UE cere României să oprească tăierile ilegale din păduri. Comisia europeană a cerut României să implementeze într-o manieră adecvată legislația lemnului, astfel încât să împiedice fabricarea și plasarea pe piața UE a unor produse realizate din lemn recoltat ilegal. Comisia afirmă că România este incapabilă să-i verifice și să-i sancționeze eficient pe operatori, precizând că autoritățile administrează pădurile – ceea ce include și autorizarea tăierilor – fără a evalua mai întâi impactul asupra habitatelor protejate.
Pe de altă parte, Comisia a cerut României să grăbească implementarea legislației de mediu. Ea a îndemnat totodată România (pe lângă Grecia și Malta) să adopte un program pentru controlul poluării aerului. Comisia afirmă că acest program ar fi trebuit să fie adoptat și remis la Bruxelles încă de pe 1 aprilie 2019. Mai mult, ea a cerut României să implementeze complet legislația privind reciclarea vapoarelor, observând că Bucureștii nu au abordat problema sancțiunilor pentru încălcarea reglementărilor privind gazele fluorurate cu efect de seră.
De asemenea, Curtea Constituțională a României a anunțat că adoptarea bugetului pe 2020 nu a încălcat constituția. Guvernul și-a asumat răspunderea în parlament pentru buget, o procedură care a grăbit adoptarea acestuia prin evitarea dezbaterii în parlament a proiectului de lege. Curtea a declarat însă că o altă lege pe care guvernul a încercat s-o adopte prin aceeași procedură – urmărind modificarea unor impozite – este ilegală, întrucât parlamentul avea deja în dezbatere o chestiune similară. (EURACTIV.ro)
Flemish PM’s meeting with Orban causes turmoil in Belgian politics
Traducere: Andrei Suba