Rata șomajului în Franța a scăzut în mod neașteptat la sfârșitul anului 2019, atingând un minim al ultimilor 11 ani, au transmis joi autoritățile, citând statistici oficiale. Anunțul legat de scăderea șomajului oferă președintelui Emmanuel Macron un impuls privind demersurile sale în sectorul economic. Rata șomajului a scăzut la 8,1 procente la sfârșitul trimestrului patru al anului 2019, față de nivelul de 8,5 procente din trimestrul trei, nivel revizuit în scădere față de estimările inițiale care prognozau o rată a șomajului de 8,5 procente, a anunțat agenția de statistică INSEE. Potrivit datelor oficiale, rata șomajului a atins cel mai scăzut nivel, comparabil cu cel înregistrat în trimestru patru al anului 2008. Estimările au depășit cu mult rata medie de 8,5 procente prognozată într-un studiu comandat de Reuters efectuat de 11 economiști, care nu estimau o rată a șomajului mai mică de 8,4 la sută. Această scădere semnificativă a ratei șomajului este un indicator pozitiv pentru Macron, care s-a confruntat cu o perioadă de mai multe săptămâni de greve legate de sistemul de pensii și a întâmpinat o opoziție fermă din partea organizațiilor sindicale./cstoica/aionescu
www.reuters.com – 13 februarie