Festivalul Internaţional de Film de la Berlin

Mâine începe cea de-a 70-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. Timp de zece zile vor fi proiectate 340 de pelicule, iar în competiţia pentru marele premiu, „Ursul de Aur”, au fost selectate 18 producţii. Cel mai nou lungmetraj al regizorului Cristi Puiu, ‘Malmkrog’, va deschide vineri noua secţiune Encounters. Este o ecranizare de epocă, fiind o adaptare în limba franceză după poemul „Trei întâlniri” al filosofului şi scriitorului rus Vladimir Soloviov. Un alt regizor român, Radu Jude, participă la secţiunea Forum cu două filme „Tipografic majuscul” şi „Ieşirea trenurilor din gară”. Radu Jude este prezent cu un proiect şi la Târgul de film: „Somnambulii”, despre care spune că este „o comedie populară despre sex, tehnologie şi societate”./csimion/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 februarie