Consultări politice la Bucureşti între ministrul de externe, Bogdan Aurescu și omologul său slovac, Miroslav Lajčák

La București au loc astăzi consultări politice între ministrul de externe, Bogdan Aurescu și omologul său slovac, Miroslav Lajčák. Şeful diplomației slovace va fi primit și de președintele Klaus Iohannis și de către premierul în exercițiu, Ludovic Orban. Discuțiile au ca scop impulsionarea cooperării în domenii de interes comun, precum și un schimb de opinii cu privire la evoluțiile regionale, europene și internaționale. Miniștrii de externe vor analiza stadiul și posibilitățile de dezvoltare a dialogului politic bilateral, dar și la nivel economic și sectorial./dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 februarie