti, sociolog, filosof şi estetician; fondatorul şcolii sociologice din Bucureşti; a conceput ideea „muzeului sociologic”, în temeiul căreia, în 1936, împreună cu Victor Ion Popa şi Henri H. Stahl, a pus bazele „Muzeului Satului” din Bucureşti. A făcut parte din primul Consiliu de Administraţie al Radiodifuziunii (1928) prezidat de prof. Dragomir Hurmuzescu, în anii următori (1929 – 1932) fiind preşedinte al Consiliului şi al Comitetului de Direcţie; în această calitate, s-a implicat direct în realizarea „Universităţii Radio” pe care a susţinut-o cu autoritatea sa intelectuală şi administrativă, aceasta urmând să devină o veritabilă tribună a marilor idei ale vremii; membru al titular al Academiei Române din 1919, vicepreşedinte (1923-1925; 1943-1944) şi preşedinte (1944-1946) al acestui for (m. 1955) – 140 de ani

– 1888: S-a născut Nicolae Daşcovici, jurist (ca specialist în drept internaţional public a fost delegat al României în diferite organisme internaţionale), istoric şi publicist; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (m. 1969)

– 1893, 13/14: A murit Maria Rosetti (nume la naştere: Mary Grant) ziaristă şi publicistă română de origine scoţiană; prima ziaristă din România; soţia revoluţionarului, omului politic şi publicistului C.A. Rosetti a devenit simbolul Revoluţiei de la 1848, figura ei fiind aleasă de pictorul Rosenthal pentru tabloul „România Revoluţionară”; a înfiinţat un săptămânal numit „Mama şi copilul” (n. 1819)

– 1903: S-a născut George Manu, fizician, profesor, figură marcantă a rezistenţei naţionale anticomuniste; în 1940 publică primul tratat de fizică nucleară din ţara noastră; cartea sa „În spatele Cortinei de Fier” (1947), tipărită pentru prima oară abia în anul 2011, după ce a zăcut în arhiva securităţii mai bine de 70 de ani, rămâne una dintre cele mai importante mărturii despre brutalitatea cu care sovieticii au impus regimul comunist în România; închis în 1948, spirit enciclopedic, a împărtăşit permanent colegilor de închisoare din cunoştinţele sale, fiind numit „rectorul Universităţii Aiud” (m. 1961, la Aiud)

– 1907: S-a născut poetul Alexandru Călinescu (m. 1937)

– 1918: S-a născut regizoarea Elena Negreanu, personalitate marcantă a Societăţii Române de Radiodifuziune; în anul 1945, este angajată crainic la Radiodifuziunea Română până în anul 1947, când devine actriţă la Teatrul Naţional; în paralel intră în activitatea pedagogică, devenind conferenţiar universitar la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică; din anul 1956 optează pentru activitatea de regizor artistic în Redacţia Teatru a Radiodifuziunii Române, unde montează numeroase spectacole din dramaturgia clasică şi contemporană, naţională şi universală (m. 2016)

– 1919, 13/26: S-a născut poetul Constant Tonegaru (m. 1952)

– 1922: S-a născut actorul de comedie Horia Căciulescu (m. 1989)

– 1922: S-a născut pictorul Alexandru Cumpăta (m. 2000)

– 1930: S-a născut sculptorul Victor Gaga; s-a remarcat îndeosebi în plastica monumentală (m. 2003) – 90 de ani

– 1932: S-a născut traducătorul Aurel Covaci; a tradus din William Yeats, Giambattista Basile, Torquato Tasso, John Keats, Marina Ţvetaeva, Corrado Alvaro, John Milton, Ernesto Sábato, José Martì, Carl Sandburg ş.a. (m. 1993)

– 1933: S-a născut actriţa Gilda Marinescu (m. 1995)

– 1935: A murit Ioan Bianu, filolog, bibliograf şi editor de texte româneşti vechi; creator al şcolii naţionale de biblioteconomie şi bibliografie; membru titular al Academiei Române, preşedinte (1929-1932) şi vicepreşedinte (1932-1935) al acestui for (n. 1856) – 85 de ani

– 1941: S-a născut fizicianul şi inginerul electronist Paul Dan Cristea; a abordat un larg evantai de specialităţi ca bioinformatica, semnalele genomice, prelucrarea numerică a semnalelor şi imaginilor, bazele electrotehnicii, teoria şi proiectarea circuitelor electrice şi electronice, reţele neuronale, agenţi inteligenţi evolutivi, aparatură medicală computerizată; membru titular al Academiei Române din 2011 (m. 2013)

– 1950: S-a născut Mihai Cernea, compozitor, cântăreţ, baterist de muzică rock; membru al formaţiei „Sfinx Experience” – 70 de ani

– 1955: S-a născut Alexandru Dabija, regizor de teatru și actor de scenă și film; a fost director general al Teatrului Odeon între 1991-1994 și 1996-2002 – 65 de ani

– 1955: S-a născut Mihai Dragolea, prozator, eseist şi critic literar (m. 2016) – 65 de ani

– 1968: S-a născut boxerul Mihai Leu, primul român campion mondial la box profesionist (Hamburg, 1997, la categoria semimijlocie, versiunea WBO); în urma unei accidentări a renunţat la box şi a început să concureze ca pilot de raliu, unde a devenit campion naţional în 2003 la bordul unui Hyundai Accent WRC

– 1985: A murit poetul Grigore Hagiu (n. 1933) – 35 de ani

– 1997: A murit compozitorul Corneliu Cezar (n. 1937)

– 1999: A murit actorul de teatru şi film Radu Zaharescu (n. 1941)

– 1999: A murit Vladimir Trebici, demograf şi sociolog; membru titular al Academiei Române din 1992 (n. 1916)

– 2006: A murit actorul Ion Pavlescu (n. 1929)

– 2018: A murit Florin Nicolae Diacu, matematician și profesor; contribuții în astronomie și mecanică cerească; interes deosebit și în fizica matematică, în sistemele dinamice, în popularizarea științei și în istoria și filozofia matematicii; stabilit în Canada din 1988 (n. 1959)

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Reuniune extraordinară a miniştrilor europeni ai sănătăţii pe tema noului coronavirus („Covid-19”)

– Bruxelles: Reuniune pe tema situaţiei din Yemen, la iniţiativa Comisiei Europene

– Strasbourg: Secretarul general al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić, se va întâlni cu ambasadorul Elisabeth Tichy-Fisslberger, președintele Consiliului pentru Drepturile Omului al Națiunilor Unite

– Strasbourg: Curtea Europeană a Drepturilor Omului va pronunța o hotărâre referitor la întoarcerea în Maroc a migranților sub-saharieni care au încercat, la 13 august 2014, să intre ilegal pe teritoriul spaniol

– Chamonix: Preşedintele francez, Emmanuel Macron, susţine un discurs la inaugurarea Biroului pentru Biodiversitate al Franţei, pentru a evidenția efectele schimbărilor climatice, după ce vizitează „Mer de Glace”, cel mai mare ghețar din Franța

– New Delhi, India: Vizita preşedintelui portughez, Marcelo Rebelo (13 – 16 feb.)

– Vatican: Papa Francisc îl primeşte în audienţă pe preşedintele statului Mali, Ibrahim Boubacar Keita