Ministerul Economiei anunţă deschiderea unei noi sesiuni de finanţare pentru IMM-uri, în cadrul programului naţional Start-up nation.
Pentru obţinerea finanţărilor, o parte din criteriile care au fost valabile la ediţiile anterioare ale programului au fost modificate. Totodată, reprezentanţii ministerului fac apel la pregătirea IMM-urilor pentru obţinerea de fonduri europene de la bugetul Uniunii Europene.
Reporter: Maria Măndiţă – O nouă ediție a programului național Start-up destinat celor care doresc să își deschidă o afacere va fi demarată cât de curând, condițiile de accesare a finanțărilor nerambursabile fiind sensibil modificate față de cele valabile la edițiile anterioare ale proiectului, a spus Liviu Rogojinaru, secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.
Liviu Rogojinaru: Am punctat – cei care au aptitudini informatice, am punctat – cei care vin cu cofinanțare.
Reporter: Totodată, secretarul de stat a avut și un mesaj către cei care doresc să îşi deschidă o afacere cu fonduri europene.
Liviu Rogojinaru: Vor fi foarte, foarte mulți bani, în special pentru IMM-uri. Mi s-a spus foarte clar: 87 de miliarde acuma la început repede pentru IMM-uri. Nu sunt bani pentru firmele mari, nu sunt bani pentru multinaționale, sunt bani, în special, pentru cei mici și mijlocii.
Reporter: Liviu Rogojinaru a mai precizat că, de săptămâna viitoare, se vor afla în dezbatere publică cinci proiecte privind dezvoltarea mediului de afaceri, proiecte ce pot fi consultate pe siteul ministerului./cpodea/gpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 februarie